Miracolul soților Loretz: „Avortezi sau mori!” – Bebeluș născut perfect sănătos în urma unei sarcini ectopice, după ce mama sa a trecut prin 8 cezariene
de John Jalsevac, LifeSiteNews.com, 17 iulie 2015
Pentru Rebecca Loretz și soțul ei, Michael, faptul de a sfida sfaturile medicilor în demersul lor de a-și crea familia numeroasă mult visată, deja era o obișnuință. Dar de data asta, lucrurile nu aveau sa fie la fel de simple.
După nașterea prin cezariană a celui de-al doilea copil al cuplului, doctorii i-au sfătuit insistent pe cei doi soți să nu mai facă alți copii, datorită riscului crescut de ruptură a uterului. Cu toate acestea, cuplul a ales să se documenteze temeinic asupra subiectului, citind toate informațiile relevante din literatura de specialitate. Astfel, ei au aflat că, într-o țară dezvoltată, riscul de ruptură uterină rezultat în urma cezarienelor consecutive este situat sub 1%. Au hotărât că sunt dispuși să-și asume acest risc, astfel încât cei doi au reușit să aducă pe lume alți șase copii, toți născuți prin cezariană.
Însă, după nașterea celui de-al optulea copil al lor, cei doi soți și-au dat seama că nu mai sunt chiar atât de tineri și că, de la o sarcină la alta, Rebeccăi începuse să-i fie din ce în ce mai greu în perioada sarcinii. După ce s-au sfătuit și cu duhovnicul lor, cei doi au hotărât să amâne aducerea pe lume a altor copii în viitorul apropiat.
Cu toate acestea, eforturile lor de a folosi Metoda Naturală de Planificare Familială (care, pe lângă abstinență, este considerată de către Biserica Catolică drept unica metodă acceptabilă, din punct de vedere moral moral, în vederea creșterii intervalului de timp dintre nașteri) nu au dat rezultatele așteptate. Ca urmare, în luna mai a anului 2013, le este adus la cunoștință faptul că urmează să-l aducă pe lume pe cel de-al nouălea copil al lor.
“A fost o adevărată surpriză pentru noi”, a declarat Michael reporterului LifeSiteNews. “A fost o surpriză foarte plăcută pentru noi, gândindu-ne că și această sarcină va decurge aproximativ asemenea celorlate opt.”
Dar n-a fost să fie așa. În urma unei ecografii efectuate în primul trimestru de sarcină, a rezultat diagnosticul de “sarcină ectopică” – embrionul se fixase exact pe țesutul ce făcea parte din cicatricea rezultată în urma multiplelor operații de cezariană ale Rebeccăi. Celor doi li s-a spus că ducerea la termen a unei astfel de sarcini poate avea consecințe dezastruoase.
“Doctorii ne-au spus că acest copil nu avea nici o șansă, că localizarea era ectopică și că trebuia neapărat să fie avortat”, povestește Michael.
Specialiștii pro-viață preocupați de etica situației impuse de sarcina ectopică au dezbătut vreme îndelungată asupra subiectului. Astfel, aceștia au concluzionat că, pe baza așa-numitului “principiu al efectului dublu” și cu scopul de a salva viața mamei, îndepărtarea chirurgicală a acelei părți din corpul femeii în care s-a fixat embrionul (de regulă, trompele uterine) poate fi justificabilă din punct de vedere moral. Cu toate că aplicarea unei astfel de metode va conduce în mod cert la moartea copilului, specialiștii susțin că aceasta este legitimă din punct de vedere moral, în condițiile în care mobilul[1] acestei acțiuni nu constă în moartea copilului. Cu toate acestea, avortarea copilului prin intermediul ingerării de către mamă a Metotrexatului[2], nu este permisă.
Cu sprijinul duhovnicului lor, Michael și Rebecca refuză să dea curs sfatului medicilor, care îi îndemnau să accepte administrarea de Metotrexat, hotărâți fiind să lupte până la capăt pentru viața copilului lor. Aceștia le-au comunicat medicilor ca, în cazul apariției unor complicații, aceștia să facă eforturi pentru salvarea atât a mamei, cât și a copilului, iar numai în cel mai rău caz, să aleagă salvarea ori numai a mamei, ori numai a copilului.
Însă spitalul nu avea nici un fel de plan de rezervă în cazul în care s-ar fi confruntat cu un refuz al vreunei paciente de a i se administra Metotrexat întrucât, până la acel moment, niciodată nu se întâmplase să existe un cuplu care să refuze varianta avortului. Doctorii au internat-o pe Rebecca și au început să o țină sub atentă supraveghere, punând, în același timp, o uriașă presiune asupra cuplului pentru a-i convinge pe cei doi soți să accepte avortarea copilului.
