…și în ochii aceia am zărit un licăr. Era luminița de la capătul tunelului. La mulți ani, România!
de Cristina Manea, Facebook
Saptamana trecuta a fost una din cele mai grele din viata mea de profesor. N-am sa spun o poveste caci nu vreau sa ranesc pe nimeni. Vreau sa spun doar ca vin momente in viata unui om cand toata demnitatea, stima de sine si increderea, cumulate si construite din greu de-a lungul carierei, se fac tandari, cand te duci la scoala curajos si puternic ca un leu si te intorci ca un caine batut si suferind. Atunci te intrebi, pentru a cata oara, dar de data aceasta mai adanc si mai serios, daca toata investitia sufleteasca si jertfa pe care o depune un profesor intr-un sistem greoi si anacronic la varsta maxima a energiilor sale creatoare, isi merita rostul.
Te trezesti gol si slab, lipsit de putere de intelegere si intr-o mare nedumerire. Si toata incurajarea pe care o auzi de la cei dragi si de la duhovnic este ca tu trebuie sa intelegi slabiciunile celorlalti.
Vineri am sarbatorit cu mic cu mare ziua Romaniei. Auzind numele meu rostit la careu, intr-un context laudativ, copiii mei, (cei de la scoala), s-au bucurat copilareste si m-au felicitat. Si dupa ce curtea s-a golit si au plecat cu totii, dupa ultimele poze cu frumoasele din clasa a 12-a, m-am intors si am zarit o fetita care ma asteptase in tot acest timp. Nu dorea decat un singur lucru, sa-mi ofere o imbratisare. Si acolo, in ochii aceia frumosi, mari si verzi, am zarit un licar, era luminita de la capatul tunelului.
La multi ani, copii romani frumosi si sensibili, la multi ani, colegi, parinti si dragi prieteni!
La multi ani, Romania! ❤💛💙
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
