adolescenţifamilievalorile familiei

„Înfiați” de comunitate. Parohia Holbav a construit o casă pentru trei adolescenți, care au muncit și ei la ridicarea acesteia

de Redacția Stiripentruviata.ro

Părintele paroh Andrei Stoian și comunitatea Parohiei Holbav, din județul Brașov, s-au implicat pentru a-i ajuta pe trei frați rămași doar cu hainele de pe ei în urma unui incendiu care le-a mistuit casa. În câteva luni, au reușit să le construiască din nou casă. La construcție au contribuit cu muncă fizică și cei trei beneficiari, împreună cu prietenii lor din sat.

„S-au economisit astfel costuri considerabile cu manopera”, a explicat părintele paroh. Parohia a făcut colecte în bani și materiale de construcții și, cu ajutorul primarului și al unui posesor de gater din sat, care au oferit lemnul pentru acoperiș, proiectul a fost finalizat.

În tot acest timp, adolescenții au locuit în casa unei familii plecate la muncă în străinătate. Astfel, comunitatea parohială a devenit familia mai mare a acestor copii. După ce tatăl lor a decedat, ei au fost crescuți de mamă, care în prezent lucrează la Făgăraș.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„O încăpere este deja complet mobilată, cu ajutorul prietenilor de la Fundația «Bucuria Darului», iar pentru celelalte două camere parohia noastră dispune de suma necesară, urmând ca în viitorul apropiat să se achiziționeze restul de mobilă”, a declarat părintele paroh.

După încheierea stării de urgență impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, părintele paroh Andrei Stoian a oficiat și slujba de binecuvântare a casei.

El le-a mulțumit tuturor celor implicați: credincioșilor parohiei, binefăcătorilor din satul Holbav și colectivului de la Compania Aerotec Ghimbav.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button