În meciul demnității, Real Madrid-Kenya, scorul a fost de 0-1
Nu, nu este vorba despre un meci de fotbal între cel mai bogat și mai valoros club de fotbal din lume și selecționata modestă a Kenyei – s-ar fi aflat imediat o astfel de veste. Mai degrabă este vorba despre un meci cu sine însuși, în care Real Madrid a pierdut, iar Kenya a câștigat.
Pe 29 iunie 1920, clubul spaniol Madrid a primit de la Regele Alfonso al XIII-lea dreptul de a se numi Real (Regal) Madrid și coroana regală pe stema sa. Cu un an în urmă, pentru participarea la o afacere de 1 miliard de dolari, Real Madrid a renunțat la cel mai de sus element al stemei sale, crucea de pe coroană.
În această vară, președintele american Barack Obama a vizitat Kenya, țara care îl consideră mai mult decât SUA ca fiind fiul ei, deoarece tatăl lui Obama a fost kenyan. Deși beneficiară a unui important ajutor economic din partea SUA, conducerea Kenyei s-a opus răspicat atunci când „fratele mai mare” i-a propus renunțarea la unele din componentele identității sale. știind că acest gest poate avea și consecințe economice.
Cine este sărac și cine este bogat?
Cel care nu are demnitatea și identitatea de vânzare, ori cel care în fața unei propuneri de 1 miliard de dolari este dispus să se vândă?
De dragul banilor, Real Madrid renunță la micuța cruce de pe sigla clubului
Multipla campioană europeană de fotbal, echipa Real Madrid, a anunțat în luna aprilie anul trecut, deschiderea primului parc tematic din lume construit pe o insula artificială.
“Real Madrid Resort Island’” va fi o combinație de lux, sport și turism, investiția de 1 miliard de dolari fiind facută sub brandul echipei și suportată de RAK Marjan Island Football Investment Fund și de guvernul Emiratelor.
Costurile clubului Real Madrid? “Un simplu cost al unei afaceri într-o lume globalizată”, așa cum au declarat “galacticii”. Ceva atât de mic încât, cu siguranță, nimeni nu îi va duce lipsa: micuța cruce ce ornează de aproape un secol coroana regală de pe sigla clubului.
Președintele Kenyei îi cere președintelui Americii să respecte credințele poporului său
În cadrul vizitei pe care președintele american, Barack Obama, a făcut-o la sfârșitul lunii iunie pe continentul african, a apreciat decizia Curții Supreme a SUA de apărare a căsătoriilor între persoanele de același sex, afirmând că „este o victorie a democrației americane”, și a încurajat guvernele africane să-și reconsidere politicile lor față de homosexualitate.
„Când este vorba despre opiniile cu caracter personal ale oamenilor și de credința lor religioasă, cred că trebuie să respectăm diversitatea punctelor de vedere, dar, când vorbim despre modul în care statul și legea tratează oamenii, toată lumea trebuie tratată în mod egal. Eu nu cred în discriminare, de oricare fel ar fi ea” a spus Obama în cadrul unei conferințe de presă.
Răspunzând afirmațiilor făcute de Obama, președintele și vicepreședintele Kenyei au cerut președintelui american să respecte cultura țărilor africane și convingerile lor religioase.
În prezent, în Kenya și Senegal, homosexualitatea este considerată un delict. Conform Pew Research Center, 90% din populația Kenyei și 96% din cea a Senegalului, dezaprobă homosexualitatea.
Vicepreședintele Kenyei, William Ruto, a cerut lui Obama să „respecte kenyenii” și credința lor că homosexualitatea este un păcat.
Ruto a adăugat că țara lui nu va accepta „practicile străine” care nu sunt în conformitate cu cultura africană.
„Kenya crede în Dumnezeu, iar cei ce cred în alte lucruri, este treaba lor”, a spus oficialul kenyan.
De asemenea, Obama a anunțat că șase națiuni africane, printre care și Kenya, vor primi 7 miliarde de dolari pentru a electrifica 20 de milioane de locuințe. Partea Kenyei, de 70 de milioane de dolari, va fi dată companiei Harith Partners General pentru a furnizarea energiei eoliene.
Ruto a menționat că poporul kenyan este recunoscător pentru ajutorul pe care l-a primit din partea Americii: „America a avut o contribuție extraordinară la bunăstarea Kenyei și suntem foarte recunoscători pentru asta. Suntem gata să primim orice ajutor din partea statului american ce ar duce la îmbunătățirea vieții poporului nostru…Dar, în ceea ce privește problema homosexualității, nu ne interesează acest lucru, din moment ce este împotriva obiceiurilor și tradițiilor noastre.”
De menționat că Sasha, una dintre cele două fete ale președintelui american, a purtat pe perioada vizitei o geantă inscripționată cu un curcubeu, simbolul folosit insistent de activiștii homosexalității, declarandu-și, în acest mod, acordul ei tacit.