Situația avortului în România după comunism, manual pentru ce poate urma în SUA după victoria lui Trump
Avortul a fost dacă nu principalul punct de campanie al lui Harris, atunci unul din primele trei (alături de caracterul lui Trump și de pericolul asupra democrației). Iar după anunțarea rezultatelor, majoritatea explicațiilor din tabăra lui Harris pentru înfrângere nu consideră susținerea avortului ca ceva care trebuie schimbat. Inclusiv în discursul de acceptare a înfrângerii, Harris a prezentat avortul ca parte a unui viitor ideal al SUA.
Harris a pierdut, dar toți cei care au susținut-o în acest punct vor continua demersul pro-avort cu și mai multă hotărâre.
Miza va fi definirea avortului ca eliberarea femeilor și definirea celor pro-viață ca inamici ai femeilor.
- Vor folosi fiecare caz de deces al unei femei care a dorit să facă avort, a făcut avort la cerere sau a avut un avort spontan. Fără să caute la cauzele medicale reale, vor miza pe emoția care generează furie: „A murit din cauza legislației”.
- Vor folosi fiecare caz al unei femei în situație dificilă care a dorit să facă avort și nu s-a încadrat în legislația statului propriu și a trebuit să meargă în alt stat.
- Vor nega orice regret și consecințe negative ale avortului exprimate de femei care au făcut avort sau de bărbați care au determinat un avort.
- În sfârșit, cu un cinism brutal vor ignora fiecare copil mort prin avort la cerere – peste 1 milion în SUA în 2023, fără a număra embrioni distruși intenționat în cadrul procedurilor FIV.
Au toate șansele să reușească, dacă va lipsi o construcție pro-viață majoră.
Așa s-a întâmplat în România anilor 1990
Reacția societății la restrângerea avortului în lipsa unui sprijin real pentru femei este promovarea și mai mare a avortului. Așa s-a întâmplat în România anilor 90.
Pe scurt, în România situația a fost așa:
- 1957: regimul comunist legalizează avortul la cerere
- 1958-1966: au loc 7,5 milioane de avorturi
- 1966: regimul comunist restricționează avortul
- 1967-1989: au loc 7,3 milioane de avorturi;
- 1990: după ce cade regimul comunist, prima lege dată anulează restricțiile din 1966 și în 1990 au loc 1 milion de avorturi.
La o populație de 23 de milioane de locuitori, 1 milion de avorturi într-un an înseamnă o practicare frenetică a avortului, considerat ca o formă de libertate – exact așa cum încearcă și vor încerca în SUA să îl definească cei pro-avort.
Așa se face că avortul este asociat de șase decenii în România cu dreapta politică și cu Occidentul, iar restrângerea lui cu stânga politică și cu Rusia (Rusia care are rata avorturilor mult mai mare decât SUA în toate perioadele istorice).
România a dezvoltat o cultură practică a avortului și o fascinație mentală pentru avort, aceasta din urmă nefiind clintită de ieșirea din comunism și de accesul la democrație și la realitatea doctrinelor politice în ultimii 24 de ani.
Cum este posibil asta?
Pentru că în timpul comunismului nimeni nu a construit instituțional și intelectual pro-viață, regimul interzicând sprijinul și dezbaterile. Statul comunist a creat un cadru în care nu se punea problema unui sprijin pentru femeile însărcinate. Statul spunea că el face tot ce e bine și altcineva nu are dreptul să facă. Statul știa tot ce e bine și oamenii nu puteau să dezbată. Partide politice în afară de PCR nu existau, toate instituțiile de învățământ și de cercetare erau de stat, ONG-uri nu existau, cultele nu aveau voie să facă asistență socială sau să își spună opinia reală în public.
Iar, după comunism, nu și-a asumat nimeni dintre cei vinovați concret răspunderea pentru lipsa de sprijin și compasiune pentru femeile care au murit în avorturi ilegale, pentru condițiile groaznice în care au fost ținuți sutele de mii de copii din instituțiile de stat – și mulți omorâți, apoi fenomenul foștilor copii instituționalizați care au ajuns pe străzi – sărmane suflete care trăiau în canalele orașelor și erau numiți depreciativ „aurolaci”. Ci a fost acuzată restrângerea avortului!
