Natalia Luchita: #odihna

de Natalia Luchita, Facebook
La o femeie totul trebuie sa fie frumos: si chipul, si zambetul, si trupul, si mainile, si gandurile …si sufletul!
…Adam dormea cand Eva a fost plasmuita din coasta sa. De aceea femeia a ramas pururea sa fie odihna barbatului.
Tot ce e frumos in lume, pentru femeie a fost facut, pentru ca femeia, fiind frumoasa, a fost facuta pentru barbat. Iar pruncii, fiind atat de inocenti, gasesc totul frumos.
De aceea femeia ramane femeie numai lucrand frumosul si admirand frumusetea. O femeie care se bucura de flori, de pasari, de arta, de soare, de iarba, de tot ce a facut Dumnezeu frumos, se incarca de frumos si din ea se hraneste barbatul.
Din toate timpurile femeile au avut grija sa lucreze frumosul: teseau frumos, coseau frumos, dansau frumos, cantau frumos, gateau si isi cresteau frumos copiii. Si toata aceasta frumusete de care se inconjurau, le imblanzea, le impaca cu natura si cu Dumnezeu. In acestea ele isi gaseau pacea …Si din pacea lor se hranea barbatul.
Si pana astazi…
- Numai o femeie rabdatoare poate coase o ie frumoasa, ac cu ac, cusatura cu cusatura… Asa se lucreaza rabdarea.
- Numai o femeie blanda poate planta flori, le poate ingriji, le poate plivi. Fiind atat de firave, o femeie agitata le-ar rupe… Asa sa se lucreaza blandetea.
- Numai o femeie cuminte poate tese un covor, ajusta culorile, colora lana. Tesutul e o treaba meticuloasa, trebuie atentie si liniste… Ssa se lucreaza cumintenia.
Femeile tot timpul cantau: si la camp, si la bucatarie, si la nunti si la inmormantari, si la bucurie, si la tristete… Si cand isi adormeau copiii, si cand isi alintau iubitul. Cantecul induioseaza sufletul femeii, lasa toata durerea afara, impartaseste bucuria, linisteste apele, cheama vantul de primavara si racoreste sufletele aprinse.
Femeia sa cante si cand spala podelele, si cand face mancare, si cand nu mai poate de dor… Si sufletul ei va fi un cantec.
Lumea a furat linistea femeii, i-a furat cantecul, i-a furat frumosul… Si femeia a uitat cum sa mai fie odihna.
Dragostea barbatului este o parte din viata sa. El are o mie de alte lucruri de facut, dar in dragoste se odihneste. El vrea sa salveze lumea, nu pentru ca iubeste… El vrea sa cucereasca imperii, nu pentru ca iubeste… El vrea sa castige bani, nu pentru ca iubeste… Nici poezii, nici tablourile barbatii nu le-ar vrea scrise sau pictate pentru ca iubesc… Ci, obosit de toate acestea, sa se scufunde adanc in iubire, topindu-se in toata frumusetea femeii, in toata energia ei datatoare de viata, in toata pacea ei, in toate alinturile ei… Toate cate le face femeia sunt menite sa odihneasca barbatul. De asta si ei i s-a daruit sub stapanire casa, ca umpland-o cu pacea ei, sa aduca pacea in sufletul barbatului ei.
Barbatul va iubi femeia cat timp va gasi odihna in sufletul ei. El are nevoie de dragoste pentru a se incarca de viata si a face celelalte lucruri. Cand lumea devine prea stramta, prea mica, prea galagioasa, prea apasatoare, barbatul are nevoie sa se scufunde in pacea femeii, pentru a se umple din ea… Si a incepe din nou sa cucereasca lumea, imperii, bani… De aceea lui i s-a dat in stapanire lumea. Unui barbat care nu iubeste, lumea nu-i foloseste.
Dragostea femeii este toata viata ei. Ea va face toate celelalte lucruri pentru ca iubeste. O femeie plina de dragoste va gati, va spala, va calca, va alinta, va iubi, va ierta iar si iar, si iar… Pentru ca iubeste! Dragostea este centrul universului ei. Ia-i dagostea femeii si ea va cadea ca o trestie. O femeie care iubeste este ca o flacara, care incalzeste totul in jur si aprinde viata in sufletul barbatului ei. O femeie care nu iubeste, are ochii stinsi.
Doua suflete care se iubesc se oglindesc unul in altul.
Daca unul arde, celalalt potoleste.
Daca unul se scurge, celalalt opreste.
Daca unul e furtuna, celalalt e soare.
Prea mult foc ar arde, prea multa apa ar ineca, prea multa furtuna ar devasta, prea mult soare ar dogori. De aceea, si in dragoste, masura este celalalt… Numai privind unul in celalalt poti intelege unde incepe si unde se termina dragostea..
Si barbatul, si femeia dintr-un trup sunt plasmuiti si un trup devin din dragoste, iubindu-se. Dar cauta unul in celalalt ceea ce nu gasesc in propriul lor suflet. Fragilitatea femeii cauta puterea barbatului, si puterea barbatului cauta odihna femeii. Cand unul isi va pierde puterea si celalalt odihna, lumea va deveni foc si furtuna… asa vor fi si sufletele.
La un barbat, totul trebuie sa fie puternic: si bratele, si trupul, si coapsele, si gandurile, si cugetul, si sufletul. Dar sufletul barbatului de-a pururea va iubi frumusetea din sufletul femeii…
Mulțumesc foarte mult post foarte bun care îmi deschide inima și îmi dă speranță. Mi-aș dori să fi fost scris mai mult despre dragoste și mai puțin despre probleme. Poate că asta ar rezolva multe probleme