opinii

Oamenii consistenți susțin proiectele în care cred chiar și atunci când sunt sprijinite de adversari

de Cristina Popescu, Facebook

Referendumul a fost iniţiat de societatea civilă, nu e al PSD.

Dar realitatea e că această iniţiativă nici nu ar fi putut trece vreodată prin Parlament fără voturile PSD (ca, de altfel, nici fără voturi de la ALDE, UDMR, PNL, PMP). Ideea că am fi putut avea vreodată acest referendum fără voturile şi sprijinul PSD e utopică.

De altfel, nici trecerea în 2003 a modificărilor constituţionale care au permis aderarea la UE (ori Tratatul de aderare) nu s-ar fi realizat fără concursul PSD şi al guvernării Năstase. Să le fi refuzat sau boicotat doar pentru motivul că au fost făcute cu sprijinul PSD?

Eu cred că ceea ce avem de făcut NU este să combatem referendumul prin asocierea cu PSD/Dragnea – şi să dăm, astfel, prilejul PSD să se erijeze în unicul promotor şi susţinător, să abandonăm în mâinile pesediştilor tema şi să-i lăsăm să o confişte pentru ei, iar la final să ne trezim eventual că referendumul nu trece, dar PSD a câştigat electoral.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

În felul ăsta PSD câştigă oricum, iar una din mizele noastre principale în planul valorilor susţinute ar putea fi ratată din chiar cauza noastră.

Dimpotrivă, eu cred că nu trebuie lăsat PSD să fie singurul şi cel mai vizibil susţinător, ca să nu primească doar ei beneficiul de imagine. Opoziția la PSD va fi câştigată în cazul în care va lua şi ea o felie din prăjitură, nu dacă lasă pesediştilor întregul tort. Iar conservatorii am avea ocazia să ne respectăm una din mize şi să consolidăm instituţia căsătoriei în fața provocărilor nihilismului.

Ce fel de conservatori am mai fi, în ce fel am demonstra că suntem oameni ai valorilor dacă le-am abandona imediat în schimbul unei mize mici şi trecătoare – sabotarea unui proiect în care credem dar care e susţinut și de adversarii politici, doar în speranţa unui avantaj electoral iluzoriu?

Oamenii consistenţi susţin proiectele în care cred pentru ceea ce reprezintă ele, chiar şi atunci când sunt sprijinite de adversari, indiferent de calculele de imagine.

P.S.: Cu cât se ţinea mai repede referendumul – anul trecut sau în primăvară, de exemplu, cu atât orice eventual beneficiu electoral al PSD decurgând din susţinerea lui se stingea înainte să apuce să conteze la vreun scrutin. Asta nu au înţeles preşedintele şi opoziţia când au lungit cu încă un an procedura.

Citește mai multe opinii de Cristina Popescu



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button