Pr. Bogdan Teleanu: Bisericii Ortodoxe Române, care a susținut accederea României la NATO și UE, îi revine azi dificila misiune de a apăra valorile creștine ale Europei
Părintele Bogdan Teleanu pe Facebook:
„Meditație personală la micul dejun cu rugăciune din Parlamentul României [care are tema la prezenta ediție „Valori identitare europene” – n.red.]:
Este remarcabil, cred, modul în care Biserica Ortodoxa Română s-a concentrat în trecut asupra accederii României în Alianța Nord-Atlantică și a admiterii și integrării țării noastre în Uniunea Europeană! Astăzi, în schimb, îi revine dificila misiune de a apăra valorile creștine ale Europei în care România s-a integrat atunci!
Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă! Cu alte cuvinte, nu este totul să te căsătorești spre a întemeia o familie, ci și să reușești cu ajutorul lui Dumnezeu să o întreții pentru tot restul vieții, mântuindu-te și sfințindu-te astfel! Perspectiva ca într-o clipă o putem pierde ar trebui să-i facă mult mai înțelepți pe toți membrii care o compun!
În contextul aniversării a 30 de ani de la căderea regimului comunist din România, afirmarea rădăcinilor creștine ale culturii europene, venită din partea unui “părinte” al rezistenței culturale creștine românești anticomuniste, așa cum este Constantin Noica (vezi Constantin Noica, „Modelul cultural european” , Editura Humanitas, Bucuresti, 1993), ne face să ne întrebam dacă nu cumva căderea sistemului politic comunist este efectul tendințelor integratoare ale civilizației europene. Faptul că evenimentele din 1989 sunt zorii unei noi Europe, Europa Unita, este atestat documentar inclusiv de Proclamația de la Timișoara (11 martie 1990): „Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas întoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizației europene”. Din acest punct de vedere, Revoluția din 1989 căpătat o semnificație cu totul aparte, în sensul că pare mai degrabă o formă de adeziune la valorile europene, urmată de un refuz al regimului comunist.
Să nu uităm că acest refuz al unui regim antieuropean își are rădăcinile în suferința celor care, rezistând eroic în fața nedreptăților lui, au sfârșit în celebrele deja temnițe comuniste… așteptându-i, culmea, pe americanii eliberatori!”