Intelectual homosexual despre stilul de viață al homosexualilor: „atât de singuri, încât își doresc SIDA”

O traducere mai atentă la detalii și cu extrase mai ample din articolul Loveless, narcissistic, sex addicts: a gay man critiques his community, de Jason D. Hill, profesor de filosofie la Universitatea De Paul din Chicago, SUA (sublinierile aparțin redacției).

Hotărârea Curții Supreme din Statele Unite la 26 iunie 2015, care a legalizat căsătoria intre persoanele de acelasi sex în toate cele 50 de state a fost o zi istorică în SUA. Cu toate acestea, am sentimente contradictorii legate de acestă decizie.

Sunt homosexual, jamaican, țin cu Partidul Democrat și sunt profund atașat de ideea egalității maritale pentru homosexuali și lesbiene. Persoanele de același sex ar trebui să aibă același drept moral și legal ca și heterosexualii de a se căsători cu oricine li se pare că vor să-și petreacă tot restul vieții.

Cred că este o încălcare a drepturilor individuale din partea statului dacă se discriminează împotriva opțiunilor maritale ale homosexualilor și lesbienelor. Aceasta anihilează complet valoarea incontestabilă pe care o găsim – uneori după o viață de căutare – în altă persoană și care fără doar și poate dă sens vieții noastre.

În același timp, însă, consider și că „mariajul” între doi bărbați este o imensă pierdere de timp, o întreprindere disperată și sortită eșecului. E un efort naiv, în profundă contradicție cu esența modului de viață al homosexualilor, care se bazează pe un ethos hipersexual și profund corupt din punct de vedere etic. Și nu cred asta deoarece homosexualitatea mi se pare imorală. Orientarea sexuală în sine mi se pare neutră din punct de vedere moral. Dar ar trebui să judecăm statutul etic al unei persoane în funcție de felul în care aceasta funcționează într-o relație, nu în funcție de identitatea sa sexuală.

Egoismul sexual distruge bărbații homosexuali

Problema este că întregul mediu de socializare al homosexualilor e atât de compromis, de lipsit de sens și de inconsistent, încât un angajament monogam de tipul căsătoriei tradiționale (ceea ce caută bărbații homosexuali în viață) este imposibil de realizat între ei. Sau, când devine posibilă, căsătoria între doi bărbați poate schimba pentru totdeauna natura fundamentală a căsătoriei.

[Prin instituirea „căsătoriei” între persoane de același sex,] preferința transparentă și flagrantă a majorității bărbaților homosexuali pentru relații deschise / poliamoroase și aventuri în afara relației va inunda cultura de masă cu experimente sociale directe care vor modifica radical peisajul sexual al culturii noastre.

Oameni care până acum nu concepeau o relație deschisă/poliamoroasă vor începe să o vadă ca pe ceva „pur bărbătesc” care le dă posiblitatea de a-și trăi viața la maximum. Dependența de „petreceri”, relațile sexuale diverse, consumul de droguri sunt trăsături constitutive ale culturii bărbaților homosexuali. Iar aceasta se va transfera și în cultura maselor, devenind mai degrabă normă generală decât excepție.

Ne simțim atât de singuri, încât tânjim să fim infectați cu SIDA

Sexul promiscuu și consumul de droguri nu sunt excepții sau accidente în comunitatea homosexualilor. Ele sunt vectori omniprezenți în fiecare registru și nișă din lumea lor. Noua și tulburătoarea modă „POZ Me” din rândul homosexualilor ar trebui dezbătură la nivel național. Există site-uri online unde bărbații homosexuali seronegativi efectiv cerșesc să fie infectati cu HIV de către bărbați seropozitivi.

Interpretarea psihologică plină de compasiune a acestui fenomen nu poate fi decât una: astăzi, „cultura noastră gay” e una a singurătății, din care lipsesc intimitatea și legăturile profunde, iar izolarea emoțională devine mod de viață pentru o imensă majoritate. [Trendul „POZ Me”] este un strigăt disperat după intimitate și împărtășirea totală cu o altă ființă printr-un schimb de fluide corporale infestate. Este o revoltă a partenerilor de relație intimă, care încep să refuze sintagma și conceptul de „sex protejat”, precum și tirania primei întrebări care ar trebui adresate celuilalt: „Esti curat?” Nu doar tehnologia, ci și limbajul însuși atrag izolarea umană și lipsa de legătură emoțională dintre parteneri.

