religie

Patriarhul Daniel: Biserica este chemată la o lucrare mai intensă de susținere a tinerilor prin sprijin material, cultivarea iubirii în familie, apărarea inocenței și o educație integrală, care include partea spiritual-morală

Dificultăţile cu care se confruntă tinerii în societatea contemporană şi misiunea în rândul acestora reprezintă o preocupare constantă a Bisericii Ortodoxe Române. Mărturie stau numeroase programe eclesiale destinate lor precum: Hristos Împărtăşit Copiilor, Alege Şcoala! sau ITO etc. Cu toate acestea, Patriarhul Daniel a atenţionat într-un interviu acordat recent pentru Vestitorul Ortodoxiei: „Este absolut necesară o lucrare pastoral-misionară a Bisericii mai intensă şi mai vastă de ascultare a tinerilor”.

El a remarcat că lucrarea Bisericii trebuie să fie și „de îndrumare şi susținere a lor, în special a tinerilor căsătoriţi, a tinerilor care lucrează mult deşi primesc bani puţini, a tinerilor şomeri, care nu au un loc de muncă, oferindu-le asistență pastorală şi social-caritabilă, dar şi ajutor pentru a se integra în societate şi a contribui la dezvoltarea acesteia”.

Preafericirea Sa a făcut referire şi la ajutorul pe care Biserica trebuie să îl acorde tinerilor săraci „care sunt în situaţia de a abandona studiile”, dar nu i-a uitat nici pe cei care „sunt nevoiţi să migreze în alte ţări pentru aflarea unui loc de muncă şi a unui trai mai bun”.

Pe lângă sprijinul material, Patriarhul României a semnalat că trebuie să „arătăm copiilor şi tinerilor orfani mai multă dragoste fră­ţească şi părintească, mai ales celor abandonați de familia lor”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„Să lucrăm împreună pentru intensificarea iubirii pă­rinţilor faţă de copii şi a copiilor față de părinţi, pentru cultivarea prieteniei, a iubirii curate şi a respectului între tineri, având ca lumină pentru suflet dreapta credință şi dreapta vieţuire pe care le-am moștenit, ca români creştini, de la părinţii şi strămoşii noştri de-a lungul veacurilor”, a atenţionat Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Reflectând asupra dificultăţilor cu care se confruntă tinerii, Părintele Patriarh Daniel a explicat că „înțelegerea mai profundă a vocației sale spirituale”, precum şi „cunoașterea situației reale a tineretului creștin din zilele noastre se impun ca priorități ale lucrării misionare a Bisericii”.

Totodată, Patriarhul României a semnalat câteva dintre problemele des întâlnite în rândul tinerilor: „sărăcia materială, şomajul, nesiguranța vieții de mâine, lipsa de comunicare cu părinții, drogurile, depresia etc”.

„În faţa acestor probleme”, a spus Preafericirea Sa, „Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită tinerilor, apărând inocenţa, sinceritatea, curajul, dorinţa de înnoire şi toate va­lorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu, pentru cultivarea demnităţii umane şi a unei vieți sănătoase, precum şi pentru căutarea mântuirii sau a vieții veșnice”.

În ceea ce priveşte educaţia tinerilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat că „Biserica, şcoala şi familia trebuie să conlucreze mai mult în vederea realizării unei educaţii integrale, în acelaşi timp ştiinţifice şi spirituale, profesionale şi morale, în special pentru creșterea copiilor şi a tinerilor noştri în iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele pentru a fi spre folosul întregii societăți”.

În acest sens, El a spus că „orele de Religie din învăţământul public, programele educaţionale dezvoltate de unităţile bisericeşti, trebuie susţinute într-un efort unitar de a orienta pe tineri şi de a le cultiva încrederea, pentru a iubi valorile spirituale permanente, dincolo de „moda zilei”.

Preafericirea Sa a făcut referire la programul Naţional Catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, proiectul educaţional „Alege şcoala!” pe care le-a numit „căi prin care Biserica Ortodoxă Română a cultivat în aceşti ani, atât în ţară, cât şi în străinătate, bucuria credinţei şi a comuniunii fraterne”.

De asemenea, Părintele Patriarh a explicat că „Biserica se alătură familiei şi școlii în formarea tinerelor generaţii” şi prin: „întâlnirile anuale ale tinerilor ortodocşi din toată lumea, de la Baia Mare (2014), Cluj-Napoca (2015), Bucureşti (2016) şi Iași (2017), taberele de tineret, pelerinajele, bursele de studii, oferirea de rechizite școlare şi haine”.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button