În schimb, au fost invocate cu o compasiune interesată cele 10.000 de femei care au murit în urma unor avorturi ilegale. Despre număr, trebuie spus că nimeni nu l-a documentat științific, dar el a apărut după decembrie 1989 ca fiind sigur – poate este mai mare, poate este mai mic, dar și o singură femeie care moare e firesc să genereze multă durere și o profundă analiză a cauzelor, pentru a nu se repeta.
Dar câți dintre cei îndurerați de moartea acestor femei s-a problematizat: Cine și cum le-a făcut pe aceste femei victime? Cum au ajuns să creadă că avortul copiilor lor este singura soluție pentru a-și continua viața?
Compasiune interesată și fără o analiză serioasă a faptelor
Iată un caz, fără pretenția de generalizare – dar el aruncă o lumină asupra răspunsului la întrebări.
O familie cu doi copii. Apare a treia sarcină. Soțul îi spune soției că el nu poate în niciun caz să crească trei copii, deci să facă avort. Femeia face avort acasă și moare. Soțul se recăsătorește și are un copil cu a doua soție – deci crește trei copii. Restrângerea avortului este de vină? Soțul nu are nicio responsabilitatea? Acea relație cât era de funcțională, de fapt?
În plus, această compasiune interesată de promovarea avortului exclude de la compasiune pe copiii acestor femei, morți și ei.
O astfel de compasiune interesată și fără o analiză serioasă a faptelor are loc în SUA. Din 2022, după decizia Dobbs, în fiecare zi, în aproape toate marile publicații americane (citite în întreaga lume) sunt articole menite să stârnească compasiunea pentru tragediile provocate de Dobbs și să definească avortul ca drept și libertate, iar mișcarea pro-viață ca opresor absolut care trebuie să înfricoșeze orice om moral.
Atât este de puternic acest mesaj, încât, atunci când cauți numărul femeilor care au murit în legătură cu un avort în state care au restrâns avortul, este mind-blowing să vezi că numărul lor este… 4, iar în fiecare caz analizele temeinice au arătat că malpraxisul a fost responsabil, nu legislația. Repet și aici, moartea unui singur om din vina altora este o tragedie infinită care trebuie plânsă și lucrat să nu se repete.
Dar cine are priceperea și tenacitatea să caute articole care analizează in extenso acesta cazuri? Prea puțini. Și atunci în societate se propagă emoțional conceptul că legislația de protejare a copiilor nenăscuți ucide femeile, iar avortul ajută femeile.
Care este soluția?
Soluția nu este disprețuirea femeilor fără copii care cresc pisici (JD Vance cred că este rezonabil pe tema raportării la oamenii cu păreri diferite, dar campaniile politice îi fac pe oameni să devină agresivi, chiar și când au de pierdut din asta). Așa cum mândria lor de fi astfel nu este de folos, nici disprețuirea lor nu este de folos.
Nici să te declari „tatăl FIV-ului”. Cel mai probabil, interesul lui Trump pentru cum se desfășoară exact fiecare etapă a FIV-ului și de ce este o problemă cu el – în primul rând prin distrugerea intenționată a embrionilor numiți „supranumerari” și prin reducția embrionară post-implantare – este cam la fel cu al lui Tim Waltz, care confundă la 60+ ani propria experiență de inseminare artificială (unde nu creează embrioni) cu FIV-ul.
Soluția este de fapt construcția pro-viață.
În tactica militară, se consideră că cel care atacă are nevoie de un număr cel puțin de trei ori mai mare de soldați decât cel care se apără, pentru a fi învingător. Practic, mentalitatea pro-avort este law of the land în civilizația de sorginte creștină, iar cei pro-viață sunt cei care încearcă să readucă în temeliile acestei civilizații principiile valorii vieții umane și a sprijinului celor vulnerabili.
Aceasta nu se va putea face decât prin sprijinirea a foarte multor femei însărcinate cu ce au nevoie pentru a naște copilul și prin mărturia adusă de ele și de copiii lor.
Sprijinul este datoria celor pro-viață, iar speranța este că din ce în ce mai mult femeile sprijinite și copiii care trăiesc datorită sprijinului vor vorbi despre ajutorul primit.
