de Rod Dreher
Tot în cartea despre care am pomenit într-o postare anterioară, From Under the Rubble (pe care o puteți citi în engleză, gratuit, aici), există un eseu despre socialism, avându-l ca autor pe Igor Șafarevici. Autorul îl citează acolo pe Marx, care spunea despre comunism că își propune „să elimine cu forța talentul”. Egalitatea trebuie realizată mai presus de orice.
Citindu-l pe Șafarevici, mi-a venit în minte îndepărtarea și/sau mutarea fotografiilor cu bărbați albi, din facultățile de medicină, pe motive ideologice (am scris despre asta aici, lunea trecută). Nu se vor opri aici. Acesta este doar primul pas. Ei încep prin a îndepărta tablourile sau imaginile anumitor personaje, iar în final vor ajunge și la îndepărtarea din școli a oamenilor, la fel ca a acestor personaje, totul în numele egalității.
Ceva de acest gen s-ar putea să fie pe cale să se întâmple în New York City. Comisia Consultativă pentru Diversitate în Școli a primarului Bill de Blasio, a recomandat ca primăria să elimine programele destinate copiilor talentați și supradotați din școlile primare și să stopeze folosirea criteriilor academice pentru admiterea în școlile gimnaziale. De ce? În numele “diversității”, bineînțeles. Prea mulți dintre copiii care sunt admiși în școlile și programele mai bune sunt albi și asiatici, și nu destui sunt negri și hispanici, conform dogmei progresiste. Iată ce scrie Christine Rosen (sursa, aici):
Toate școlile cu proceduri de selecție sunt deja deschise oricui, indiferent de rasă. Dar, din cauză că majoritatea elevilor admiși în școlile care își selectează solicitanții sunt albi și asiatici, comisia a tras concluzia că procedurile de admitere pe bază de merit nu pot fi decât rasiste. Într-adevăr, comisia respectivă caracterizează testele pe bază de merit și alte proceduri de selecție folosite în școlile publice din New York City drept „practici de admitere excluzive” (vezi aici), dar nu pentru că ar fi descoperit vreo dovadă de prejudecată rasistă în procedurile de selecție, ci pur și simplu pentru că rezultatul selecției nu reflectă perfect alcătuirea demografică a orașului. Conform articolului din New York Times, comisia a adus argumentul că un sistem de selecție bazat pe competență școlară „nu este echitabil, chiar dacă este eficace pentru unii”.
Grupul progresist din Consiliul Local este de acord. Într-o scrisoare adresată comisiei pentru diversitate (vezi aici), consilierii progresiști au îndemnat la „plafonarea concentrărilor permise de elevi cu performanțe înalte și a celor cu performanțe scăzute în aceleași școli”. Inspectorul general școlar din Primăria New York City, Richard Carranza, care va implementa recomandările comisiei dacă primarul le aprobă, deja crede (vezi aici) că prea mulți elevi sunt etichetați drept „supradotați”.
Cu alte cuvinte, răspunsul progresiștilor la problema decalajelor rasiale din performanța școlară ar fi o uniformizare socială descendentă, în stil „Harrison Bergeron” (vezi aici), care ar asigura eliminarea excelenței și a competiției, în favoarea mediocrității și a „diversității”. Dat fiind că peste jumătate din elevii care frecventează școlile publice administrate de primărie nu sunt capabili să promoveze examenele de capacitate la matematică și limba engleză (vezi aici), și numai 28% din elevii negri au promovat examenul la matematică (în comparație cu 67% din elevii albi și 74% din elevii americani de origine asiatică), efectul nivelator va fi cel mai probabil unul semnificativ.
Pedepsirea excelenței prin cerința ca toată lumea să se conformeze celui mai mic numitor comun este o rețetă sigură pentru eșec educațional și stagnare socială. După această logică, școlile vor fi până la urmă obligate să elimine notele și orice alte forme de clasificare, din moment ce rezultatele notării nu se vor potrivi niciodată cu cerințele progresiștilor în materie de diversitate.
