După doi ani de zile de tratamente pentru infertilitate, când speranța de a avea copii părea pierdută, decizia de a adopta i-a făcut părinții a doi băieți… sosiți la o lună distanță
Pentru Whitley Coxey și soțul ei Jarod a deveni părinți a însemnat un drum lung și plin de suferință. Anii de infertilitate și sarcină pierdută i-au convins să se îndrepte către adopție, însă odată ce au renunțat la ideea de a avea copii, viața lor a luat o întorsătură neașteptată.
„Am luat o grămadă de pastile, am făcut o mulțime de proceduri, nici nu-mi mai amintesc exact de câte ori mi s-a luat sânge și am fost consultată de medic după medic și iar medic după medic”, scrie Whitley în eseul său intitulat „ Dragostea care contează”.
„Nimic nu a dat rezultate. Eram distrusă și mă simțeam ca și cum l-aș fi dezamăgit pe Jarod. Știam ce mult își dorea copii… iar eu nu puteam să-i ofer lucrul pe care și-l dorea cel mai mult”, își amintește Whitley.
După 2 ani de încercări de avea copii și o sarcină pierdută, cuplul a decis să adopte și a demarat procesul de adopție. Pe 1 ianuarie 2018 și-au anunțat prietenii și familia despre planurile de adopție, iar atunci comentariul făcut de un apropiat al celor doi, a rănit-o pe Whitley.
„După ce veți adopta, vei rămâne însărcinată. Se întâmplă tuturor.” Whitley a considerat jignitor acel comentariu, deoarece i se părea că banaliza suferințele prin care trecuseră cei doi în încercarea de a avea copii, precum și decizia de a adopta.
O lună mai târziu Whitley a renunțat la tratamentul de fertilitate. Se împăcase deja cu ideea și spre surprinderea ei Jarod a susținut-o. Șase luni mai târziu au primit cel mai „mare șoc al vieții lor”. Whitley era însărcinată. La 2 luni după această veste, o tânără i-a alese pe cei doi să devină părinții adoptivi ai fiului ei după ce se va naște. Bebelușii s-au născut la o lună distanță.
„După ce ne-am chinuit vreme de 2 ani să avem un copil, acum avem doi”, scrie Whitley. Pe 22 martie, în săptămâna 36 de sarcină, Whitley l-a născut pe fiul său, Jeb. După 3 săptămâni și jumătate în spital micuțul a putut fi externat. După o săptămână, pe 25 aprilie, l-au adus acasă și pe fiul adoptiv, Porter.
După experiența prin care a trecut, Whitley sfătuiește cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate să nu renunțe la visul de a avea copii. Ea împreună cu soțul său sunt convinși că Dumnezeu i-a pus la încercare și a avut un plan mai mare pentru ei, pentru că Dumnezeu are un plan pentru fiecare, consideră Whitley.