de Matt Walsh
Există cu siguranță persoane și cupluri care au dobândit înțelepciune și multă cunoaștere în această problemă. Pe acestea le-au dobândit după ani de experiență, în care și-au exersat intuiția și au ajuns la o maturizare personală pe care puțini o ating – și încă și mai puțini și-o doresc.
În societatea noastră, unii mai știu câte ceva despre căsătorie. Părinții mei știu destule. Sunt căsătoriți de peste 30 de ani și au șase copii. Cunosc părțile bune și pe cele rele ale unei căsnicii, au rezistat în fața încercărilor și obstacolelor vieții. Căsătoria lor este adevărată, iubirea lor este reală și ne inspiră pe mine și pe soția mea. Au mai rămas vreo câțiva mohicani din tagma părinților mei, dar societatea în ansamblu a uitat secretele acestora. Nu știe nimic despre căsătorie.
Uitați-vă ce am făcut cu această instituție. Uitați-vă la starea jalnică a acestei taine care este căsătoria. Gândiți-vă cât de frivol și arogant jonglează cu ea mulți dintre noi: când în barcă, când în afara ei, de parcă ar fi vorba de o angajare cu jumătate de normă la un restaurant fast-food.
„Concepția general-acceptată” despre căsătorie e vorbă goală. Gunoi. Mizerie. Unul din principalele motive pentru care cultura noastră nu se poate deloc numi „mai luminată” sau „mai avansată” decât cea a generațiilor trecute. Da, mă opun agresiv, pasional și fără să-mi cer scuze la „lecțiile” culturii noastre despre viață și căsătorie. Tot de la părinții mei am învățat și asta.
Sunt căsătorit de vreo doi ani. Nu pretind că să fiu consilier marital. Totuși, știu destule încât să-mi dau seama ce minciuni se vehiculează. Noi am rezistat furtunilor și am rămas uniți tocmai pentru că am respins, practic, toate sfaturile pentru căsnicie pe care le are de oferit țara sucită în care trăim. Am rezistat mai ales pentru că suntem creștini și ne construim fundamentul căsniciei pe Hristos – o strategie care nu corespunde cu tendințele actuale.
Cu câteva zile în urmă, un tip pe nume Seth Adam Smith a scris o postare devenită virală pe Internet, intitulată „Căsătoria nu este pentru tine”. Bineînțeles, mesajul pe care îl transmite nu este ceea ce se înțelege din titlu. El susține un punct de vedere pe care nu-l contestă nimeni, și anume că mariajul nu este ceva în care te implici doar pentru tine. Te implici în căsătorie pentru soț sau soție și, când va veni timpul, pentru copii. Căsătoria este un act de iubire și o instituție ca atare. Dragostea nu arată spre sine. Nu afli secretul unei căsătorii de succes cufundându-te în Peștera Sinelui. Nu există nimic acolo. Doar vechile și prăfuitele tale temeri și obsesii egoiste. Secretul se află în inima celuilalt. Ne angajăm total când depunem jurământul înaintea lui Dumnezeu.
Parafrazez gândurile lui Seth, așa că citiți-i articolul. Zeci de oameni m-au rugat să-l comentez, dar inițial am ezitat. Omul se bucură de un real succes cu un mesaj fantastic despre iubire și unitate, iar eu nu am de gând să profit de pe urma succesului pe care numele lui l-a creat pe net. Apoi am văzut că e atacat și criticat de trolii noștri neoliberali și de eternii sceptici. Legiunile de nebuni moderni tot au găsit ceva de care să se plângă în declarația de fidelitate, iubire și recunoștință pe care acesta i-o face soției.
Seth, fii puternic, frate! Mesajul tău e adevărat și plin, dar de inspirație demodată, de aceea e întâmpinat cu atâta furie.
Eu înțeleg ce încerci să spui. Ți-ai expus punctul de vedere destul de clar. Și, desigur, oamenii căsătoriți pot fi și ei egoiști. Oamenii care au căsnicii fericite încă se luptă cu tendințele egocentrice. Nimeni nu face remarci utopice. Dar ideea e (nu doar ideea lui Seth, ci IDEEA) că trebuie să ne luptăm cu această înclinație a firii și să ne ostenim mereu să slujim și să iubim persoana cu care ne-am căsătorit.
