Acest poem este scris din durerea pentru cea care a murit în urma unui avort, presată de tatăl copilului, cu nădejdea că Dumnezeu va căuta la suferințele ei pământești și îi va fi milostiv în veșnicie și pentru ca inimile noastre să se înmoaie și astfel să numai rămânem nepăsători la uciderea unui copil nenăscut și la silirea mamei lui să consimtă la aceasta. Adesea chiar tatăl copilului, cel chemat să fie ocrotitorul mamei și al copilului, este responsabil de o asemenea ticăloșie fără de seamăn.

Tu nu îți vei ține de mână copilul

autor anonim

Tu nu îți vei ține de mână copilul,
pentru că ai iubit pe cine nu era vrednic de voi.

Tu nu vei cunoaște durerile nașterii,
nu îți vei strânge copilul la piept,
nu îl vei pune la sân,
nu îl vei legăna,
nu îi vei cânta, să adoarmă,
nu îi vei păzi somnul.

Tu nu îl vei primi din apa Botezului,
nu îl vei ține pe brațe ca preotul să îi dea Trupul și Sângele lui Hristos,
nu îl vei învăța să se roage,
tu nu te vei mai pune pentru el în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului,
așa cum ai făcut de atâtea ori când erați amândoi în această lume.

Tu nu-ți vei veghea noaptea copilul bolnav
și nu vei merge cu el la spital,
nu te vei ruga ca toată suferința lui să ți se dea ție
și nici nu-i vei mulțumi Fecioarei Maria că l-a făcut bine.

Tu nu îți vei vedea copilul crescând,
nu vei ști cum ar fost prima lui zi de școală
și nu îl vei vedea absolvind,
nu îl vei învăța să fie bun,
și harnic, și curajos, și iubitor,
deși ai fi dorit să fii cea mai bună mamă,
și i-ai promis asta ultimului tău copil.

Copilului tău,
Tu nu-i vei vindeca cu mâna ta rănile, când el ar fi căzut,
și nu-i vei alina cu lacrima ta durerea, când ar fi fost rănit de alții.
Tu nu vei avea inima săgetată când el te-ar fi mințit
și nici nu te vei bucura când el ți-ar fi cerut iertare pentru o greșeală – deși le-ai fi purtat cu
toată inima,
pe toate ale lui.

Tu nu îți vei vedea copilul cum desenează în nisip, pe malul mării,
o inimă – și în ea cum scrie numele tău și al lui,
așa cum ai desenat tu o inimă în nisip, pe malul mării,
așa cumai scris tu în ea numele tău și al unui bărbat,
crezând că trăiești o dragoste care dă viață.
Aici, tu nu vei fi numită de nimeni „soția mea”,
nici nu vei numi pe cineva „soțul meu”.

Tu nu îți vei înălța copilul în brațe când ai fi ajuns pe crestele munților
ca să vadă dincolo de marginile acestei lumi,
căci ea, lumea, te-a înșelat.

Tu ai spus că cel mai mare cadou al tău este copilul,
dar când copilul tău ar fi împlinit 18 ani,
tu nu îi vei face un dar
pentru că tu,
în ziua în care ai împlinit 18 ani,
ai primit cadoul mincinos de a ți se vinde trupul spre a-l cumpăra alții,
spunându-ți-se că asta trebuie să faci, pentru a fi iubită de cei care te-au vândut.

Tu nu vei auzi cuvintele
mamă, mami, mămico
și nu îți va vorbi nimeni despre „fiul tău” sau despre „fiica ta”
ca să te bucuri sau să te rușinezi
aici, în această viață pământească.

Copilul tău nu va afla când va fi mare cât de mult te-ai luptat pentru el,
nu îi vei spune tu cât de mult ai fost presată să îl avortezi:
a aflat deja, acolo, în mâna lui Dumnezeu, când ai cedat presiunilor
și plângând, plângând, plângând i-ai ascultat
pe cei pe care nu trebuia să îi asculți
pe cei care ți-au promis multe,
pe cei care te-au amăgit,
pe cei care te-au folosit,
pe cei care v-au răpit darul vieții în această lume.

Tu nu vei îmbătrâni ca să devii mai frumoasă,
nu vei căpăta riduri cu bucuria că rodul pântecelui tău înflorește,
nu vei vrea să fii și mai bătrână,
ca să îți vezi mai repede nepoții,
deși ai fi făcut cu drag toate acestea
deși de mică le-ai așteptat
cu dorul firesc de femeie
sporit de dorul pentru mama pe care ai pierdut-o înainte să o cunoști.

Copilul tău nu te va ține niciodată de mână
și nu îți va săruta mâna
pe ultimul tău drum pământesc
și nu te va pomeni niciodată alături de tot neamul tău adormit
și nu va spune numele tău copiilor lui și copiilor copiilor lui.
Ultimul tău copil –
copilul speranță,
copilul căruia i-ai ales două nume – numele lui Dumnezeu, care l-a iubit și l-a creat,
și numele tatălui său pământesc, care l-a urât,
copilul pe care l-ai mângâiat,
căruia i-ai cântat,
pe care l-ai arătat altora în ecografii,
pentru care te-ai rugat,
copilul pe care l-ai avortat
și căruia nu i-ai mai supraviețuit decât o zi în viața aceasta pământească.
Căci ai murit și tu, din cauza avortului.
Și acum iată-vă, mamă și copil, în fața lui Dumnezeu.
Aici au rămas cei care caută să se spele de sângele vostru
și de sufletele voastre:
La bărbatul pe care l-ai iubit idolatru și care ți-a cerut să lepezi copilul vostru, pentru falsa lui dragoste,
și doctorul prin mâna căruia s-a săvârșit uciderea pruncului și a început pierderea vieții tale.
Aici au mai rămas
bărbații care te-au folosit doar pentru plăcerea lor,
apoi te-au lepădat
și te-au numit cu un cuvânt rușinos, fără să-ți cunoască ființa.
Aici am rămas noi, toți ceilalți, care nu am știut, nu am vrut, nu am îndrăznit, nu am putut să te iubim într-atât încât
să vă ajutăm să trăiți tu și copilul tău,
să îl naști,
să îi auzi primul scâncet,
să îi zâmbești,
să îl închini,
să îl auzi zicând mamă,
să îl sărbătorești în fiecare an, la fiecare aniversare,
să îl înveți,
să îl mustri,
să îl ierți,
să îl binecuvântezi,
să îi mulțumești că ești mamă prin el,
să îl iubești infinit, așa cum i-ai spus până când moartea și-a aruncat întunericul asupra luminii dragostei tale
– urâciunea pustiirii în loc sfânt, vicleana ucigașă în locul dragostei care dă viață.

Dumnezeu să te ierte, Andreea Nicoleta, de greșelile cele de voie și fără de voie,
săvârșite cu fapta, cu cuvântul sau cu gândul, cu știință și cu neștiință,
și să coboare mila Sa peste tine
și peste toți copiii tăi niciodată născuți.

Îl rugăm să ne ierte și pe noi, cei care,
prin viața noastră neiubitoare,
lipsită de credința cât bobul de muștar,
am fost părtași la chinuirea unei femei abuzate din copilărie
până în ultimul ceas al vieții sale.

Tu nu îți vei ține de mână copiii
în lumea de aici,
dar cu toții sunteți
în mâinile singurului bun Părinte al cărui Fiu S-a răstignit pentru păcatele noastre și al cărui Duh este de viață făcător.

În El nădăjduim.

Read here in English You will not hold your child’s hand, the poem dedicated to a woman who died after being pressed by her partner to get an abortion