„Du-te și spune cât bine ți-a făcut Dumnezeu” prin sprijinul primit de la alții ar putea fi o frumoasă mulțumire, care ar continua sprijinul, pentru cei care au tăria să vorbească în public. Iar cei care nu au această tărie, din motive personale, pot găsi diferite forme să mulțumească continuând sprijinul: de la rugăciune la finanțarea constantă a organizațiilor de sprijin.
Direcții de construcție
Iată câteva direcții ale acestei construcții, care sunt valabile și în România, și în SUA:
- Oameni capabili
Există mulți factori ai victoriei lui Trump, iar unul dintre ei este implicarea lui Elon Musk, un geniu organizatoric care săptămâni întregi nu doar a dat bani, ci a lucrat continuu, cu toată puterea lui de muncă, în campanie în statele swing.
Va fi nevoie de mai mulți oameni capabili!
- Capacitatea de a lucra cu oameni punctual, fără a fi de acord în toate
Un alt factor al victoriei lui Trump este Joe Rogan, podcasterul cel mai urmărit din lume. Omul este de acord cu fel de fel de lucruri cu care alți susținători ai lui Trump nu sunt de acord și probabil el și Trump nu sunt la aceeași pagină la multe capitole. Dar podcastul lui cu Trump a oferit un boost de care Kamala Harris nu a avut parte în ultimele două săptămâni de campanie.
- Va fi nevoie de mai mulți oameni de echipă!
Oameni dedicați
De ce mulți tineri cred că fac o alegere morală corectă dacă doresc să lupte împotriva vieții copiilor (crezând că luptă pentru femei)? Oare nu pentru că nu li se arată CU FAPTA alternativa clară la demersul parțial al celor pro-avort – și anume lupta pentru binele femeii și binele copilului, în același timp?
- Va fi nevoie de mai mulți oameni dedicați!
În România, Gen Z va vedea oameni pro-avort care își alocă timpul, banii, conexiunile pentru sprijinirea avortului; dar nu vor vedea prea mulți care fac asta în zona pro-viață. Implicit, vor crede că cei cărora le pasă de cei din jur sunt cei pro-avort, fără să se gândească prea mult la rezultatele reale ale acestora – distrugerea copiilor și, pe termen lung, afectarea femeilor.
- Creșterea cunoștinței publice – valabilă și în SUA și în România
Câți avem cunoștințe minime despre dezvoltarea intrauterină? Despre metodele de avort? Despre ce înseamnă fertilizarea in vitro și distrugerea intenționată a embrionilor? Despre cauzele generale ale infertilității? Despre depresiile la care duce uneori infertilitatea? Despre efectele avortului asupra infertilității?
Cât știm despre mortalitatea maternă – în cazul nașterii, în cazul avortului la cerere, în cazul avortului spontan? Despre mortalitatea infantilă?
Este adevărat că medicina este o știință dificilă, dar acum lucrurile de bază sunt accesibile și trebuie un efort minim și bunăvoință pentru a le cunoaște.
Fără această cunoaștere, cine poate fi crezut că îl interesează cu adevărat binele femeii și al copilului?
- Creșterea competenței doctorilor și a disponibilității lor față de femeile însărcinate
Avortul pare mai ușor de acceptat chiar și pentru cei care își doresc protejarea vieții copilului în cazul unor afecțiuni care ar putea pune viața mamei în pericol. Deși astfel de situații sunt rare, ele există. Dar, atunci când ele există, soluția optimă nu este cea a lipsei de interes și de competență – „facem avort, că e cel mai simplu și fără bătăi de cap”. Soluția optimă este ceea a căutării, cu mult efort, a unei abordări în care ambele vieți, a mamei și a copilului, să fie salvate. E mult mai greu, cere multă competență, dar femeile vor avea încredere în abordarea pro-viață când vor vedea că nu este ceva ideologic, care pune copilul înaintea lor, ci este îmbinarea optimă dintre competență excepțională și grijă pentru ele și pentru copiii lor.
În SUA există competență, dar costul să mergi la doctor este uriaș. Aici republicanii trebuie să învețe de la democrați ajutorarea semenilor în probleme de sănătate. Sănătatea celor din jur este o prioritate nobilă și pentru cei bogați.
În România, și opinia populară, și gradul de competență al unor doctori nu a depășit „dacă ai făcut o radiografie trebuie să faci avort” (dincolo de metaforă, e bine de știut că este 100% depășită această concepție, mai ales datorită scăderii foarte mari a cantității de radiații per radiografie în ultimele decenii).
