Studiile asupra creierului contrazic ideologia de gen

de Lupo Glori
Un important studiu american, realizat recent de o echipă condusă de Ragini Verma, neurolog al Universității Pennsylvania din Philadelfia, confirmă diferențele biologice existente între bărbați și femei. Rezultatele cercetării efectuate asupra a 949 voluntari (428 bărbați și 521 femei) cu vârste cuprinse între 8 și 22 de ani au fost publicate în prestigioasa revista științifică Proceedings of National Academy of Science.
Acestea demonstrează cum „conexiunile cerebrale la bărbați și femei sunt distribuite diferit”, evidențiind, prin intermediul unor tehnici avansate de neuroimaging, prezența la femei a unui număr major de conexiuni între emisfera dreaptă și stângă (prima destinată mai ales gândirii intuitive, iar a doua, elaborărilor logice), în timp ce, din contră, la bărbați se observă prezența unei mai bune inter-conexiuni în cadrul acelorași emisfere.
Cu privire la acest lucru, Ragini Verma a declarat: „Am constatat cu uimire că rezultatele confirmă multe stereotipuri pe care credem că le avem în creier. Spre exemplu, bărbații sunt fără îndoială cei mai buni bucătari și frizeri. În schimb, femeile sunt mai eficiente în acțiunile care necesită coordonarea ambelor emisfere: sunt mai intuitive, au memorie mai bună, sunt mai implicate emoțional când ascultă pe cineva”.
Doar în cerebel, parte a sistemului nervos destinată în principal controlului motor, lucrurile par să meargă diferit: în această zonă, bărbații demonstrează o conexiune mai bună între o emisferă și cealaltă. În acest sens, neurologul american explică: „Dacă, spre exemplu, ați vrea să învățați să schiați, cerebelul ar fi zona implicată cel mai mult”.
La aceeași concluzie au ajuns și studiile lui Simon Baron-Coehn, profesor de psihiatrie la Universitatea Cambridge din Regatul Unit și expert în autism, care, în 2004, a desfășurat unele experimente inovative asupra copiilor în faza prenatală, demonstrând existența unor diferențe importante între creierele bărbaților și femeilor. În articolul său, „Autismul: o formă extremă a creierului masculin?” (Simon Baron-Coehn, L’autisme : une forme extrême du cerveau masculin ?, “Terrain” n°42, marzo 2004), autorul distingea tipurile de creier pe baza a doua aspecte fundamentale: capacitatea de empatie și capacitatea de sistematizare.
Experimentele conduse de el tind să demonstreze că la femei capacitatea de empatie e mai dezvoltată decât la bărbați. Din contră, capacitatea de sistematizare este mai mare la bărbați decât la femei. Referitor la aceasta, el afirmase: „Într-un studiu, băieții au demonstrat în 50 de ocazii spirit mai competitiv, în timp ce fetele au fost de 20 de ori mai dispuse decât băieții să-și aștepte rândul”. După cum afirma profesorul englez, diferențele capătă formă înainte de naștere, în uterul mamei, unde bărbații și femeile produc diferite cantități de hormoni și, în mod particular, bărbații produc dublul testosteronului feminin. Nivelul diferit al producției are un impact determinant asupra dezvoltării creierului, demonstrând importanța elementului biologic în creșterea și dezvoltarea copiilor.
Aceste studii științifice care pun în lumină rolul unic și decisiv pe care îl are natura în proces biologic al fiecărui individ, constituie o dezmințire a tezelor ideologilor de gen, pentru care diferențele sexuale au origini și cauze pur socio-culturale.
Sursă: ProLifeNews
Traducere: Alin Gheorghe