Ivona Boitan, publicitar și scenarist bucureștean: „Fără preoți țara asta, și aș risca să spun lumea întreagă, nu ar fi azi decât un mare mall”

Ivona Boitan este mama a doi copii și scenarist de televiziune. Referitor la recentele scandaluri care au implicat Biserica în vara anului 2017, ea a scris o opinie emoționantă pe blogul personal (IvonaBoitan.Wordpress.com), intitulată Lecții greșite de uitare. Redăm mai jos articolul integral, cu permisiunea autoarei.
Lecții greșite de uitare
Acum că a trecut marea furie referitoare la homosexualitatea preoților, acum că uite până și Patriarhul Daniel a zis că-i pare rău că Biserica în ansamblul ei a avut de suferit, acum că s-a mai așternut praful de Xanax pe noi, aș vrea să vă spun câte cevauri mărunte, dar care poate merită luate în calcul.
Pentru fiecare preot care a căzut, decăzut, s-a împiedicat sau i s-a pus piedică, există cel puțin o sută de preoți care și-au lăsat sângele, dinții, oasele în pământul acestei țări. Despre ei nu vorbește nimeni înafara Bisericii. Dar ei sunt acolo, fie că le spuneți eroi, sau legionari, sau sfinți ai închisorilor, ei există în dosare, sunt numărați pe capete și îngropați la grămadă, care pe unde, dar există. Cei mai mulți, tineri “frumoși” și ei, până în 30 de ani. Dar asta e, nu s-a făcut procesul comunismului, să ne fie de bine! Trăim iarăși și iarăși aceeași placă. Rezistență, avem! Activiști, avem! Limbaj de lemn, mamă, mamă, compensează toate defrișările. Corupție, avem…
Revenind la căderea preoților și la grandoare înaintașilor pe care ne străduim din răsputeri să-i uităm. Nu ne place să ne raportăm la modele mari că asta ne face lașitățile mai vizibie. E simplu să urli pe canalele ăstea care de multe ori sunt canalizări, să urli că x sau z dintre preoți a dat-o de gard. Decât să ții cont că fără preoți țara asta, și aș risca să spun lumea întreagă, nu ar fi azi decât un mare mall.
Problema este că nu ai habar ce e acela un preot până nu te lovești frontal de unul. Până nu simți pe pielea ta ceea ce e o taină, până nu simți că tocmai de aceea e o taină fiindcă nu poate fi explicată, fiindcă depășește axa oxoy a minții noastre…Până atunci te poți bucura că un preot e demonstrat sodomit, pederast sau mai știu eu cum…. Dacă însă ai această întâlnire, măcar o dată, nu poți decât să plângi ca după unul care a fost pe culmea culmilor, și-n loc să-și ia zborul, a găsit o groapă cu gunoi și s-a înmormântat în ea.
Ceea ce este cu adevărat înspăimântător este bucuria pe care o resimt unii și alții atunci când se înnoroiază o față preoțească. Au așa o exulare de ai impresia că în meciul cu Dumnezeu au băgat gol în minutul 90. Dumnezeu joacă mereu în prelungiri, însă ca să înțelegi asta trebuie să treci prin niște căderi și scăderi.Trebuie să ai niște dureri până la os, să te simți pe marginea prăpastiei, pe muchia golului tău…
Bucuria căderii cuiva, a oricui, dovedește platitudine spirituală, emoțională, intelectuală. Toți marii atei care defilează cuhaștagrezist ar trebui să afle de vremurile când omului îi era așa frică de Dumnezeu că nu îndrăznea nici să ridice ochii la averea altcuiva… Dar uite așa, fără Dumnezeu ne întoarcem la vechea lege, și cerem dinte pentru dinte, și drept pentru drept, și libertate pentru libertate.
Dacă ai avea de ales între a fi iubit din tot sufletul, cu tot cugetul, cu tot spiritul și de a-ți avea iubirea la picioare din dragoste, sau de primi aceste acte de iubire, normat, ce ai alege? Ar dori oare un soț să-l iubească soția pentru că a luat-o pe inventar, a semnat vasăzică pentru ea de primire sau fiindcă îl iubește? Cam așa cu noi azi. Vrem norme, și legi, și milităm pentru ele, dar fugim de iubirea și mila pentru aproapele nostru.
Cred că nu există nimic mai josnic decât bucuria pentru necazul altuia, necaz din care tu nu câștigi nici o para chioară.
dur,dar drept spus!nu mă pricep la cuvinte,dar sufăr în tăcere cel mai adesea (uneori, din păcate, prea rar – cred – atrag atenția unora și altora că nu e bine să judece preoții și nici aproapele) când văd semeni rătăciți în hățișurile acuzărilor neștiind clar adevărul, ci doar ceea ce citesc din articole sau știri.cei care judecă preoții,Biserica sunt neștiutori, nu citesc cărțile și articolele bune pentru ei, nu cunosc viețile Sfinților și măreția divină.în loc să se axeze pe înălțarea lor spirituală, se lasă manipulați de lucruri spuse de alții, neștiind de fapt ce se află, cu adevărat în spatele aparențelor.