Cu Dumnezeu înainte!
Timp de mai multe zile de la internare, prin salonul Rebeccăi aveau să se perinde, atât individual, cât și în grup, tot felul de doctori și asistente medicale, aflați cu toții într-o continuă încercare de a o convinge pe Rebecca să înghită medicamentul care ar fi urmat să curme viața copilului din pântecul ei.
Michael își amintește că: “La un moment dat, unul dintre doctor mi-a zis, ‘Sunt zero la sută șanse ca această sarcină să se finalizeze cu aducerea pe lume a unui copil și, în același timp, există foarte multe șanse ca Rebecca să moară. Asta vrei? Prin refuzul tău de a ne asculta sfatul, refuzi să accepți realitatea.”
Michael povestește că, într-un final, după ce întregul personal medical s-a convins de faptul că hotărârea lui și a Rebeccăi de a păstra copilul era de neclintit, aceștia au început să îi sprijine cu adevărat, unii dintre ei chiar rugându-se pentru viața Rebeccăi și a copilului.
Rebecca și Michael au întrezărit o mică rază de speranță în timpul unei ecografii efectuate ulterior, în momentul în care ecograful a scos la iveală informații conform cărora sarcina fusese incorect diagnosticată inițial. Embrionul era, într-adevăr, poziționat ectopic, dar nu se fixase pe țesutul înglobat în cicatricea vechilor cezariene, ci era plasat în regiunea cervixului Rebeccăi.
“Asta-i de bine?”, îl întrebă Michael, plin de speranță, pe medicul care efectuase sonografia. Nu poate uita durerosul răspuns: “Nu. De fapt, este și mai grav.”
Abia cea de-a treia ecorafie, efectuată în ultimul trimestru de sarcină, le-a oferit motive întemeiate pentru a spera. Această a treia investigație a evidențiat poziționarea copilului în interiorul uterului, în partea inferioară a acestuia, iar nu în cervix, așa cum crezuseră în urma investigației anterioare. Acest lucru făcuse ca pericolul să mai scadă întrucâtva, dar nu atât de mult încât să nu mai existe nici un motiv de îngrijorare.
Cei doi soți, Michael și Rebecca, recunosc faptul că perioada dezvoltării acestei sarcini a fost, pentru amândoi, o perioadă înspăimântătoare. Pentru Rebecca, singurul lucru care a ajutat-o să răzbească a fost faptul că știa că în acele momente oameni din toate colțurile lumii se rugau pentru ea.
Rebecca își amintește că: “A trebuit să stau cinci săptămâni în spital, înainte s-o nasc, pentru că medicii se temeau că situația va scăpa de sub control. Când m-am internat, țin minte că mă rugăm încontinuu la Dumnezeu: ‘Te rog, Doamne, te rog, Dumnezeul meu, dă-mi să nasc cu bine acest copil’. Apoi, spre sfârșitul celor cinci săptămâni, mi-am spus așa: ‘Doamne, facă-se voia Ta! Eu vreau să am acest copil, dar fie cum vrei Tu!’ ”
În sfârșit, pe 1 noiembrie 2013, după mai multe sperieturi datorate unor hemoragii, cinci săptămâni de spitalizare și o intervenție chirurgicală de patru ore în timpul căreia medicii se așteptau la tot ce putea fi mai rău, a venit pe lume, perfect sănătoasă, micuța Filomena, copilul-miracol al celor doi.
În timp ce o aduceau pe lume pe Filomena, medicii au fost nevoiți să îndepărteze complet uterul Rebeccăi, întrucât placenta se dezvoltase prin peretele uterin. Chiar dacă Michael și Rebecca nu vor mai putea face copii pe viitor, iată că, în ciuda tuturor impedimentelor, aceștia, împreună cu minunea de copil pentru care au luptat, pentru care au suferit și pentru care s-au rugat atât de mult, au reușit să transforme imposibilul în posibil.
Rebecca era acum în afara oricărui pericol, și la fel era și Filomena.
‘Rămasă fără cuvinte’ în urma declarației făcute de Papa Francisc privind procedura operației de cezariană
Michael și Rebecca, fiind catolici și având, amândoi, o credință foarte puternică, consideră că supraviețuirea fiicei lor se datorează exclusiv mijlocirii Sfintei Filomena – o tânără fată ucisă pentru credința ei în Hristos, în timpul domniei Imperiului Roman, la începutul anilor 300. Cuplul s-a rugat acestei sfinte pe toată perioadă sarcinii, promițându-i că, dacă bebelușul va fi fetiță, îi vor pune numele sfintei – promisiune pe care aceștia au îndeplinit-o cu mare bucurie.
