Maddi Runkles, o mamă adolescentă din Maryland, se alătură campaniei „Șosete pentru Planned Parenthood” organizată de Students For Life of America
În 2016, când a rămas însărcinată, Maddi Runkles (foto sus) avea doar 17 ani și era elevă la o școală catolică din Maryland, SUA. Deși avea anul terminal de liceu înainte, iar regulamentul școlii le impunea abstinența sexuală elevilor, Maddi a ales viața pentru copilul ei. Cazul său a ieșit la iveală când era însărcinată în șase luni și nu i s-a permis să defileze alături de clasă la serbarea de absolvire a liceului. Students for Life, organizația studenților pro-viață din SUA, i-a oferit sprijinul pe parcursul sarcinii și apoi o bursă de studii.
În august 2017, Maddi și-a născut băiețelul, pe Greyson, iar la finele lui septembrie 2017 o găsim implicată alături de Students for Life în campania „Sock It 2 PP” („Șosete pentru Planned Parenthood”). Practic, organizația face înconjurul campusurilor universitare din SUA cu un camion în care se află 328.348 de perechi de șosete de copii, care reprezintă numărul de vieți de copii nenăscuți pierdute în clinicile de avort Planned Parenthood în cursul anului 2016, anul în care a fost conceput și Greyson, băiețelul lui Maddi. Students for Life le cere legislatorilor să-și țină promisiunea de a retrage finanțarea publică a gigantului avortului, Planned Parenthood.
Greyson se poate bucura acum de tot ceea ce lumea aceasta are să-i ofere, ceea ce nu se poate spune și despre cei 328.348 de copii nenăscuți care au încăput pe mâinile „gigantului avortului” Planned Parenthood, arată Students for Life.
Din 2016 încoace, Students For Life, studenții pro-viață din SUA, conduc o campanie susținută de retragere a finanțării publice pentru organizația respectivă, arătând că banii ar finanța mai bine centrele de sănătate federale, un fel de policlinici de stat care furnizează servicii diverse pentru familiile nevoiașe.
În aprilie 2017 Students for Life a făcut un munte de 200.000 de șosete în fața Congresului SUA. Nici purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților nu a scăpat, primind prin curier 88.000 de perechi șosete, care reprezentau numărul de copii avortați de Planned Parenthood de la instaurarea în funcție a președintelui Trump. Aceasta a promis încă din campanie retragerea finanțării pentru Planned Parenthood.
Cea mai mare rețea de servicii de avort din SUA, Planned Parenthood, finanțată din bani publici cu aproape 500 milioane USD anual, a fost implicată recent într-un mare scandal de trafic ilegal cu organe de copii avortați în al doilea și al treilea trimestru de sarcină. Senatul SUA și Camera Reprezentanților din SUA au anchetat situația, constatând „încălcarea legii federale prin conspirație criminală”, „trafic ilegal de organe”, „presarea sau înșelarea clientelor pentru a-și da consimțământul la recoltarea ilegală de organe” de la copiii lor avortați, efectuarea de avorturi ilegale la termene târzii ale sarcinii cu scopul criminal de a obține feți intacți care valorează mult pe piața neagră și multe altele.
VIDEO. Cum au arătat filmulețele de Call to Action pentru campania #Sockit2PP din 2017:
Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură și violență. Dar, după cum confirmă și CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă și libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără și avortul sau atracția pentru persoane de același sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de amenințarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
DONEAZĂ !
Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR
Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie