Participarea medicilor la cruciada antiavort din America secolului XIX / „Avortul, ultima exploatare a femeii” (22)
Medicii
În comunitatea medicală, câțiva curajoși au ridicat vocea, recunoscând efectele devastatoare ale avortului și lucrând neobosit pentru a aduce schimbarea în America.
Cruciada antiavort era condusă de dr. Horatio Robinson Storer, unul dintre primii ginecologi americani. El îndemna Asociația Medicilor din America (American Medical Association) să ceară legi mai stricte împotriva avortului. Ca președinte al Comitetului pentru Avort Criminal al asociației, a coordonat redactarea Rapor-tului despre Avortul Criminal, prezentat în plenul asociației în 1859.
Documentul trecea în revistă răspândirea practicii în SUA și cerea să se ia măsuri:
„Datoria noastră este clară. Dacă putem face ceva pentru a opri răspândirea acestei crime, trebuie să acționăm. În chestiuni de drept abstract, profesia medicală nu cunoaște concepte precum utilitatea, oportunitatea, lașitatea. Suntem protectorii mai puternici ai femeii. Numai noi putem să le protejăm vlăstarele in utero. Aici e vorba de viață și de moarte – viața și moartea a mii de persoane – iar de noi depinde, aproape în întregime, totul.
Ca profesioniști, noi am condamnat în unanimitate această crimă. Dar simplele declarații nu prea au efect, așa că sunt inutile, evazive și crude.
Dacă masacrul constant a nenumărați copii, ce se face sub ochii noștri, se explică prin lipsa de cunoștințe medicale, atunci e de datoria noastră, ca medici și ca bărbați buni și adevărați, să combatem această ignoranță atât în public, cât și pe căi private, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție” [79].
AMA a adoptat în unanimitate acest raport, care includea și recomandări pentru îmbunătățirea legilor împotriva avortului. Raportul și recomandările au ajuns pe masa Președintelui SUA și la organele legislative ale tuturor statelor și teritoriilor americane. „Descria rata tot mai mare de avorturi criminale, care conduceau la moartea «a sute de mii» și chema legiuitorii din fiecare stat să adopte legi stricte care să reducă numărul acestor decese” [80].
Storer era foarte activ, salvând vieți și prin activitatea sa literară. În timp ce căuta protecție legală pentru copiii nenăscuți, se implica în viața familiilor. A publicat o serie de articole medicale despre avort în volumul Why Not? A Book for Women (De ce nu? O carte pentru femei). Cartea s-a publicat în patru ediții și era folosită și de alți medici pentru a le consilia pe femeile care luau în considerare soluția avortului. În 1897, Storer a menționat cum le-a ajutat cartea lui pe femei să înțeleagă implicațiile morale și fiziologice ale avortului. Sute de femei s-au răzgândit, scria el, „convinse să lase sarcina să ajungă la termen” [81].
Storer își manifesta simpatia pentru femei și sublinia nenorocirea pe care le-a provocat-o acestora eșecul comunității medicale de a lua atitudine: „Adevărul este că tăcerea noastră ne-a făcut pe toți complici la crimă, iar acum, când măștile au căzut, fiindcă a venit momentul să aplicăm remediul sau chiar să extirpăm cu bisturiul această boală care roade organismul nostru politic, medicul are nevoie de același curaj ca și pacientul său și cel mai probabil va fi cuprins de remușcări la fel ca și acesta” [82].
Unele opinii și abordări ale lui Storer i-au limitat eficiența. Însă a reușit cu succes să creeze o platformă de lansare a chestiunii în mediul medical, iar mulți alți medici i s-au alăturat, luând atitudine împotriva avortului. Unii au păstrat tăcerea, poate că erau chiar din cei care practicau avortul, dar grupul medicilor care se opuneau practicii a reușit să facă schimbări în mentalitatea americană și în procesul legislativ.
Eforturile primelor feministe, ale medicilor și ale presei au favorizat succesul apărătorilor vieții. Frederick Dyer scria, în volumul The Physicians’ Crusade Against Abortion (Cruciada Medicilor împotriva Avortului), care făcea cronica acestor evenimente: „Prin 1880, aproape fiecare stat și teritoriu american avea noi legi care considerau drept o crimă gravă practicarea avortului, în afară de cazurile în care mama era în pericol. Majoritatea acestor legi stricte la nivel statal au rămas efectiv neschimbate până la decizia din cazul Roe vs. Wade, care le-a respins în 1973” [83].
James Mohr, alt istoric al avortului, scrie că, după adoptarea noilor legi, „prin comparație cu perioada 1840–1880, între 1880 și 1900, incidența acestei practici a scăzut vizibil raportat la numărul de locuitori” [84].
NOTE:
[79] AMA Report on Criminal Abortion, 1859, http://www.abortionessay.com/files/1859ama.html
[80] Frederick N. Dyer, „How Abortion Became Illegal in the United States”, Patheos.com, 25 mai 2011. http://www.patheos.com/Resources/Additional-Resources/How-Abortion-Became-Illegal-in-the-United-States-Frederick-Dyer-05-25-2011.html
[81] H.R. Storer, „Criminal Abortion: Its Prevalence, Its Prevention, and Its Relation to the Medical Examiner …”, Microfiche #AN 0320 Citat în: Adelaide Nutting Historical Nursing Microfilm Collection, ca microfișă a unui articol tipărit în Atlantic Medical Weekly 1897, 209-218. Numerele de pagină ale ediției tipărite: 1-34, pp. 12-13. Citat în: Frederick Dyer, „John Preston Leonard’s ‘Quackery and Abortion:’ Blueprint for Horatio Robinson Storer’s Crusade Against Abortion?” http://horatiostorer.net/Quackery_and__Abortion.html#_ednref10
[82] Joseph Meredith Toner, Transactions of the American Medical Association, Vol. 16 (Philadelphia: Collins Printer, 1866), p. 723.
[83] Frederick N. Dyer, „How Abortion Became Illegal in the United States”, Patheos.com, 25 mai 2011. http://www.patheos.com/Resources/Additional-Resources/How-Abortion-Became-Illegal-in-the-United-States-
Frederick-Dyer-05-25-2011.html
[84] James Mohr, Abortion in America (New York: Oxford University Press, 1978) 240. Citat în: Olasky, p. 198.
Pe 8 decembrie 2014, ProValori Media a lansat a lansat cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher, fondatorul organizației americane Online For Life, care, de la înființarea ei, în 2007, a salvat de la avort peste 2.000 de copii.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală și provocatoare, pune în discuție tocmai drepturile femeii și ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaților în impunerea și răspândirea practicii avortului în cea mai puternică națiune din lume și apoi în alte țări.
Pe parcursul mai multor săptămâni ne propunem să vă prezentăm fragmente din acest volum.
Cartea “Avortul, ultima exploatare a femeilor” se poate achiziționa de la Librăria bizantină, din rețeaua de librării Supergraph și online de pe site-ul Librăriei Sophia.
De asemenea, cartea este disponibilă și gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.