Așa arată politica identitară în acțiune. Va pedepsi sau va elimina talentul cu forța. E vechea susținere socialistă cum că ierarhia este întotdeauna și peste tot rezultatul nedreptății, aplicată la politica rasială.
Iată cum descriu situația cei de la The New York Times (sursa, aici):
Ani de zile, administrația orașului New York a întreținut practic două sisteme paralele de învățământ public.
Un grup de școli și programe cu admitere pe bază de selecție, destinat elevilor considerați supradotați și talentați, are în majoritate copii albi și de origine asiatică. Restul sistemului este deschis tuturor elevilor și este predominant negru și hispanic.
Acum, o comisie de înalt nivel, numită de primarul Bill de Blasio, recomandă ca primăria să se descotorosească de majoritatea acestor programe selective, în scopul de a desegrega sistemul, care cuprinde în prezent 1,1 milioane de elevi, fiind de departe cel mai numeros din țară.
Mai departe:
Raportul comisiei, obținut de The New York Times, echivalează cu o repudiere a strategiei educaționale a fostului primar, Michael R. Bloomberg, care reorientase sistemul în direcția posibilității de alegere pentru familii, inclusiv prin creșterea numărului de școli pentru copii supradotați și înscriși prin selecție, pentru a combate nivelurile slabe de performanță școlară din ultimele decenii.
Unele dintre politicile fostului primar au adâncit inegalitatea, în paralel cu creșterea performanței școlare (vezi aici). Primarul De Blasio a criticat asupru filozofia predecesorului său în materie de învățământ, dar trebuie acum să hotărască dacă e cazul să demonteze unele dintre structurile pe care primarul Bloomberg le-a construit.
Poți avea excelență sau poți avea egalitate, dar nu le poți avea pe amândouă deodată. De Blasio pare să urmărească egalitatea, prin negarea conceptului de „școli bune”:
Deși primarul De Blasio s-a angajat solemn să creeze un sistem școlar în care ideea de „școli bune” și „școli proaste” să devină perimată, zeci de școli au un nivel extrem de scăzut al performanței și multe altele se luptă cu mari dificultăți.
În efortul de îmbunătățire a situației școlilor sale subperformante, care durează de zeci de ani, primăria s-a bazat mult timp pe oferte de învățământ intensiv sau accelerat și școli selective, inclusiv liceele specializate, pentru a tenta familiile albe să rămână în învățământul public.
Dar, în același timp, familiile albe, asiatice și din clasa mijlocie au exacerbat în unele cazuri segregarea, evitând școlile de cartier și alegând în schimb programele pentru copii supradotați sau alte școli cu admitere pe bază de selecție (vezi aici). În cartierele unde a avut loc procesul de „gentrificare”, unii părinți albi s-au unit și au solicitat oficial creșterea numărului de clase pentru copii supradotați, ceea ce a dus, în unele cazuri, la clase segregate în interiorul școlilor cu populație școlară diversă (vezi aici) .
Progresiștii nu-ți dau voie să te întrebi de ce familiile albe, asiatice și din clasa mijlocie evită aceste școli sau de ce programa pentru supradotare intelectuală duce la clase segregate în interiorul școlilor diversificate. Mintea progresistă nu-și poate imagina decât că aceste consecințe sunt rasiste, și, ca urmare, trebuie să fie eliminate, pentru ca primăria New York să poată construi un rai pedagogic pe pământ.
Încă o observație.
Și totuși, așa-numita Comisie Consultativă pentru Diversitatea în Școli (vezi aici) a recunoscut că primăria va trebui să depună mari eforturi pentru a împiedica familiile din clasa mijlocie să evadeze din sistem.
Dacă acești elevi fug spre școlile private sau spre suburbii, „va începe să fie încă și mai greu să creăm școli integrate de înaltă calitate” în New York, scrie în raport. Comisia spune că „elevii performanți merită să beneficieze de provocări ambițioase”, dar în alte moduri.
Corect. Iată aici un link spre raportul complet al comisiei.