Cuplul afirmă că, în căsnicia lor, s-au străduit în permanență să urmeze voia lui Dumnezeu în ceea ce privește familia lor, fiind tot timpul generoși – adeseori fiind nevoiți ca, din acest motiv, să înfrunte aspre critici din partea prietenilor și chiar a familiei.
Michael afirmă că, în același timp, au fost atenți să nu acționeze în mod nesăbuit. S-au rugat pe parcursul fiecărei sarcini, s-au sfătuit cu duhovnicul lor și au studiat în permanență literatura medicală de specialitate pentru a vedea care sunt riscurile, deseori descoperind că acestea nu erau nici pe departe atât de ridicate pe cât le spuseseră medicii care i-au ținut sub observație.
Tocmai de aceea cei doi afirmă că au fost îngroziți când, în data de 19 ianuarie a acestui ani, în timpul unui zbor pe ruta Filipine – Vatican, PapaFrancisc a dojenit aspru o femeie din avion pentru faptul că aceasta trecuse prin opt operații de cezariană – cu una mai puțin decât Rebecca.
Papa le-a spus reporterilor din avion că a “mustrat-o” pe femeie spunându-i, “Vrei să lași șapte copii orfani de mamă? Asta înseamnă să-l ispitești pe Dumnezeu!” Ulterior, în cadrul interviului din avion, Papa Francisc a revenit la subiectul femeii cu opt cezariene, adăugând că “Asta este o lipsă de responsabilitate. Acea femeie se poate apăra spunând că are încredere în Dumnezeu. Dar Dumnezeu i-a oferit diferite metode prin care poate fi responsabilă.”
Rebecca își amintește reacția pe care a avut-o la auzul afirmațiilor Papei Francisc: “Am rămas fără cuvinte! Mi-am spus: ‘Nu, nu se poate să fie așa. Trebuie să fi fost citat în mod greșit.’ ”
Aceeași reacție au avut-o și unele dintre prietenele Rebeccăi, la rândul lor mame cu familii numeroase. “Toate am rămas blocate, pentru că și aceste femei cu care discutam se confruntaseră, la rândul lor, cu diferite dificultăți în timpul sarcinilor. Și ele, ca și noi, sunt împotriva avortului.”
Când a devenit clar pentru toată lumea că Papa Franscisc nu fusese citat în mod eronat, Michael povestește că s-a simțit ca și cum ar fi fost lovit în stomac. Povestește în continuare că “nu suntem niște sfinți, așa că, în mod firesc, prima întrebare care mi-a venit în minte a fost aceasta: ‘cum mă afectează pe mine, în mod direct, consecința unei astfel de afirmații?’ Instantaneu m-am întrebat ‘Oare cum voi putea, de acum înainte, să apăr, să argumentez și să justific existența propriei mele familii în fața celor care deja consideră că am ales greșit în viață [hotărând să aducem pe lume 9 copii, prin cezariană] și care consideră că aceste hotărâri sunt o dovadă a tiraniei pe care o impun asupra celorlalți?’”
Toți părinții care au familii numeroase sunt obișnuiți cu replicile pline de sarcasm ale celor din jur, cu privire la mărimea familiior lor. Michael spune că, în cazul lui, astfel de reacții au fost mult exacerbate datorită riscului la care soția lui s-a expus în perioada sarcinii: “Oamenii nici nu pot concepe faptul că la mijloc ar putea fi vorba de o iubire complice, roditoare. Nu se gândesc decât la faptul că, iată, încă un individ tradiționalist își forțează familia să-i accepte filosofia de viață.”
“Prima problemă pe care mi-am pus-o, în urma acestor discuții, a fost următoarea: cum mă va putea apăra Biserica de acuzațiile care mi se aduc de către ceilalți cu privire la decizia de a-mi lăsa copiii să trăiască, în condițiile în care înșiși conducătorii Bisericii din care fac parte (și care, până acum, obișnuia să ne ofere un fundament filosofic sănătos pentru felul în care ne trăim viața) par a fi adoptat poziția majorității acuzatoare?”, întreabă Michael.
De asemenea, Michael spune că s-a simțit “izolat și abandonat de cel care ar fi trebuit să-i acorde cel mai mare sprijin.”
