Katya Kelaro: Infanți, infatuați și infantili sau despre valoarea omului (I)

Primit pe adresa redacției de la Katya Kelaro

Infanți, infatuați și infantili sau despre valoarea omului (I) – răspuns la amendamentul doamnei deputat Iurișniți Cristina, privind Comunicatul BOR referitor la educația sexuală a copiilor în școli

O secvență din filmul științifico-fantastic ,,Planeta maimuțelor” 1970 descrie lupta dintre două mame pentru același pui. Fiecare spunea că puiul e al ei și au luptat până când au ajuns la un fel de judecată, iar justiția a ordonat ca puiul să fie ucis și, în timp ce una din mame jubila că nu va fi nici al ei și nici al celeilalte, cealaltă mamă a întins zdrobită, puiul: Decât să fie ucis, ia-l tu! Aceea era mama adevărată.

În paragraful al doilea al doamnei deputat USR Iurișniți, cităm: ,,Din păcate, asistăm din partea Patriarhiei la un discurs prin care se încearcă denaturarea rațiunii care a stat la baza elaborării și adoptării legii 45/2020 precum și la încercarea de a induce în eroare opinia publică cu privire la rolul esențial pe care actuala reglementare îl are în ceea ce privește drepturile și interesele legitime ale elevilor din România”, sunt incluse două aspecte: ,,denaturarea rațiunii” și ,,încercarea de a induce în eroare opinia publică”, privind rolul esențial al reglementării promulgate de președintele Iohannis pe 3 aprilie 2020.

Vom reține faptul că această reglementare se adresează elevilor, adică acelei categorii cuprinse între 7-19 ani, de la clasa 0, fosta grupă pregătitoare de la grădiniță și până la ultimul an de liceu sau colegiu.

În următorul paragraf, doamna deputat Iurișniți se arată deranjată de implicarea BOR în activitățile care privesc pe cât posibil respectarea legilor care conferă vieții sociale o anumită oxigenare, întrucât omul nu este o plantă anaerobă, are nevoie de oxigen pentru a respira și de o anumită ozonare a vieții spirituale, care e providențială în lupta cu depresia, valoarea scăzută a stimei de sine, dorința de a trăi în ciuda accidentelor vieții, căutând să înrâurească, să protejeze atât momentele acute sau existențial cronice, oferindu-i acel suport sufletesc pe care hedonismul sau biologia pură nu le poate complini, nici satisface.

Biserica, asemeni școlii, se ocupă de pedagogia morală a vieții, a evenimentelor, a cauzelor și efectelor unui destin omenesc, protejând acolo unde nu e nimeni prin preajmă, fiind părinte duhovnicesc, ascultând, îndreptând, vindecând răni de adâncime, și nu de suprafață.

Rănile pe care le coase Biserica nu se văd, dar se simt atunci când un tânăr e salvat de la sinucidere, atunci când un prunc e salvat de la avort, atunci când doi tineri aleg să se căsătorească, pentru că, dacă statul laic – după spusele doamnei Iurișniți – preia copilul la intrarea în școală, Biserica îl preia de la Botez, când pruncul gângurește lumină și are dinți de lapte, nici de piranhia, nici de cal. Acesta e pruncul pe care îl ocrotește orice mamă, iar Biserica are grijă să învețe și pe mamă să fie mamă, și copilul să fie copil.

Iată, vom porni din diagonală, punând problema structurii dialogului, ca în tezele lui Platon: Daca Unu e unu (ce i se întîmplă lui, ce se întâmplă multiplului), Dacă Unu nu e unu(ce i se întîmplă lui, ce se întâmplă multiplului), Dacă Unu este (există) (ce i se întîmplă lui, ce se întâmplă multiplului), Dacă Unu nu există (ce i se întîmplă lui, ce se întâmplă multiplului). Despre om ca unu sau multiplu, despre multiplul vieții generat din unu, despre desființarea multiplului cu degradarea lui unu avem de a face aici, la educația sexuală.

Ce spune Cicero în ,,Despre supremul bine și supremul rău”? ,,Căutăm deci binele suprem și ultim. După opinia tuturor filosofilor acest bine trebuie astfel conceput, încât totul să poată fi raportat la el, el însă nu trebuie raportat la nimic. Acest bine constă, după Epicur, în plăcere: deci el consideră supremul bine plăcerea, iar durerea supremul rău. Își expune opinia astfel: orice viețuitoare, de îndată ce s-a născut, tinde spre plăcere și se bucură de ea ca de supremul bine, evită durerea ca pe supremul rău și o respinge, pe cât este posibil. ”

Orice viețuitoare, orice copil caută bucuria în această lume, bucuria vieții, nu durerea morții peste viitorul abia născut, transformând o tânără ce ar fi putut fi mamă, într-o bardă care despică trunchiul vieții de creștetul adorabil al pruncului abia născut, sau nenăscut. Așa după cum spunea poetul ,,Nenăscuții câini pe nenăscuții oameni îi latră”.

Mai mult, același Cicero, nedorind a se asemăna celor ce evită eforturile și durerea și își părăsesc îndatoririle, deoarece omul – copilul –elevul nu are doar drepturi, ci are și îndatoriri și nu e bine a prezenta doar o parte a monedei, ca moneda să nu fie calpă, adică falsă, ci ambele fețe ale monedei, și iată ce ne învață marele tribun și orator latin ,,survin momente în care obligatorie este îndeplinirea unor anumite îndatoriri sau se impun anumite necesități și trebuie refuzate plăcerile și nu trebuie respinse durerile.

Înțeleptul face o astfel de alegere, încât respingând anumite plăceri dobândește altele mai mari, sau suportând anumite dureri evită altele mai aspre.” Durerea de conștiință e mai acută decât durerea de măsea, iar educația ajută tânărul să aibă măsele tari în a răzbate drept prin viață, înainte de a-i crește măseaua de minte a suferinței și a păcatului.

Biserica face deosebire clară și între atei și anarhiști și nihiliști. Copilul trebuie să știe de măsură, căci pedagogia de acasă se împletește cu rânduiala Scripturii nu în detrimentul copilului, ci pentru ca să nu se întoarcă și să ridice mâna asupra părinților săi, educatorilor săi, inițiatorilor care i-au conferit legi cu libertate fără de margini. Libertatea nu trebuie confundată cu libertinajul, copilul trebuie să fie liber și eliberat de presiunea educației sexuale precoce.

Iată ce mărturisea Lev Tolstoi, marele scriitor rus:

,,Am trăit pe lume 55 de ani și în afară de 14 sau cinciprezece ani ai copilăriei, 35 i-am trăit ca nihilist în adevăratul înțeles al cuvântului, nici socialist, nici revoluționar, ci nihilist în sensul lipsei de orice credință. Acum cinci ani am început să cred în învățătura lui Hristos și viața mea dintr-odată s-a schimbat.”

(Tolstoi, Întoarcerea la Învățătura lui Hristos, Casa de Editură Panteon, 1996, pag.5,6)

Continuarea este magistrală: ,,Eu, ca și tâlharul de pe cruce am crezut în învățătura lui Iisus Hristos și m-am mântuit, iar comparația aceasta este cea mai apropiată expresie a stării mele sufletești de groază și disperare în fața vieții și a morții, în care mă găseam înainte și a stării de liniște și de fericire în care mă găsesc acum. ” Pe lângă împrimăvărarea toamnei anilor marelui scriitor, dar iată Lev Tolstoi precizează că până la 14-15 ani, el, nihilistul, a fost copil. COPIL.

Vasile Dem.Zamfirescu în ,,Între logica inimii și logica minții”, în capitolul Cugetul și iubirea citează un vers dintr-un sonet shakesperian ,,prea-i prunc iubirea cuget să-i mai ceri / dar cugetul e pruncul ei se știe!” deci, iată iubirea și cugetarea – ce presupune rușinare, bunăcuviință, smerire, venire în fire, adunare din risipire, pocăință chiar, cugetarea celor înalte, nu a lespezilor josnice – iar autorul continuă ,,traduse în termenii psihologiei moderne, versurile  citate arată că Shakespeare înțelesese importanța afectivității pentru geneza și funcționarea vieții morale. ”

Căci nu se poate numai biologic fără a avea un substrat, un ascendent moral. Avortul e o crimă. Și e și păcat, chiar dacă el se face cu dezlegarea comisiilor științifice, comisia nu e mântuitoare, ar vrea, dar nu poate, pentru că îi lipsește harul și, omul despodobit de rod, golit, cu uterul ciunțit ca un cuib trăsnit de fulger, omul plânge mormântul copilului neînmormântat nu în brațele profesorului, nici ale medicului, nici ale celor ce l-au îndemnat să facă asta, ci în brațele milostive ale lui Dumnezeu, fără de care nu își găsește liniștea.

De aceea, prezența Bisericii în preajma legislativului cârmuitorilor vremelnici își are rolul de a întări malul de unde vine lumina. Întunericul știm că poate veni nepoftit, doar binele trebuie să-și ceară voie a intra acolo unde se surpă bunăvoința cu zâmbetul pe buze.

,,Cu fiecare individ uman care vine pe lume, civilizarea omului începe într-un anume sens din nou. ()Ca ființă biologică, omul este definit de trebuințe instinctuale care cer o satisfacere imediată, necondiționată, principiul plăcerii. Prelucrarea socială a zestrei naturale începe din primele zile ale existenței umane, iar forțele care fac posibilă metamorfozarea naturalului în spiritual sunt sentimentele: iubirea și frica, iar lecția iubirii e superioară fricii. Omul se supune unor imperative nu numai din frica de pedeapsă, ci din iubire față de cel ce emană imperativele. ” (pag.21)

Până să intre copilul în școală, sub înrâurirea instituțiilor specializate, iată Biserica era demult prezentă în viața copilului, sugarul, bebelușul, pruncuțul fiind împărtășit și prezent în viața Bisericii, inspirând curăția odată cu laptele mamei și cântecele de leagăn. Unui copil poți să îi citești povești până când învață singur să citească, adică la 7-8 ani. Dacă până atunci, el nu cunoaște literele decât sporadic și nu își poate lua singur informația, ce povești se vor citi micuților la orele de educație sexuală obligatorie, ce cărți, cu ce personaje, cu ce mesaj și ce intenție, copiilor care nu știu încă să citească, care au dantura în schimbare și nu pot rosti toate sunetele încă, dar vor ști să rostească ceea ce este obscen.

Iată ce spune Albert Camus ,,nu există decât o problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viața merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. (Albert Camus, Eseuri, Mitul lui Sisif, Editura pentru Literatura, București, pag.6). Cum îl va ajuta educația sexuală prematură pe puberul care e dezorientat și încă se zbate ca un fluture în crisalidă? Care nu știe ce e rutul dar e obligat să afle înainte ca propriul corp să  fie supus legilor fiziologiei? Să îl împingă pe marginea unei prăpăstii spunându-i inocent că nu e decât o oglindă? Poate fi prăpastia considerată oglinda în care să se reflecte personalitatea umană în formare? Vă asumați aceasta, doamnă Iurișniți?

Tot Camus spune…sentimentul absurdului nu este totuna cu noțiunea absurdului. Aceasta doar se întemeiază pe el. Deci, educația sexuală nu e totuna cu noțiunea de educație pentru viață, ci apasă cu degetul pe trăgaciul vizorului unde tabuurile, tradiția, rușinea, pudoarea, ochiul curat al ultimilor bătrâni ai căror copilărie n-a fost pervertită, ar spune: e interzis.

Care va fi peisajul spiritual oferit tânărului căruia îi puneți în brațe nu o carte de filosofie sau istorie sau matematică, ci manualul cu instucțiuni ale unei mașini biologice care va porni din acel moment un război cu tentația de a rezista și tentația de a corupe. Îl veți și ajuta spunând că nu e interzis orice decizie ar lua. Rațiuni încorsetate ale unor raționamente derizorii. De ce?

Ne vom întoarce la Camus, la ceea ce el numea surprinzător ,,libertatea absurdă” și dezvoltă sublim ideea spunând, cităm: ,,căci fondul conflictului, divorțului dintre lume și spiritul uman, constă tocmai în faptul că sunt conștient de el”. De ce anume? De spirit? De conflictul dintre spirit și lume? E ceea ce ar spune Kant ,,simpla presupunere a unei ființe, care deși nu este gândită în seria experienței, este totuși gândită în vederea experienței”, nu are experiență, dar o va dobândi, pornind de la suportul teoretic.

Ce se exlude din acest demers? Dreptul la biologic, la înțelegerea, acceptarea, explorarea instinctului și ignorarea sufletului, despre care un Aristotel spunea că e definit prin mișcare, simțire, necorporalitate. Puteți exclude Evul Mediu că e retrograd, dar iată sosesc cocoare cu vești proaspete tocmai din antichitate, și spune Aristotel în ,,Despre Suflet” ,,întrucât sufletul cunoaște toate, ei admit că el constă din toate principiile.

Iar cei ce susțin o singură cauză și un singur element, concep și sufletul ca o unitate, ca foc sau ca aer, pe când cei ce admit o pluralitate de principii socot și sufletul ca un complex.” Doamna Iurișniți susține doar principiul laic al educației sexuale pentru elev, pe când Biserica atrage atenția că până și bătrâna filosofie antică a grecilor ne arată că sufletul nu trebuie schingiuit, ci șlefuit, pentru că el știe toate, e o sumă de principii, nu instincte. Și e complex, deși necorporal. Iată, bătrâna școală vine să susțină propoziția logică a decenței, ca biologicul să nu suprime spiritualul. Men sano in corpore sano, nu ill sano in corpore sano. Ill sano va conduce spre corpus infirmus, bolnav.

In funcție de felul în care va fi pus accentul, unii copii vor deveni infanți, adică prinți, alții infantili în gândire, dar cu instincte turate la volumul maxim. Mi-a atras mereu atenția un fragment din jurnalul lui Nicolae Tonitza, un portretist remarcabil al universului copiilor:

,,Copilul – o problemă. Copiii ne apar în fermecătoarea lor inexperiență, cu armonioasa lor dezordine, cu întraripata lor nedisciplină, cu spaima lor pentru tot ce este impus prin autoritate și cu pasiunea lor pentru tot ce este lumină, pentru tot ce este mișcare slobodă, grație și joc, pentru tot ce este bucurie a vieții, pentru tot ce este dezinteserată înfrățire, cu semenii planetari, sub egal milostiva sărutare a unui soare, pe care foarte mulți dintre ei, curând poate, nu-l vor mai vedea. În nenumăratele și atent îndelungatele mele incursiuni pe care le-am făcut ca pictor în minunata lume a copiilor, mi-a fost dat să întâlnesc copii în zdrențe și flămânzi, copii suferinzi trupește, dar al căror suflet proaspăt și limpede răsfrângea, ca un transparent și pur izvor de munte, înalta frumusețe senină a cerului. Am cunoscut copii în straie scumpe, copii hrăniți cu îmbelșugare și rafinament, copii încurajați de permanente atenții și dezmierdări, copii perfect sănătoși, dar în sufletul cărora, prematur cătrănit, dospeau dureri înăbușite și creșteau înspăimântătoare agonii.”

(Nicolae Tonitza, Scrieri despre artă, Editura Meridiane, București, 1964, pp.112-113)

În amendamentul doamnei Iurișniți, sunt invocate graviditatea minorelor având locul I la adolescente, deși pentru această disciplină nu a fost o olimpiadă, iar 10 % din tinerele sub 20 de ani au sarcini nedorite. Mereu se jonglează între tineri, copii, elevi, adolescenți. Iată sarcinile sunt prezente la adolescente, iar educația sexuală se referă la copii. De ce au nevoie copiii de educație sexuală dacă problemele apar în adolescență? De ce se începe de la 4 ani ceea ce se va petrece accidental la 14 ani, deci, un deceniu de puritate care e spulberat în numele dreptului la informație. Un deceniu în care oaza de nuferi a inocenței ar putea fi salvată, ultima rezervație de ponei vor intra în manej și apoi în sevraj după copilăria pe care, odată pierdută nu o vor mai retrăi decât odată cu ai lor copii, pe care, nemafiind copii, nu vor mai ști cum să-i ocrotească.

