Marşul pentru Viaţă

Fiți eroii acestei generații! Crosul pentru Viață 2025 la Craiova

Sâmbătă, 5 aprilie, în Parcul Tineretului din Craiova a avut loc a treia ediție a Crosului pentru Viață din acest oraș. Evenimentul a făcut parte din prelungirea Lunii pentru Viață 2025 (martie) la Craiova, având scopul de a sprijini femeile însărcinate și de a afirma dreptul la viață al copiilor nenăscuți.

An de an, Crosul pentru Viață de la Craiova se bucură de o prezență și de o popularitate din ce în ce mai mari. Anul acesta, numărul participanților s-a dublat față de anul precedent, anunță organizatorii. Au participat peste 250 de copii și adulți, la cele trei curse propuse de organizatori.

Participanții au putut opta pentru una din cele trei curse:

  • Cursa Familiei, pentru părinți și copii (400 metri);
  • Cursa Copiilor, pentru copii cu vârsta între 11-14 ani (700 m);
  • Cursa Open, pentru persoane cu vârsta peste 15 ani (1,2 km).

La final, toți participanții au primit diplome și medalii.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Evenimentul a fost organizat de Sectorul de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Dolj, Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Asociația Vasiliada și Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Craiova.

Luna pentru Viață 2025 în Arhiepiscopia Craiovei

Crosul pentru viață nu este o competiție sportivă propriu-zisă, ci este o manifestare de conștientizare a valorii vieții umane. Punctul central al evenimentului a fost transmiterea mesajului pro-viață. Crosul și-a propus să promoveze viața, valoarea familiei și relația dintre părinți și copiii lor.

„În Arhiepiscopia Craiovei, aproximativ 1500 de persoane, în special copiii și tineri, au participat în acest an la activitățile din Luna pentru Viață”, a declarat Părintele Ștefan Bărbulescu, consilier la Sectorul de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.

„Dintre aceste activități, amintesc patru Marșuri pentru Viață, o activitate de împădurire în memoria copiilor care nu au avut șansa să se nască, o activitate la maternitate, ateliere de mărțișoare și prăjituri și un crosul pentru viață.”

Să îndrăznim să fim eroi-pro-viață

Fiecare om contează a fost titlul generic al activităților pro-viață din acest an și afirmăm cu tărie că fiecare pas pentru salvarea unei vieți contează – nu doar pentru lumea aceasta, ci și pentru veșnicie”, a subliniat Părintele Consilier Ștefan Bărbulescu.

„Sunt multe mame și mulți copii care au nevoie doar de o mână de ajutor. Întâlnim mame în criză de sarcină și le înțelegem teama și lipsa de susținere de care se lovesc, atât în familie, cât și în societate. Un mic ajutor oferit unei mame într-un moment de criză, te transformă dintr-un simplu om, într-un erou.”

„Eroi sunt cei care salvează vieți. Să îndrăznim să fim eroi. Fiți eroii acestei generații! Fiți generația pro-viață!” le-a transmis părintele participanților.

Voluntarii au distribuit pliante despre Centrul de Consiliere și Informare „Sfânta Ana”, în curs de licențiere, care va oferi servicii specializare femeilor aflate în criză de sarcină.

Prin acest centru, Fundația Societatea Ortodoxă a Femeilor din Craiova sprijină mamele care doresc să își aducă pe lume copiii, dar nu au cele necesare.

Centrul de Consiliere și Informare „Sfânta Ana” va funcționa în curtea Bisericii Madona Dudu din Craiova și va oferi servicii de asistență socială, consiliere psihologică, acces la servicii medicale, consiliere sau informare juridică, sprijin material, asistență și suport specializat în vederea reabilitării/reintegrării sociale, planificare familială și consiliere privind adopția.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button