Comisia a dat vina pe „privilegiul economic”, pentru eșecul programelor destinate copiilor supradotați și talentați, în școlile din cartierele sărace:
Reformele din 2001-2001 au introdus 20 de noi programe pentru elevi supradotați și talentați (S&T), destinate comunităților defavorizate, în speranța că vor spori posibilitățile de dezvoltare a competențelor pentru un grup mai diversificat de copii. Trei ani mai târziu, majoritatea acestor noi programe erau în imposibilitatea de a ocupa chiar și un singur loc în clasele planificate, pentru că majoritatea elevilor din cartierele și districtele defavorizate proveneau din familii cu venituri mici, care nu-și puteau permite să investească în pregătirea copiilor pentru testările necesare. Din 2005 încoace, numărul programelor S&T a scăzut aproape la jumătate, cele mai multe dintre cele care au reușit să supraviețuiască fiind în cartierele de albi înstăriți.
Fără îndoială că părinții cu venituri mari dispun de resursele necesare să-și ajute copiii să se pregătească pentru testele de admitere în programele S&T. Dar comisia nu ia în considerare rolul culturii din sânul familiei și din comunitățile de elevi în impactul asupra rezultatelor. E un lucru bine știut că familiile asiatice pun mare preț pe educație, ceea ce înseamnă că, în general vorbind, copiii asiatici studiază mai mult și muncesc mai serios pentru performanță. De ce ar trebui să-i pedepsim pentru acest lucru?
Orașul New York este dominat de stânga politică, precum știm cu toții, dar tot atât de adevărat este că progresiștii din clasa mijlocie fac mari eforturi să-și protejeze propriii copii, deci s-ar putea să găsească destule argumente împotriva acestei propuneri, chiar și în ciuda principiilor pe care le declară. Sau poate că nu. Din cauză că politica identitară de stânga demonizează performanța celor de proveniență etnică „greșită”, s-ar putea să le fie imposibil să se opună, mai ales dacă prețul rezistenței va fi acela de a se vedea condamnați public drept „rasiști”.
Rămâne în seama asiaticilor să conducă rezistența, în caz că va exista vreo rezistență.
Actualizare: Cititorul Another Dave comentează:
Trăiesc la New York și am copiii în sistemul public de învățământ. Asiaticii deja opun o rezistență îndârjită și au participat deja în masă la mai multe întâlniri publice ca să-l huiduiască și să-l zeflemisească pe Carranza, și să-i spună în față că e un bigot, ceea ce în mod evident chiar și este.
Atât De Blasio, cât și Carranza sunt niște mediocri detestabili și merită din plin tot vitriolul care li se aruncă în față.
Cei de la New York Post au relatat în detaliu povestea, dar mai multe grupuri ale comunităților asiatice au format comitete de inițiativă și fac câtă gălăgie le stă în putere, adică deloc puțină.
Aș putea intra în mult mai multe amănunte despre propria-mi experiență cu sistemul școlar public, dar ar ocupa prea mult spațiu și mă tem că ar plictisi pe toată lumea.
Eu socializez cu câteva persoane din comunitatea negrilor și din cea latino-americană, care lucrează de zeci de ani în educație la New York și care și-au sfărâmat complet ce le-o mai fi rămas din ochelarii de cal roz-bombon ai stângismului progresist, după ce au avut de-a face direct cu comunitățile sărace de negri și hispanici. Ajunge să spun că, în afară de câteva excepții individuale, aceste comunități pur și simplu nu dau doi bani pe excelența școlară și pe rigoarea academică.
Adevărat, există excepții, cu siguranță există anumiți elevi cu părinți originari din Africa sau Caraibe care nu intră în această categorie, dar în general vorbind, indiferent ce-ar spune ideologii raselor și activiștii „justițiariști social”, negrii și hispanicii săraci din clasa muncitoare nu au, pur și simplu, aceeași considerație pentru performanța academică. Când îi întrebi, părinții îți vor spune că ba da, le pasă, dar pe urmă când îi vezi cum își cresc copiii și cum abordează chestiunea temelor de acasă și a pregătirii pentru teste, pur și simplu nu se compară cu ceea ce fac părinții asiatici și cei albi cu și pentru copiii lor. Sunt lumi diferite.
Firește că părinții negri și cei hispanici își iubesc copiii și fac ce cred ei că este bine, dar pur și simplu le lipsește gradul acela de concentrare și tenacitate, și da, chiar de cai-putere intelectuali, pe care îl au părinții albi și asiatici.
Este un subiect important, fiindcă revelează cât de departe intenționează să meargă activiștii ideologiei rasiale, ca să ajungă la paritate. Ca să-și atingă scopul, vor detona întregul sistem, ceea ce nu-i deranjează câtuși de puțin. Pentru ei, disparitatea demonstrează că sistemul este nu doar defect, ci și rău, deci trebuie să fie răsturnat. Excelența albilor și a asiaticilor este o permanentă palmă peste față și nu i se poate permite să continue, oricare ar fi consecințele.
Primarul și câinele lui de atac, Carranza, alături de toți acei activiști negri și hispanici rasiști se simt profund și emoțional legați de viziunea lor utopică, iar rațiunii nu i se va îngădui să învingă, chiar dacă s-ar ajunge la a-i alunga de tot din sistem, spre școlile private, pe cei mai performanți elevi albi și asiatici.
Acesta este un microcosm al unei drame societale mai vaste și toți acei comentatori de pe blogul lui Rod care își hrănesc singuri iluziile liberale ar face bine să se familiarizeze cu detaliile, pentru că spre acolo se îndreaptă toată societatea noastră, dacă nu punem frână.
Actualizare 2: Cititorul Joshua Xanadu comentează:
Rod – Asiaticii chiar conduc rezistența împotriva lui Blasio și a comisarului lui anti-educație Richard Carrenza, dar jurnaliștii albi — fie ei progresiști sau conservatori— ignoră reacțiile asiaticilor, deși din rațiuni diferite. Primii, pentru că americanii de origine asiatică au complicat dintotdeauna narativul lor cu victimele oprimate, pe când ultimii probabil că pur și simplu nu comunică cu niciun asiatic. Dacă vrei să știi ce credem și ce facem, urmărește pagina Asians Against Affirmative Action pe FB sau @AsianAmProject pe Twitter. Stați de vorbă cu scriitori, cum ar fi Kenny Xu sau Ying Ma, sau cu un activist ca Swan Lee (@swanlee99), care a demarat Coaliția Americanilor de Origine Asiatică pentru Educație (Asian American Coalition for Education). Dacă asiaticii sunt totuși menționați cât de cât, va fi cu subtextul că asiaticii au performanțe superioare pentru că sunt bogați și au avut de unde să plătească pregătirea copiilor pentru teste (nu sunt!… de fapt, asiaticii din orașul New York care merg la școli publice reprezintă cel mai sărac grup demografic, cu părinți imigranți care fac munci necalificate, și în familii unde nu se vorbește limba engleză). Mai mult decât atât, stereotipul de bază al asiaticilor în chip de roboței obsedați de teste și examene vine și el tare din urmă — folosit și el pentru a denigra sacrificiile și munca asiduă a celor care se întâmplă să fie asiatici.
Mi-ar plăcea să văd defalcarea demografică efectivă între asiatici și albi, în programul pentru elevi supradotați al Primăriei New York, dar bănuiesc deja că asiaticii sunt mai mult decât vast reprezentați, așa cum se întâmplă în cazul liceelor-magnet ca Stuyvesant, Bronx Science, Brooklyn Tech. Studenții albi reprezintă o minoritate mult mai redusă numeric, deci impactul inițiativei Bill de Blasio/Carranza este în mod specific destinat să-i discrimineze pe americanii de origine asiatică și să le reducă numărul. Dacă sunteți împotriva acestor fasciști ai diversității, eu v-aș sfătui să nu amestecați lucrurile, vorbind și despre elevii albi în cadrul acestui subiect — nu faceți decât să intrați în jocul războinicilor justiției sociale.
Sursă: Reacționarii
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