Da, să slujești, o, Doamne, ce învechit! Știți ce? Soția mea îmi slujește. Așa e, te deranjează să citești asta? „NICIO FEMEIE NU AR TREBUI VREODATĂ SĂ SLUJEASCĂ UNUI BĂRBAT, ȘOVINISTULE!” Da, cu atitudinea asta, o să te întreb cum îți merge la a patra căsătorie. Soția mea îmi slujește și eu îi slujesc, iar această slujire a unuia către celălalt se manifestă în diferite feluri.
Ai putea spune: „Păi, asta e o modalitate de a face căsătoria să funcționeze”. Nu, nu e O modalitate. E UNICA. Nu sunt expert. Dar știu asta, fiindcă am fost atent la cuvintele pe care le-am rostit când ne-am jurat credință unul altuia.
În zilele noastre ne place să pretindem că mariajul este doar un „contract între doi adulți care își dau consimțământul”, ceea ce îl face aproape la fel de important ca și contractul de leasing sau ca și cel încheiat cu echipa care-ți reamenajează bucătăria.
Pentru mine, e mai mult decât atât. Cuvintele pe care i le-am spus soției în fața altarului au însemnat ceva. Dar nu în sens simbolic. Cuvintele acelea nu au altă semnificație decât ceea ce spun, efectiv. Poate ar fi mai corect să spun că acele cuvinte au făcut ceva. Ceva s-a întâmplat în acea biserică, în acea zi. S-a întâmplat ceva misterios și supranatural. Sufletul meu s-a unit cu sufletul soției mele și noi am devenit una și aceeași persoană. Asta nu este doar o frază mică și drăguță: este realitatea. Se întâmplă. Am devenit una cu soția mea.
Inelul pe care i l-am pus pe deget a fost un simbol. Florile, rochiile, toate celelalte fleacuri au fost doar decor. Dar ceremonia în sine și cuvintele pe care le-am rostit nu au fost nici simbolice, nici decorative. Au fost reale. Dumnezeu era acolo și a luat acest eveniment și l-a transfigurat în ceva mistic și din altă lume. El mă va trage la răspundere cândva pentru jurământul depus.
Oamenii l-au contactat pe Seth, insistând că „ne menținem propria identitate în căsătorie”. Ei bine, nu este așa. Da, sunt tot eu, dar natura mea s-a schimbat. Dacă vrei să rămâi complet „tu însuți”, nu te căsători. Ce este așa de greu? Venind la altar cu intenții frivole este ca și cum ai opera pe creier doar pentru că ești curios să vezi cum arată acesta: „A, chiar vrei să repar asta? Doamne, nu încercam să mă implic în ceva atât de serios!”
Oamenii tratează căsătoria ca pe mercenariat. Nu sunt soți, sunt vânători de trofee. Dăruiesc doar când primesc și dăruiesc direct proporțional cu cât primesc. Sunt calculați și imaturi. Cred că „sentimentele” lor sunt cele care ar trebui să le ghideze unirea. Se duc cu valul, până când valul nu îi mai duce. Se gândesc la dragoste ca la un tren pentru care îți cumperi bilet și apoi călătorești până unde merge. Nu-și dau seama că iubirea este o alegere și trebuie să o ALEGEM în fiecare zi până la sfârșitul vieții. Câteodată trebuie să o alegem în ciuda propriei persoane și în ciuda a ceea ce simțim.
Acesta este mesajul despre căsătorie care nu este popularizat (pentru că nici nu este popular, ce-i drept) și care tocmai de aceea trebuie strigat de pe acoperișuri. Spun toate astea nu pentru că mă consider un model sau pentru că am soluția pentru căsnicia perfectă, ci pentru că ăsta e adevărul. Pur și simplu.
Cultura noastră e otravă pentru căsătorie. Cultura noastră este otravă în general. Ne convingem de asta pe zi ce trece.
Sursă: Blogul lui Matt Walsh
Traducere: Andreea Rusanovschi
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
