Familia cu mulți copii – subiect de discuție în cadrul Zilelor Pro Vita Iași, 3 – 8 noiembrie 2014

Ziua de 8 noiembrie va fi dedicată în mod exclusiv familiei cu mulți copii prin două mari evenimente, organizate în cadrul Zilelor Pro Vita Iași 2014.
De la ora 14:00 vor începe Atelierele de lucru pe tema Familia cu mulți copii – adevăruri, bucurii și provocări, la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” Iași.
Scopul acestor sesiuni este elaborarea unei strategii de susținere, promovare și protejare a familiilor cu mulți copii din România.
Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor arată o intensă preocupare pentru familie, în general, și pentru familia cu mulți copii, în special. Prin Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sf. Stelian, Departamentul Pro Vita are în grijă 149 de familii cu 8 sau mai mult de 8 copii. Ca urmare a experieței dobândite prin acest Program, a apărut ideea ca anul acesta tema Zilelor Pro Vita să fie centrată în jurul familiei.
Participanții vor avea ocazia să participe la următoarele Ateliere de lucru:
-
Atitudinea societății față de familia numeroasă, susținut de doamna Adriana Cojocariu, asistent social;
-
Probleme legate de educația copiilor în familia numeroasă, susținut de doamna Oana Petrovici, educator;
-
Relația mamă-tată-societate-casă în familia cu mulții copii, susținut de doamna Carmen Teacu, psihoterapeut.
Participarea la aceste ateliere este gratuită, însă se face pe bază de înscriere. Toți cei care doresc să se implice activ în împlinirea scopului atelierelor și cei care cred că au un cuvânt de spus legat de problema familiei sunt invitați să se înscrie până pe data de 4 noiembrie 2014. Mai multe detalii găsiți pe www.provitaiasi.ro sau pe profilul de facebook al Departamentului Pro Vita (www.facebook.com/ProVitaIasi).
Tot în aceeași zi, de la ora 18:00, va avea loc conferința ”Familia cu mulți copii – adevăruri, bucurii și provocări” susținută de Pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhipeiscopiei Iașilor, la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”, Iași, de la ora 18:00.
Acest eveniment își propune, pe de o parte, să ofere o serie de concluzii asupra principalelor idei discutate în cadrul Atelierelor de lucru.
Pe de altă parte, conferința își dorește să sublinieze importanța familiei tradiționale și a familie numeroase pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și a părinților. Familia cu mulți copii, care își fundamentează viața pe principii solide și serioase, are toate datele să poată oferi societății oameni bine pregătiți care să slujească societății, neamului, semenilor și lui Dumnezeu.
Ediția de anul acesta este dedicată familiei, în contextul în care familiile numeroase sunt deseori stigmatizate sau marginalizate și încadrate în diferite stereoptipuri. Unul din obiectivele principale ale Zilelor Pro Vita este de a arata că familia cu mulți copii este un lucru firesc și că reprezintă soluția pentru dezvoltarea corectă a societății și pentru educația sănătoasă a copiilor.
Zilele Pro Vita 2014 este un eveniment organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, a ajuns la a patra ediție și are ca scop evidențierea diferitelor probleme care privesc viața, nașterea de copii și familia tradițională, probleme cu care oamenii și societatea, în general, se confruntă în viața de zi cu zi.
Ediția de anul acesta este dedicată familiei, în contextul în care familiile numeroase sunt deseori stigmatizate sau marginalizate și încadrate în diferite stereoptipuri. Unul din obiectivele principale ale Zilelor Pro Vita este de a arata că familia cu mulți copii este un lucru firesc și că reprezintă soluția pentru dezvoltarea corectă a societății și pentru educația sănătoasă a copiilor.
Mai multe detalii despre întregul program al Zilelor Pro Vita găsiți pe www.provitaiasi.ro sau pe pagina de facebook a Departamentului Pro Vita (www.facebook.com/ProVitaIasi).