În ciuda faptului că, ulterior, Papa Francisc și-a cerut scuze pentru “confuzia” cauzată de afirmațiile pe care le-a făcut, cu toate acestea, Michael și Rebecca afirmă că scuzele sale n-au fost nici pe departe satisfăcătoare, în condițiile în care acesta nu numai că nu s-a detașat de esența afirmațiilor sale, dar nici nu și-a justificat poziția adoptată.
Michael susține că nemulțumirea lor este legată atât de faptul că, prin declarațiile sale, Papa Francisc practic a “interzis” oamenilor să creadă în faptul că un cuplu poate, prin rugăciune, să dobândească de la Dumnezeu îndrumare în situații dificile, cât și de faptul că acesta nu a oferit nici un fel de îndrumări clare pentru oamenii aflați în asemenea de situații delicate. Astfel, Michael se întreabă: “Dacă opt operații de cezariană reprezintă un număr prea mare, atunci care este numărul acceptabil de operații de cezariană? Dacă această femeie a fost iresponsabilă, care este elementul care îi pune sub semnul lipsei de responsabilitate decizia de a da viață copiilor ei?”
Rebecca încearcă să fie conciliantă cu privire la afirmațiile Papei Francisc. Aceasta declară că: “Pe de-o parte, încerc să-mi clarific și să procesez afirmațiile pe care le-a făcut. Pe de altă parte, mă gândesc că poate nu asta a vrut să spună, poate că va oferi explicații mai târziu, sau poate că își va cere scuze, la un moment dat, pentru aceste vorbe.”
Avorturi inutile?
Până la clarificările și scuzele Papei Francisc, Michael și Rebecca își vor educa cei nouă copii în același spirit în care cei doi își trăiesc viața în căsnicie – în spiritul responsabilității, al iubirii, al chemării către o viață trăită cu credință în Dumnezeu.
“Ne dorim ca și copiii noștri să înțeleagă importanța de a alege viața, importanța de a fi cât mai deschiși în cadrul căsniciilor lor și în relația lor cu Dumnezeu.”, spune Rebecca. “Ne educăm și ne creștem copiii în spiritul a tot ceea ce înseamnă căsătoria și scopul ei. Îi formăm în așa fel încât să primească cu bucurie o nouă viață în viața lor, să o accepte ca pe o taină și ca pe o sursă de fericire pentru ei.”
Cei doi se întreabă dacă nu cumva situația lor nu este una chiar atât de ieșită din comun, în condițiile în care medicina îi consideră pe amândoi – mama și copilul – ca fiind pacienți care trebuie să fie îngrijiți cu aceeași atenție, chiar și atunci când binele unuia dintre ei pare a însemna răul celuilalt.
În demersul lui de a asimila toate informațiile oferite de literatura medicală de specialitate, Michael a fost uluit să constate că, începând cu anul 1967, dintr-un număr de aproximativ 60.000 de femei cu diagnostice similare celui al soției sale, un procent de 99.7% dintre acestea au sfârșit prin a face avort. Numărul femeilor care aleseseră să nu avorteze era “atât de mic, încât nu putea fi desprinsă o concluzie validă cu privire la respectivele cazuri.”
“În condițiile în care Filomena s-a născut ca un copil perfect sănătos, iar soția mea a supraviețuit nașterii în ciuda tuturor prognosticurilor dezastruoase primite din toate părțile, mă întreb câți copii au fost avortați, până acum, în mod complet inutil.”
Știința nu va găsi niciodată un răspuns la această întrebare. Cu toate astea, situația lor a avut și o consecință pozitivă – specialistul în ecografie care i-a ținut sub observație pe perioada sarcinii, le-a spus că a prezentat cazul lor în cadrul unei conferințe pe teme medicale, susținând că “spitalele trebuie să ia în considerare adoptarea unei atitudini mai conservatoare în astfel de situații, a unei atitudini de atentă monitorizare, chiar și în cazul diagnosticului de sarcină ectopică.”
Și, bineînțeles, o altă consecință pozitivă a calvarului celor doi este mezina Filomena, care se bucură de viața alături de părinții ei.
Traducător: Diana Orzan
[1] MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei actiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. si: (1) móbil. – Pl. si: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis. (vezi http://dexonline.ro/definitie/mobil).
[2] Medicament utilizat in tratamentul poliartritei reumatoide (vezi www.emcb.ro/article.php?story=2004102401500457), dar si a mai multor forme de cancer. Este interzisa utilizarea lui in perioada sarcinii, intrucat are efect abortiv (vezi www.emedonline.ro/cuprins/lexikon/print.php?entryID=1662).
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
