criza de sarcină

„Eram dependentă de droguri și fără adăpost, dar am ales viața pentru copil. Fă o alegere cu care amândoi să puteți trăi!” / Mărturii despre criza de sarcină #69

La Marșul pentru Viață 2018 de la Ottawa, Canada, Felicia Simard și-a povestit, în fața unei mulțimi de 15.000 de oameni, cum a descoperit în ea puterea de a alege viața pentru copilul său într-o perioadă de rătăcire și profundă traumă. Ea a fost ajutată de organizația de sprijin în criza de sarcină CHOICE42, care  se declară „pro-femeie, pro-copil și pro-viață”. Redăm mai jos în format video mărturia Feliciei Simard, cu transcrierea unor ample extrase din ea.


TRANSCRIERE

Am aflat că purtam viață într-o perioadă în care mi se părea inimaginabil să-mi port chiar și propria viață. Așa că eroismul meu a arătat astfel: am spus da unei viețișoare, deși nu aveam nicio idee cum avea să arate.

Am avut curajul să mă internez cu prioritate la un cămin maternal care avea alte 35 de fete pe lista de așteptare.

Am avut curajul să renunț la vechile obiceiuri căpătate încă de pe la 11 ani: excesul de alcool, fumatul și propriile rețete de droguri și otrăvuri.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Iar cel mai mare curaj mi-a trebuit ca să mă uit în oglindă și să mă confrunt în cele din urmă cu mine însămi și cu tulburările de stres post-traumatic moștenite din copilărie. Erau o mulțime: când era gravidă cu mine, mama consuma cocaină, am trecut prin trauma incestului, s-a tras cu arma în mine și în familia mea, ceea ce ne-a determinat să ne înscriem în programul de protecție a martorilor, am avut relații abuzive care m-au dus până la situația de a mă găsi legată cu cătușe de un grilaj de scară din subsolul unei case. Trauma era starea mea de normalitate.

Credeam că-i fac copilului un serviciu dacă îl condamn la moarte. Dar iată că Dumnezeu a făcut ceva din nimic.

Așa că le încurajez pe toate femeile care se confruntă cu o sarcină neplanificată să facă o alegere cu care să poată trăi amândoi, și mama, și copilul.

Nu sunteți o statistică și nici nu sunteți ce spune societatea că veți deveni. Sunteți suficient de puternice ca să alegeți viața.

VIDEO



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button