O relație sexuală nu poate fi satisfăcătoare în sine

Dacă homosexualii nu-și reconsideră contractul moral și nu încep să combată utilizarea disproporționată de droguri, relațiile sexuale promiscue, bolile cu transmitere sexuală, depresia și sinuciderea, întreaga lor comunitate va muri. Nu din cauza vreunei pedepse divine de natură apocaliptică, ci mai degrabă printr-o hemoragie produsă prin miile de fisuri, răni și zgârieturi. Un simptom al acestei morți este tocmai această formă letală și patologică de individualism care îi afectează pe homosexuali într-un grad mult mai mare decât restul populației. Gândirea lor este: „Sunt deja întreg. Sunt complet. Am nevoie doar de cineva care să mă completeze”.

Această minciună ne împinge să căutăm aprecierea, completarea și integritatea în moduri foarte nesănătoase. Oamenii fericiți, încrezători în sine și compleți nu suferă de nevoia compulsivă de a consuma droguri, de a frecventa băi publice infestate și de a participa la petreceri subterane ilegale. Toate acestea nu sunt decât încercări de a umple un sfâșietor și evident gol din miezul acestor suflete singure.

O parte importantă a identității noastre se construiește prin experiențele pe care le împărtășim cu alții. Dar această epocă a singurătății este guvernată de iluzia individualității împlinite prin sine. Dar identitatea umană nu se formează doar în creuzetul relațiilor sexuale, ci și printr-un proces de inter-relaționare socială. În acest proces, vulnerabilitatea și nevoia noastră de intimitate susținută ne obligă la acte reciproce, constante și autentice de atenție iubitoare.

Căsătoria ca instituție înseamnă totul pentru mine, iar asta nu doar pentru că provin dintr-o familie despărțită (părinții mei au divorțat când aveam șase ani). Ci și – cel mai important – pentru că eu cred în sensul moral al căsătoriei.

Căsătoria înseamnă în primul rând exercițiul celor mai înalte virtuți: dragostea, prietenia, angajamentul, întemeierea unei familii, responsabilitatea reciprocă și relaționarea profundă.

Persoana pe care o prețuim devine centrală în viața noastră, iar noi avem nevoia psihologică de a asigura și stima publică pentru această persoană. De aceea, înțelegem căsătoria și ca pe un semn al girului public acordat alegerii noastre. Iar faptul că statul pecetluiește această uniune face din ea un lucru sacru.

Căsătoria îi face pe oameni întregi și împliniți

Căsătoria este mai mult decât o chestiune legală. Este miezul în care au loc regenerarea, validarea socială și afirmarea [unei persoane]. Cei care încearcă să le refuze cuplurilor homosexuale acest drept nu fac decât să le refuze acestora rolul de constructori activi ai societății din care fac parte și să îi separe de valoarea supremă la care se raportează și care este o trăsătură constitutivă a identității lor personale și morale. (…)

Apetitul sexual nesățios distruge iubirea

Fără o revoluție morală și radicală a mentalității și lumii homosexualilor – a mediului în care aceștia socializează –, minoritatea homosexualilor morali își va vedea speranțele și aspirațiile legate de căsătorie spulberate de forțele culturii nihiliste din care comunitatea lor se nutrește. Această cultură face foarte dificilă promovarea sensului moral al căsătoriei. (…)

Câteva caracteristici constitutive ale culturii homosexualilor îi formează ca persoane pe aderenții ei. La rândul lor, aceștia impregnează apoi cultura cu moravurile, normele și ethosul lor. Una dintre aceste trăsături este insațiabila și furioasa promiscuitate sexuală, care funcționează nu ca ritual de inițiere, ci ca o activitate recreațională continuă care nu încetează odată cu căsătoria sau cu un parteneriat de de durată, ba chiar se intensifică odată cu înaintarea în vârstă.

Pentru cea mai mare parte a celor implicați în relații homosexuale, semnificația cuvintelor „angajament” sau „monogamie” are un sens radical diferit decât pentru heterosexuali. Din toate statisticile pe care le-am studiat, 43% din homosexualii occidentali au afirmat că au avut peste 500 de parteneri de-a lungul vieții lor, iar 28% au susținut ca au avut peste 1.000. Aventurile lor sexuale ale unor astfel de oameni nu s-au redus semnificativ după căsătorie pentru simplul motiv că jumătate din cuplurile homosexuale căsătorite din SUA sunt de la bun început relații deschise, în care fiecare din cei doi continuă să aibă relații sexuale cu alți bărbați.

Cu câteva luni în urmă, la o cină cu prietenii, l-am dojenit pe un amic care nu pierdea nicio ocazie pentru o aventură și care tocmai îi făcuse avansuri altcuiva de la masă. „Nu-ți face griji, eu și soțul meu suntem într-o relație gay, adică putem călca pe alături cu alți bărbați.” „Este noua normă?”, am întrebat eu. „Nu e nouă, a fost dintotdeauna așa și așa trebuie să fie”, mi-a răspuns, apoi s-a apucat să-mi țină o prelegere despre cum aș putea face ca viitoarea mea relație pe termen lung să meargă bine după ce tocmai mă despărțisem de cel cu care fusesem împreună timp de 13 ani.

Biologia îi protejează doar pe heterosexuali

Promiscuitatea sexuală în rândul bărbaților homosexuali nu are de-a face cu plăcerea de a cuceri. La un moment dat, în viața oricărui bărbat heterosexual, vânătoarea irațională și maniacală de relații sexuale încetează și începe, la fel ca și la femeile heterosexuale, căutarea după criterii biologice a perechii ideale, cea mai potrivită pentru a fi mama viitorilor lui copii.

Criteriile inconștiente după care este evaluată atractivitatea unei femei sunt legate de aptitudinile ei fizice pentru procreare. Criteriile celor mai mulți bărbați care nu aleg celibatul sunt atele decât forma sânilor, a feselor și șoldurilor. Ele sunt înlocuite mai degrabă de o întreagă paletă de criterii, precum capacitatea de fidelitate, loialitatea, cât de cooperantă este, dacă poți avea încredere în ea și dacă este aptă pentru monogamia sexuală.

Femeile, la rândul lor, se bazează pe aceleași criterii pentru a-și evualua potențialii parteneri. Ele nu vor doar sex și pasiune, ci și un partener care să le ofere copii sănătoși. Acest imperativ biologic împinge sexele unul către celălalt și temperează măcar temporar impulsul maniacal de a căuta plăceri anonime în afara căminului.

Căsătoria nu ne vindecă dependențele de natură sexuală

Heterosexualii progresiști care sprijină căsătoria pentru cuplurile de același sex o fac dintr-o motivație politică inconștientă și cumva empatică, din impulsul de a legitima, îmblânzi și cuceri imaginația sexuală a homosexualilor. Acestora aș vrea să le transmit să nu mai viseze cu ochii deschiși.

Majoritatea homosexualilor, prin însăși natura socializării lor sexuale, nu se pot supune normelor morale prevalente în societate, în ciuda fantasmelor lor de a fi normali și ca toți ceilalți. Ei nu vor împlini așteptările nerealiste ale progresiștilor care cred că îi pot resocializa insituțional oferindu-le acces la modelul căsătoriei tradiționale, iar aceasta le va modela comportamentul sexual într-unul predictibil.

Mediul hipersexualizat în care se mișcă homosexualii determină la cei mai mulți dintre ei un model de comportament inconfundabil: dependența de sex. Această adicție ne face să ne întrebăm dacă legalizarea căsătoriilor pentru homosexuali poate ameliora factorii care contribuie la modul lor nesustenabil de a se situa în lume. (…)

Cultura homosexualilor își propune să distrugă căsătoria

(…) Natura nihilistă a culturii homosexuale, care se axează pe trăirea clipei și trivializează angajamentele prodigioase necesare pentru trăirea vieții într-un regim de deplină conștiență, care fetișizează jocul și fanteziile de tip sexual, deturnează într-o măsură atât de mare sensibilitatea morală a homosexualilor, încât îi transformă în nihiliști funcționali de un anume tip: chiar și cei care nu sunt activiști politici combat heteronormativitatea civilizației occidentale [sic!].

Heteronormativitatea este conceptul care vede ființele umane împărțite în două categorii sexuale distincte și complementare (bărbat și femeie), sexul jucând un rol natural în viața lor. Acest concept postulează că heterosexualitatea este norma, iar relațiile sexuale și maritale se stabilesc în principal (sau chiar în exclusivitate) între persoane de sex opus. Pentru unii critici, heteronormalitatea creează o „ierarhie sexuală” care ordonează practicile sexuale de la cele bune din punct de vedere moral și până la cele rele.

Sunt un homosexual liberal înclinat mai degrabă spre heteronormativitate. Iar eu constat că o trăsătură constitutivă a homosexualilor și a comunității în care ei socializează din punct de vedere sexual și etic este tocmai distrugerea heteronormativității civilizației [umane]. Subliniez din nou că orientarea sexuală o văd ca pe o trăsătură neutră din punct de vedere moral [nici bună, nici rea – n. ed.]. Orientarea în sine nu spune nimic despre statutul moral al individului. (…)

Homosexualitatea (…), chiar dacă se poate practica  în cadrul legal al unei căsătorii, nu a fost niciodată normă de-a lungul istoriei și nici nu va fi. Ba chiar nu trebuie să fie normă, deoarece ar desființa principiul regenerator al procreării biologice.

Relaționarea de tip homosexual erodează legăturile sociale

Heteronormativitatea este standardul normativ al unei realități sexuale obiective (…) pentru că este singurul mijloc regenerator care permite existența moravurilor, normelor, valorilor, principiilor – civilizației raționale. Iar o civilizație este singurul mediu în care o ființă umană se poate identifica pe sine ca om mai degrabă decât ca animal sau ca altă monstruozitate socială.

Dacă am lăsa civilizația exclusiv în mâinile homosexualilor și am elimina heterosexualii de pe Pământ, este evident că specia noastră s-ar stinge. Dar ce este mai puțin evident e că am ajunge într-un stadiu de sălbăticie morală.

Aceasta se datorează faptului că la baza moralității stă o etică a grijii și compasiunii din care izvorăște impulsul de procreere, care e centrat pe grija pentru membrii tineri și neajutorați ai societății. Dar o lume în care imaginația morală nu depășește plăcerea sexuală nu permite îngrijirea urmașilor și nu stimulează oamenii să-și creeze un sistem de moral care să ajute la perpetuarea speciei. (…)

Legile heteronormativității sunt la fel de imuabile ca și legile naturii, pe când homosexualitatea în sine este incapabilă să producă strategii evolutive din care să derive moralitate. Aceasta nu înseamnă că ipocrizia [ei] morală nu este evidentă, căci prăpastia dintre principiile și convingerile proferate [de homosexuali] și modul [lor] de viață este adâncă.

Cultura homosexuală împiedică introspecția

Nu este exagerat să afirmăm că mulți homosexuali albi care se consideră progresiști au declarat război „majorității heterosexiste și heteronormative”. Fac aceasta ignorând fără să vrea sau negând activ faptul că însuși stilul lor de viață configurează și divide lumea după criterii mai drastice chiar decât criteriul segregării rasiale.

Cufundati în propriul specific etnic și rasial, se lăfăie într-o autoiluzionare obtuză și amorțită care le permite să evite introspecția, căci aceasta este înlocuită cu acuze de bigotism la adresa celor din jur. (…)

Vinovăția pe care politica de identitate sexuală din SUA le-o induce tot mai intens heterosexualilor le asigură homosexualilor o reinventare de sine prin intermediul conceptului de Gay Power – homosexualii la putere. Dar, în mod paradoxal, tocmai din cauza acestei puteri devine tot mai greu să fii homosexual autentic în America de azi. Această putere conferă un fals sentiment de invulnerabilitate, care îi face pe homosexuali să nu-și exploreze anxietățile, sentimentul de inferioritate, rușinea de natură sexuală. Aceste sentimente sunt prezente în ciuda tendinței de creștere a toleranței sociale, dar sunt în mod automat negate de majoritatea homosexualilor care se tem să nu mai recadă în practica autovictimizării. 

Progresiștii și-au sporit autoritatea morală prin convingerea că ceea ce i-a emancipat pe homosexuali a fost sporirea binevoitoare a propriei capacități de toleranță, nu munca activiștilor pro-homosexualitate. (…) Gay Power se bazează pe sentimentul de vinovăție al heterosexualilor și le conferă homosexualilor un sentiment de autoritate morală care nu e nicio clipă pus sub semnul întrebării.

„Sunt homosexual, deci nu pot fi supus criticii”

Gay Power este un concept aparent benefic și fără îndoială utopic. Cei care aderă la el par să dorească pur și simplu ca homosexualii să aibă aceleași drepturi și privilegii ca și heterosexualii. Dar utopiile care rezultă din orice formă de politică identitară – fie ele rasiale sau sexuale – sunt tribale prin natura lor.

Într-un fel, azi e mult mai greu să fii homosexual decât înaintea actualei epoci care ne-a adus „egalitatea maritală”, deoarece ești tentat să uiți de orice narațiune morală cu privire la propriul comportament și cel al unor membri din comunitatea homosexualilor.

Victoria juridică s-a transformat în autoîndreptățire morală. Homosexualii au devenit imuni la examinarea cu ochi critic din partea altora. Consecința: orice critică din afară sau autocritică sunt văzute ca ură de sine, trădare sau bigotism. Dar, dacă cultura homosexuală există cu adevărat – iar eu cred că există –, atunci trebuie supusă investigării raționale, așa cum se întâmplă cu normele, moravurile și preceptele oricărei culturi, căci firea umană este perfectibilă.

Dacă am descris homosexualii ca pe niște secesioniști morali în ceea ce privește căsătoria tradițională, atunci generalizarea hipersexualizării și extremismului sexual pe care o preconizez pe viitor nu va fi combătută de progresiștii liberali. Noua etică de integrare sexuală pe care o vedem deja aplicată în SUA va expune pături largi de populație la natura radical diferită a sexualității de tip homosexual, producând un șoc de integrare.

Nu pare plauzibil ca progresiștii să dorească apoi o schimbare politică la 180 de grade doar pe temeiul că riscă să piardă sentimentul profundei decențe a propriilor moravuri sexuale.

Dar progresiștii de azi vor fi nevoiți să se confrunte cu o nouă schimbare de paradigmă. Copiii lor vor suferi o transformare morală și sexuală uluitoare.

Imaginația sexuală a bărbaților homosexuali va inunda imaginația sexuală a copiilor lor, așa cum sexul homosexual inundă imaginația sexuală de masă, nu neapărat doar cu uimitoare și noi moduri de funcționare sexuală, ci – mai ales – cu pură carnalitate biologică, total desprinsă până și de pretenția iubirii.

Avem nevoie de un nou contract moral

Dar speranța nu poate fi lăsată la întâmplare. Homosexualii obosiți de cultul frumuseții, al superficialității, al drogurilor și efemerității sexuale, trebuie să adere la un nou contract moral. Acesta cred că va crea o nouă cultură, în care respectul și validarea autentică vor prima asupra validării prin apel la anatomia sexuală.

Nu este clar cum va arăta noul contract moral. Cred că homosexualii dizidenți, cei care doresc o viață socială și romantică de durată și o cultură care să servească acestui scop, vor crea regulile pe parcurs. Oricare ar fi acele reguli, însă, nu vor fi autentice dacă nu admitem că, în ciuda acceptării tot mai mari a homosexualității, trauma noastră psihologică de a crește și a trăi într-o lume condusă de heterosexuali este profund dureroasă.

Fără să ne pretindem victime, această acceptare deschisă a rușinii și vinovăției și durerii noastre ne va permite să stabilim relații sănătoase, sustenabile și iubitoare unul cu celălalt și cu lumea în care trăim. Numai această schimbare radicală a culturii [homosexuale] și noul ethos aferent vor putea duce la dragoste pentru umanitate și la crearea unei lumi noi, în care să ne simțim acasă – una la care vom fi contribuit prin impregnarea ei cu o amalgamul nostru moral original, pasionat și autentic.