„Să nu ne înșelăm că avorturile vor diminua numărul de copii orfani. Este ca și cum ne-am bucura că decesele scad numărul bolnavilor.” Discursul Alexandrei Nadane la Summitul ARFO 2017 al Alianței România fără Orfani
AlexandraNadane.ro, 24 noiembrie 2017 – Alexandra Nadane, Președinta organizației Studenți pentru viață, a susținut următorul discurs la Summitul ARFO 2017 al Alianței România fără Orfani, care se desfășoară zilele acestea la București:
Mulțumesc foarte mult Alianței România Fără Orfani pentru invitația la Summitul ARFO 2017. Mă bucură foarte mult, pentru că sunt extrem de atașată de domeniul adopției. Împreună cu ceilalți organizatori, în anul 2014 tema Marșului pentru viață a fost „Adopția, o alegere nobilă”.
Dragostea pe care o am pentru adopție m-a făcut să îmi pun și multe întrebări despre cum ar putea fi practicată cât mai mult și cât mai bine pentru a împlini necesitățile la care ea răspunde.
Vreau să împărtășesc cu dumneavoastră două gânduri care încearcă să răspundă, dintr-o perspectivă foarte generală, la întrebarea „cum să fie tot ce ține de adopție mai eficient, mai bun?”.
Cunoaștem cu toții formularea lui Marshal McLuhan, mediul este mesajul. Mediul cel mai profund, din punct de vedere uman, este format din inimile noastre, din trăirile noastre. Este unul și mai profund, lucrarea lui Dumnezeu, iar aici e clar că Dragostea este favorabilă adopției. Eu ma voi referi la cel uman.
Propunerea mea pentru dumneavoastră este să înțelegem că eforturile au un efect limitat dacă ele nu sunt eficiente în transformarea mediului. Adesea țintele eforturilor din tara noastră sunt schimbarea legilor.
Dar legile actuale, ne fac cinste sau nu, sunt legile societății noastre. Mai ales la aproape 30 de ani de la Revoluția din 1989, a fost timp suficient ca legile sa ia forma dorită de societate.
Până când un copil adoptat nu va fi privit ca un copil binecuvântat, de care Dumnezeu și societatea și două rânduri de părinți s-au ocupat în chip deosebit, legea care a facilitat adopția nu îi va acorda demnitatea reală, de om, de fiu sau fiică a părinților biologici și a părinților adoptivi.
Pana când părinții care adoptă vor fi priviți ca jumătate de părinți, deși Dumnezeu i-a ales în mod special iar societatea are să le fie adânc recunoscătoare, legea nu le va acorda acestora demnitatea reală, de părinți ai fiului sau fiicei adoptate.
Și indrăznesc să spun că până nu ne vom asuma că părinții biologici, și mai ales mamele biologice pot să aleagă încredințarea spre adopție ca cea mai bună soluție pentru o situație dificilă și în care nu au o soluție reală mai bună, nu vom vedea în ei demnitatea și darul pe care l-au făcut copiilor lor și societății, dându-le viață.
Aș vrea să spun două gânduri despre cum se poate face această transformare a mediului, adică a simțurilor oamenilor.
În primul rând subliniez că nu este vorba despre o revoluție. Nu înseamnă un pas înainte care nu a mai fost făcut până acum. Oamenii și-au pus dintotdeauna problema copiilor rămași fără un adult care sa le poarte de grijă.
În diferite epoci anterioare această problemă a fost rezolvată, în unele spații și timpuri cu foarte mult succes, practic deplin.
„Copii de suflet” se numeau la români copiii care erau adoptați. Sună foarte bine „de suflet”. Nu i-au născut biologic, cu i-au născut în suflet, iubindu-i. Practic, în sate nu existau orfani, cineva își asuma responsabilitatea creșterii unui copil rămas fără un adult care să îl crească.
În secolul trecut, pentru a da un exemplu mai apropiat, după al Doilea Război Mondial, societatea, mai ales Mitropolitul de la Iași, viitorul patriarh Justinian Marina, a reușit să rezolve mult din această problemă care avea dimensiuni uriașe, fusese și război, și foamete și erau foarte mulți orfani sau pur și simplu copii pe care părinții nu aveau cu ce să îi hrănească. De-abia mai târziu, statul, ca reprezentant al societății, nu a mai fost capabil să rezolve această problemă.
Alex Ilie a vorbit ieri despre creșterea numărului de copii din orfelinate în urma decretului de restricționare a avortului din 1966. O să îl contrazic puțin, spunând că acela a putut fi doar declanșatorul, dar nu și responsabilul de abandonarea copiilor de către părinții biologici și, mai important, de către societate. Spun „mai important”, pentru că atrocitățile din orfelinate, care au șocat Occidentul când au fost prezentate public după 1989, nu sunt rezultatul unui stat impersonal, ci o realitate negativă cunoscută de societate, așa cum erau și alte realități negative cunoscute de societate.
