Studiu: Cel puțin un sfert din pacienții în stare vegetativă înțeleg ce se vorbește în jur

Un studiu provocator publicat în 2024 în The New England Journal of Medicine sugerează că cel puțin un sfert dintre pacienții care nu reacționează la stimuli externi sunt de fapt suficient de conștienți pentru a înțelege limbajul.
Astfel de studii indică faptul că zeci de mii de persoane, invizibile pentru societate, majoritatea îngrijite în centre medicale specializate, sunt închise în propria minte și izolate, fiindcă sunt lipsite de voce, scrie dr. Daniela J. Lamas, medic specializat în Pneumologie și Terapie Intensivă de la Spitalul Brigham and Women’s din Boston, SUA, care semnalează studiul într-un editorial din New York Times.
Există o mână de cercetători în câteva instituții care lucrează pentru a identifica acești pacienți și pentru a dezvolta instrumente prin care să poată comunica cu ei, scrie medicul.
„Lipsa resurselor este o barieră majoră. O barieră și mai mare este cea de ordin filosofic: Modul în care mulți medici gândesc despre acești pacienți reflectă incapacitatea sistemului medical de a face față incertitudinii și incapacitatea de a concepe și alte moduri de a trăi pe care să le considerăm demne.”
„Adesea mi-e greu să decid cu privire la recomandările de îngrijire pentru pacienții cu recuperare incertă în urma unor leziuni cerebrale grave. În calitate de medic la secția de Terapie Intensivă, mă întâlnesc cu acești pacienți în primele zile după un eveniment catastrofal, colectând cât mai multe informații pentru a ghida deciziile familiilor cu privire la continuarea sau întreruperea terapiei de prelungire a vieții”, scrie Daniela J. Lamas.
„Aceste conversații sunt grele, în special când colegii noștri neurologi spun că pacientul are nevoie doar de mai mult timp. Îmi fac griji că, dacă vom continua intervențiile agresive, cum ar fi inserarea chirurgicală a unui tub de traheostomie, prin care pacientul să poată respira, nu am face decât să provocăm suferință inutilă pacienților și familiilor lor, cu speranța unui rezultat imposibil de atins. Dar nici nu vreau să retrag prea devreme sprijinul pentru prelungirea vieții.”
„După luni de zile, când văd același pacient la centrul sau secția unde primește îngrijiri pe termen lung, încă incapabil să comunice cu lumea exterioară, mă întreb ce este mai rău: să oferim speranță chiar dacă aceasta nu se împlinește, sau să privăm pe cineva de șansa de a ne oferi surpriza unei treziri la viață?” continuă medicul.
Studiul citat mai sus a fost realizat de neurologi care au cercetat aproximativ 250 de pacienți care nu reacționau la stimuli externi, monitorizându-le creierul sau undele cerebrale cu ajutorul aparatelor. Pacienții au fost rugați să își imagineze că fac anumite activități, cum ar fi să joace tenis sau să înoate. Aceste sporturi reprezintă sarcini cognitive complexe care necesită atenție susținută, explică medicii.
Aparatele au arătat că, deși acești pacienți nu sunt capabili să răspundă în mod fizic la ce li se cere, cum ar fi să strângă ușor mâna medicului, au auzit totuși instrucțiunile și le-au urmat în mintea lor. Acesta este un semn că acești pacienți aveau ceea ce unii neurologi ar putea numi un grad de conștiență ascunsă.
Având în vedere dificultatea testului în sine, cercetătorii estimează că procentul pacienților de acest tip este mult mai mare decât 25% (un sfert dintre ei).
Participanții la studiu au fost testați în medie la aproximativ opt luni de la momentul evenimentului care le-a produs leziunile cerebrale. Cu alte cuvinte, mulți dintre ei trăiau de mult timp astfel, închiși în ei înșiși, suficient de conștienți pentru a înțelege limbajul, dar fără capacitatea de a-l exprima.
„Câți oameni zac în pat, ignorați, iar personalul vorbește despre ei ca și cum nu ar fi acolo, pune filme sau televizorul pornit fără să-i bage în seamă?”, s-a întrebat Brian Edlow, medic specialist în Neurologie și Terapie Intensivă la Spitalul General din Massachusetts și autorul studiului menționat.
„În mod clar, există pacienți pentru care examenele neurologice standard nu pot dezvălui nivelul de funcționare a creierului. Cu toate acestea, nu există un efort concertat și larg răspândit de a utiliza teste de nivel superior pentru a evalua acești pacienți în ceea ce privește conștiința ascunsă”, scrie dr. Daniela J. Lamas.
„Acest tip de imagistică cerebrală și analiza ulterioară a datelor necesită bani, expertiză calificată și personal. Acestea nu sunt disponibile în majoritatea instituțiilor și cu siguranță nici în majoritatea unităților de îngrijire a bolnavilor cronici.”
Există, de asemenea, ceea ce dr. Nicholas Schiff, neurolog la Weill Cornell Medicine și unul dintre autori studiului a numit „prejudecata inutilității”, mai notează dr. Daniela J. Lamas: convingerea că, și dacă ar fi conștienți, nu există încă nicio modalitate de a-i ajuta cu adevărat pe acești pacienți. Dar această convingere deja nu mai corespunde realității, subliniază ea.
Pentru pacienții care sunt cu adevărat blocați (ceea ce înseamnă că abilitățile lor cognitive sunt complet conservate, dar nu se pot mișca din cauza unui accident vascular cerebral sau a unei boli neuromusculare, cum ar fi scleroza laterală amiotrofică), cercetătorii testează ceea ce se numește o interfață intracorticală creier-computer.
„Este un mic aparat implantat în creier, care citește informațiile primite de la cortexul motor – traducând în esență ceea ce corpul încearcă să spună – și le transformă în limbaj. Această tehnologie a oferit persoanelor complet paralizate capacitatea de a comunica”, explică dr. Daniela J. Lamas.
„Această descoperire nu a fost încă testată pe pacienții care au o conștiență ascunsă. Deoarece aceștia au suferit leziuni cerebrale, orice comunicare ar fi probabil imperfectă. Dar nu vom ști cât de mult este posibil până când nu vom încerca, motiv pentru care dr. Nicholas Schiff și echipa sa lucrează la protocoale de cercetare care ar putea oferi într-o zi acestor pacienți o voce”, încheie medicul american.