opinii

O româncă se luptă pentru democrație și pentru libertatea de exprimare în Marea Britanie

de Cătălin Sturza, Stiripesurse.ro

În Marea Britanie se discută interzicerea distribuirii de materiale în apropierea clinicilor de avort, prin instituirea unor „zone de cenzură”, intitulate orwellian „safe zones”. Altfel spus, acestea sunt zone în rugăciunea, sprijinul și distribuirea de materiale către femeile care vin să facă avort vor fi interzise. Inițiativa a fost inițiată de BPAS, o corporație cu peste 40 de clinici de avort în Marea Britanie.

Există deja un precedent – Consiliul Municipal din Ealing a votat pentru introducerea unei astfel de „safe zone” în jurul clinicii Marie Stopes din localitate, prin intermediul unui Ordin de protecție a spațiului public (mai multe detalii aici). Astfel de ordine sunt emise, de obicei, pentru a-i ține la distanță pe bețivi, pe vandali și pe oamenii fără adăpost care provoacă scandaluri. O campanie de proporții se desfășoară în prezent în Marea Britanie, intitulată „Be Here for Me” („Fii aici pentru mine”).

De ce ne interesează acest subiect?

1. Una dintre femeile care se opun politicii de zona de cenzura, dând mărturie proprie despre cum a fost salvată de la a face avort de către ONG-urile pro viață, este românca Alina Dulgheru. Mărturia Alinei apare într-o poziție proeminentă pe site-ul campaniei. „Nu mi-am imaginat niciodată că va fi nevoie să apelez la Înalta Curte a Marii Britanie, o țară faimoasă pentru că respectă drepturile care fac democrația să înflorească. Nu mi-am imaginat niciodată că un consiliu local din Marea Britanie ar putea lua o decizie care să violeze atât de multe drepturi ale omului: dreptul la liberă exprimare, dreptul la rugăciune, dreptul de a primi informații, și dreptul de a te ruga. Ca imigrant care iubește atât de multe dintre tradițiile britanice, nu m-am așteptat niciodată să apăr drepturile care țin în viață o democrație britanică sănătoasă”, spune Alina.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

2. Consiliul Municipal din Ealing a susținut că aceasta este o mișcare absolut necesară pentru a combate „hărțuirea și intimidarea”. În fapt, în peste 20 de ani de activitate a grupurilor pro-life în fața clinicii Marie Stopes nu s-a înregistrat nici măcar o singură sesizare de hărțuire depusă la poliție. Unele dintre aceste grupuri, precum Good Counsel Network, oferă sprijin practic, financiar și moral femeilor însărcinate care vor să-și continue sarcina – și copiilor acestora. Cele mai multe dintre aceste femei sunt imigrante sărace, care aparțin unor minorități și nu vorbesc bine limba engleză, iar avortul este singurul serviciu medical pe care Statul li-l finanțează; o naștere le-ar costa 1000 de lire sterline. Foarte multe sunt supuse unor presiuni imense pentru a face avort din partea unui partener sau a familiei – ajutorul acordat de Good Counsel Network le repune pe picioare și acordă o nouă șansă. Consiliul a ignorat mesajele campaniei Be Here for Me, și nu a oferit, până în prezent, nici o dovadă cu privire la vreun act de hărțuire. De asemenea, a ignorat faptul că o femeie care făcuse un avort în acea clinică a murit în 2012, că 23 de ambulanțe au fost chemate la clinică între 2014 și 2016, și că una dintre clinicile Marie Stopes din Marea Britanie a fost închisă după ce s-a descoperit că aceasta încălcau norme elementare de siguranță (mai multe detalii aici).

3. Prin această decizie, Consiliul Municipal din Ealing criminalizează, în fapt, un punct de vedere asupra vieții, punct de vedere pe care membrii Consiliului îl disprețuiesc. Decizia Consiliului din Ealing a venit după un lobby intens al unei organizații pro-avort numite Sister Supporter – o organizație cunoscută pentru acte de hărțuire împotriva militanților pro-life. În seara în care au votat Ordinul de protecție a spațiului public, unii membri au purtat ecusoanele Sister Supporter. Organizații care militează pentru libertatea de exprimare au criticat vehement această decizie; Manifesto Club, Index Censorhip și Liberty HQ au scris Consiliului din Ealing, cerându-i să ridice Ordinul – dar au fost ignorate. Este un precedent foarte periculos în ceea ce privește libertatea de exprimare, libertatea religioasă, libertatea de adunare – și, nu în ultimul rând, democrația.

Mai mult, este o tragedie pentru femeile vulnerabile care sunt lipsite, în acest fel, de orice fel de ajutor din partea Statului și care sunt, în esență, victime ale avortului forțat. „Nu pot să pun în cuvinte bucuria, frumusețea și iubirea pe care fiica mea mi le-a adus în viață. Ea nu ar fi fost alături de noi, astăzi, dacă nu m-aș fi întâlnit cu voluntarii pe care Consiliul Municipal din Ealing i-a criminalizat. Refuz să accept că alte femei care vor să-și păstreze copiii nu s-ar putea bucura de șansa aceasta”, spune Alina Dulgheru. Alina a primit un fluturaș de la un voluntar și a aflat că poate să fie ajutată să-și păstreze copilul, dacă își dorește; mai târziu a deveni, la rândul ei, voluntar. Povestea ei – aici.

Marie Stopes (femeia) a fost o promotoare a curentului eugenic și credea în crearea unei societăți în care „doar cei frumoși ar trebui să supraviețuiască”; a rămas în istorie și pentru că îi scria scrisori de dragoste lui Adolf Hitler. Organizația pe care a înființat-o realizează în prezent peste trei milioane de avorturi în fiecare an, în 37 de țări.

Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button