Efi avea șaptesprezece ani și vara locuia cu părinții și fratele ei la Boghiati. Aveau și livadă, și grădină de legume, și vindeau ceea ce scoteau din ele.
Îtntr-o seară, mama a trimis-o pe Efi la un magazin, aproape de ei, să cumpere gaz pentru lampă. Gândiți-vă că atunci nu aveau curent. întorcându-se acasă, Efi a întâlnit un băiat, coleg de-al ei. Vorbeau despre lecții.
Se opriseră însă în spatele unui camion și, trecând fratele ei pe acolo, i-a văzut și s-a smintit, bănuind-o de viclenie, și a pârât-o mamei.
– Efi ne face de rușine, a zis, stă la taclale în drum cu un băiat.
Când Efi a ajuns acasă, mama a certat-o mult și a și bătut-o. Principiile erau foarte aspre atunci. Efi s-a amărât mult. S-a răzvrătit pentru nedreptatea și bănuielile fratelui ei.
În ziua următoare s-a întors acasă și tatăl, care lipsise. El s-a purtat însă diferit, cu înțelegere adică, și cu bunătate.
– Eu așa ceva nu cred, i-a spus. Hai să udăm grădina. Tu stai acolo și, când vezi că s-a udat un rând, îmi spui, iar eu mut apa la următorul.
Așa au făcut. Efi, însă, nu dormise toată noaptea. Necazul și nedreptatea o înăbușeau.
Deznădăjduită, a hotărât să-și pună capăt vieții. Când a plecat deci cu tatăl în grădină, și-a făcut un plan: să ia o substanță toxică pentru stropit grădina și seara, după udat, să o bea și să moară. Se gândea: „O să văd atunci, or să mă iubească?” A luat deci acea substanță, a pus-o în buzunar și aștepta să se însereze, să o poată lua. Ceasul cel greu n-a întârziat să vină. Fără grijă, tatăl i-a spus:
– Mergi la capătul grădinii și închide apa.
S-a dus repede. Nu o vedea nimeni, era singură. Tatăl era destul de departe. Tremurând, a băgat mâna în buzunar. în acea clipă a auzit pași. N-a apucat să se miște, și în fața ei a apărut un preot necunoscut. A salutat-o și i-a zis:
– Efi, știi cât de frumos este raiul!… Lumină, bucurie, fericire. Hristos este în întregime lumină, și răspândește bucurie și fericire tuturor. Ne așteaptă în cealaltă viață, să ne dăruiască raiul. Există însă și iadul, care este întreg întuneric, tristețe, necaz, chin, amărăciune. Dacă iei ce ai în buzunar, o să mergi în iad. Arunc-o de îndată, ca să nu pierdem frumusețea raiului.
La început Efi s-a pierdut, dar peste puțin timp și-a revenit și, după ce a aruncat, fără să-și dea seama, ce avea, a zis:
– Așteptați puțin să-l chem și pe tata, să vă vadă. A alergat prin grădină, rătăcindu-se printre cocenii de porumb. în cele din urmă l-a găsit pe tata și i-a spus:
– Tată, hai repede să vezi un preot care a venit la capătul grădinii noastre!
Însă, când au ajuns la locul unde trebuia să aștepte preotul, nu era nimeni.
Pentru multă vreme Efi n-a putut să-și explice toate câte se întâmplaseră în acea seară. Nu-și putea explica apariția preotului. își dorea să-l întâlnească. îi salvase viața.
În fiecare iarnă întreaga familie cobora în Athena. Efi mergea de multe ori la nașa ei, care era foarte credincioasă, și rămânea multă vreme lângă ea. Nașa ei obișnuia să primească și să găzduiască în casa ei teologi, preoți, monahi. Odată, deci, când Efi era la nașa ei, aceasta avea pe cineva în vizită, în salon. Efi nu știa cine este. La un moment dat nașa a intrat în bucătărie și i-a zis Efei:
– Efi, pregătește dulceață și cafea pentru oaspete, și adu-le în salon.
Efi le-a pregătit. A întârziat însă puțin și, când era gata să le ducă, a venit nașa, care i-a spus:
– Nu tava asta. Pune-o pe cea de argint, căci avem un oaspete de seamă.
Efi s-a întors la bucătărie, a schimbat tava și a mers în salon. Dar, ce să vadă! în fața ei era acel preot pe care îl văzuse în acea seară grea, la ei în grădină.
– Sunt părintele Porfirie, i-am zis zâmbind.
Așa ne-am cunoscut și, de atunci, suntem buni prieteni. Efi are acum o familie cu mulți copii. A
binecuvântat-o Dumnezeu. Vedeți ce căi poate meșteșugi Dumnezeu, când vrea să mântuiască un om?
Sursă: Ne vorbește Părintele Porfirie, Editura Egumenița, pg. 119-121
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