Iritată de rolul BOR de a tranșa care sunt temele de discuție din societatea românească, doamna Iurișniți consideră că educația sexuală trebuie adaptată vârstelor. Tocmai că rolul BOR nu este de a tranșa temele discuțiilor din saloanele mondene, ci de a nu fi tranșată inocența.

Este prevăzută o programă pentru educația sexuală a preșcolarilor? De ce? Care sunt etapele dezvoltării psihologice ale copilului? Stadialitatea vârstelor școlare, psihologic, cognitiv, moral, psihosocial? Intre 0-2 ani, senzorio-motor, etapa preoperatorie 7/8 ani, stadiul operațiilor concrete 7/8-12 ani, operațional formal 12/16 ani.

După Erikson, a cărui teză centrală ,,potențialul de dezvoltare al individului capătă împlinire pe tot parcursul existenței” iată ne prezintă alte stadii: infantil 0-1 an, factorul determinant social – mama, corolar axiologic – speranța, copilăria mică 1-3 ani, factorul social- părinții, corolar axiologic – voința, copilăria mijlocie 3-6 ani, mediul familial, teleonomia, copilăria mare 6-12, școala și grupul de joacă, competența, adolescența 12-18, modelele și covârstnicii, unitatea, tânărul 20-30, prietenii, relația de cuplu, mutualitatea afectivă.

De ce caută mutualitate afectivă la frontiera dintre copilul mic de grădiniță care nu a intrat la școală? Poate detalia doamna deputat programele, conținutul, manualele, materialul didactic, metodele și demonstrațiile folosite în cadrul orelor de educație sexuală pentru copii, când această discuție, în cadrul statului laic al cărui scop este educarea și nu anularea elevilor, ar trebui să înceapă din perioada în care o adolescentă devine biologic aptă pentru maternitate și nu pentru sexualitate? 14-15 ani, vârsta enunțată de Tolstoi.

 Astfel, BOR nu insinuează-cum amendase doamna Iurișniți Biserica, ci constată că în privința educației sexuale trebuie trasate linii de demarcație foarte clare între vârste, că precocitatea nu va stopa, ci prolifera cazuistica gravidității la minorele din România, că nu tot ceea ce este legal, este și moral, iar la acest capitol corăspunzători sunt inițiatorii, promotorii, dezvoltatorii și activiștii, profesorii, consilierii, părinții și toți cei care se adună în jurul leagănului pruncupul ieri născut ca să-i ursească o adormire prematură a bucuriei și să-i pețească frăgezimea de care vorbea Tonitza. Biserica nu are doar atribute legale, ci morale, care cuprind legea și ceva în plus, ce uneori legea exlude: bunul simț, care oprește ca trupul, corpul uman să fie vandabil precum barilul de copil și gramul de aur al virginității.

Ce sunt copiii în Sfânta Scriptură? Darul lui Dumnezeu (Facere 20,17, 1 Regi 1,27), datoriile copiilor sunt: de a păzi legea lui Dumnezeu (Deuteronom 30,2), a se teme de părinți și a-i cinsti (Levitic 19,3), a se supune părinților, a asculta învățătura lor (Pilde 1,8), a cinsti pe cei bătrâni(Pilde 23, 22) căci copiii ascultători înveselesc inima părinților (Pilde 10, 1), vor fi binecuvântați (Pilde 3,1-4), respectul copiilor e plăcut lui Dumnezeu (1 Tim 5,4), Lauda Domnului iese din gura celor mici (Ps.8,2).

Hristos a fost exemplu și pentru copii Luca 2,51 și Ioan 19, 26-27. Hristos i-a binecuvântat și i-a iubit pe copii Matei 19, 13-15 ,,Atunci I s-au adus copii, ca să-și pună mâinile peste ei și să Se roage, dar apostolii îi certau. Iar Iisus a zis: Lăsați copiii și să nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor. ” iar tinerilor ce le spune Sfânta Scriptură? ,,Fiule, păzește-ți întreagă floarea vârstei tale și nu da altora tăria ta.”Sirah 26,21. Secvența din filmul Planeta Maimuțelor e inspirată din Înțelepciunea Pildelor lui Solomon, cu judecata celor două mame:: una e Biserica, cealaltă Statul. Dar doar una este cea adevărată.