Este adevărat că ideologia comunistă se află la rădăcina acestei realități. Dar nu în mod direct, ci prin oameni. Ideologia comunistă, nepunând accent pe valoarea persoanei umane, pe libertatea și demnitatea fiecărui om, oamenii au început și ei să nu mai pună accent pe valoarea persoanei și de aceea s-au întâmplat nenorocirile cu copii din orfelinate. Același lucru s-a întâmplat în România și în celelalte state comuniste după legalizarea avortului la cerere.
Legea nu obliga pe oameni să facă avort. Dar întregul sistem disprețuia unicitatea și darurile persoanei umane, iar oamenii au fost influențați de aceasta viziune, chiar și cei care combăteau comunismul în diferite aspecte ale lui. Explicația este iar la formularea lui McLuhan: mediul este mesajul. Disprețul față de persoana umană a trecut de la ideologia și practica statului în gândirea și practica oamenilor.
Fenomenul orfelinatelor reprezintă consecința răului pe care care comunismul l-a adus în oameni. Răul transmis prin frica de a-ți pierde statutul social, libertatea sau chiar viața, răul adus prin minciuna negării de către stat a realității de zi cu zi, răul adus prin false fagaduințe egalitariste.
Acei copii nu au mai fost iubiți și nu au mai fost asumați de părinții lor, de rudele lor și apoi de ansamblul societății.
La fel s-a întâmplat și cu copiii nedoriți și avortați.
Și pentru a vă convinge că nu numărul mare de nașteri a fost cauza reală a fenomenului orfanilor din orfelinate din anii 70 și 80, iată încă un argument simplu. Acei părinți și acei membrii ai societății despre care Alex spunea că nu au mai știut ce sa facă cu un număr mare de copii erau adulți care crescuseră în familii cu mai mulți copii decât cele ale lor! Doar numărul mediu de copii din familii a scăzut continuu în secolul XX. Cum ar fi putut să nu știe ce au făcut bunicii lor cu părinții lor și ce au făcut părinții lor cu ei pentru a se naște și pentru a trăi în familiile lor?
Revin la ideea anterioară: ce se schimbase nu era informația teoretică despre cum se cresc copiii, ci li se schimbase inima datorită influenței comunismului.
Al doilea gând pe care doresc să vi-l transmit este că până nu îi vom privi cu sufletul pe toți cei implicați în adopție, nu se va rezolva prea mult.
Sunt foarte importante legile bune, dar ele nu pot forța spre facerea binelui. O lege bună este necesară, dar nu este suficientă. Și în SUA a scăzut numărul adopțiilor, deși au legi bune – au și adopția începută în perioada sarcinii, pe care noi o interzicem, dar la ei se adaugă și ea la mănunchiul de legi care dau roade. Dar scade numărul copiilor adoptați și acolo.
Schimbarea fundamentală este revalorizarea aproapelui vulnerabil, care este și copilul nenăscut, și copilul orfan. Iar această valorizare făcută nu în sensul „cei vulnerabili sunt importanți, statul trebuie să se ocupe”. Căci statul se poate ocupa și bine, dar se poate ocupa și rău de copii, cum a fost în perioada comunistă sau cum este cu unele abuzuri care au loc în unele state nordice.
Devalorizarea demnității lui de om și devalorizarea demnității noastre care se dezvoltă din iubirea pentru aproapele vulnerabil. Să sădim gândul, să readucem aminte nouă și celor din jur că suntem aproapele unii altora, că avem datoria firească de a purta de grijă de cei care nu pot într-un moment sau altul să o facă, dintr-un motiv sau altul. Desigur, respectându-le libertatea.
Între un adult responsabil și un copil, nenăscut sau de vârstă fragedă, care nu își poate asigura existența, trebuie să apară sprijinul. Sprijinul mamei, pentru a-l naște, și apoi sprijinul familiei biologice sau a uneia adoptive pentru a-l crește.
Dacă în inimile oamenilor va fi dragoste, în legile lor va fi dragoste. Dacă va fi egoism, în legile lor va fi egoism și, mai mult, nici măcar acele legi nu le vor implini.
Din lipsa responsabilității și din lipsa dragostei de semeni au apărut numărul uriaș de orfani și numărul uriaș de avorturi din statele comuniste. Dacă nu vedem legătura strânsă dintre ele înseamnă că nu vedem cauzele adânci și comune ale ambelor. Să nu ne înșelăm că avorturile vor diminua numărul de copii orfani. Este ca și cum ne-am bucura că decesele scad numărul bolnavilor.
Cei peste peste 57.000 de copii abandonați și cei peste 22 de milioane de copii care n-au primit șansa să se nască reprezintă tot atâtea situații de criză în care iubirea lipsește și de aceea lipsește sprijinul.
Sa ne străduim sa iubim și atunci iubirea va lua forma socială a sprijinirii aproapelui!
Doar 1,5% din copiii instituționalizați au statut de adoptabili, ceea ce înseamnă că tendința este de a ține copiii în sistemul de protecția copilului în loc să fie dați într-un mediu familial. Citește soluțiile propuse de Alianța România Fără Orfani (ARFO) în Raportul ARFO cu privire la situația copiilor din sistemul de protecție
Sursa: AlexandraNadane.ro
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