Poate că o cerere a societății de ridicare a calității actului medical și a modului de abordare al pacientelor însărcinate va determina o profesionalizare mai mare.
- Economia
Probabil principalul motiv al victoriei lui Trump este deprecierea vizibilă a situației economice în SUA, mai ales în ultimul an. Pur și simplu s-a dublat prețul la pompă, care este un tabu pentru americanul obișnuit cu consumul mare la mașină.
Ce va gândi despre viitor o femeie însărcinată necăsătorită și fără serviciu căreia tatăl copilului îi spune să facă avort, că el nu vrea copilul?
Pur și simplu va alege avortul de teama situației economice. Soluția pentru a naște copilul este sprijinirea ei.
- Sisteme de sprijin pentru familiile cu mai mult de doi copii și pentru familiile cu copii cu dizabilități
Acestea sunt ceva normal pentru o societate care îi sprijină pe cei vulnerabili.
- Adopția începută din perioada de sarcină
România a moștenit din comunism o serie de tabuuri despre adopție. În România, adopția este văzută ca ceva mai rău decât avortul.
În special, există o stigmă absolută față de ideea de a încredința copilul spre adopție. Înlăturarea acestei stigme ar veni în beneficiul femeilor care consideră că nu pot să crească ele copilul, dar doresc să îi ofere șansa la viață și atunci îl nasc și îl încredințează spre adopție. În SUA, ele pot selecta părinți adoptivi, însă din perioada sarcinii, și pot alege adopția deschisă, în care se stipulează relația lor cu copilului.
- Exprimarea adevărului despre subiectele extreme cu compasiune și exactitate
Când au văzut că pierd electoral pe tema avortului, după eșecul de la mid-term 2022, republicanii și mai ales Trump au marginalizat tema ocrotirii vieții omului de la concepție. În particular, copii concepuți în hard cases, copiii bolnavi și embrionii distruși în procesul FIV au fost lăsați complet deoparte.
Dar nu retorica oamenilor politici îi va salva pe aceștia, ci acțiunea concretă – să sprijini eficient victimele violenței sexuale, să educi pentru prevenirea violenței sexuale, să dai o șansă la viață unui copil cu Sindrom Down și familiei care îl crește, să tratezi fără să distrugi. Cei pro-viață din SUA nu pot aștepta până când oamenii politici vor deveni 100% pro-viață. La fel în România.
- Renormativizarea căsătoriei
În 90% dintre avorturi, părinții copilului avortat nu sunt căsătoriți. Este o iluzie că în afara căsătoriei va exista responsabilitatea reciprocă dintre soți și a soților față de copiii din căsătorie. Practic, revoluția sexuală din anii 1960 a înlocuit căsătoria cu cuplul, înlăturând, în același timp, responsabilitatea față de viața copiilor concepuți. Reversul ei nu va veni din afară, ci prin efortul propriu al alegerii responsabilității.
Concluzie
Din lipsa construcției pro-viață a apărut opinia că avortul este o soluție. Construcția pro-viață va arăta falsitatea acestei opinii. În lipsa construcției, mentalitatea și practica avortului vor cunoaște în SUA frenezia anului 1990 din România.
Cei pro-viață din SUA sunt datori să realizeze această construcție nu doar față de alegătorii care le-au validat parțial poziția, ci în primul rând pentru femeile însărcinate și copiii lor nenăscuți.
Și sunt datori să facă această construcție față de toate tinerele care au susținut-o pe Harris și au plâns la înfrângerea ei – sunt datori să le arate că bunele intenții ale acestor tinere pentru viitorul lor și al țării nu se împlinesc prin luarea vieții copiilor nenăscuți, ci se împlinesc mai deplin prin fiecare copil care se naște, aducând ceva unic mamei lui, țării și lumii întregi.
Și un adaos necesar
Majoritatea celor pro-viață sunt credincioși. Ei știu cel mai bine că fără Dumnezeu nu se poate face niciun bine, oricâtă dorință și oricât efort există. Mai mult apel la Dumnezeu Îl va aduce pe El, cu puterea Sa infinită, în mijlocul acestor atrocități pentru care nu a fost creat omul.