Demers diplomatic fără precedent al SUA de a convinge cât mai mulți membri ONU să se alăture eforturilor pro-viață ale Administrației Trump – Pence
În perspectiva celei de a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura în perioada 17-30 septembrie la sediul central al organizației din New York, în marja căreia este prevăzută și desfășurarea summitului global al Universal Health Coverage –UHC (Acoperirea Universală cu Servicii Medicale), SUA au trimis o scrisoare către toți membri ONU în care solicită susținere pentru intensele eforturi pro-viață pe care administrația Trump-Pence le-a întreprins în ultimii 2 ani.
UHC este inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care în esență prevede că orice persoană din lume are dreptul fundamental la un pachet minim de servicii de sănătate, indiferent că are sau nu asigurare medicală. Garantarea accesului la acest pachet minim de servicii de sănătate devine astfel un drept fundamental al omului.
Summitului se va desfășura pe 23 septembrie, cu o zi înainte de începerea dezbaterilor în plen din noua sesiune a Adunării Generale. În cadrul reuniunii ar trebui să fie adoptată Declarația politică cu titul „Împreună pentru o lume mai sănătoasă”, care are o importanță deosebită. Aceasta ar confirma angajamentul ONU și statelor membre de a întreprinde toate eforturile, politice, legislative și materiale, la nivel național, regional și mondial, de a asigura pentru toată lumea accesul la servicii de sănătate. UHC este foarte importantă îndeosebi pentru statele sărace care ar urma să beneficieze de o finanțare externă mai mare pentru programele de sănătate, dar și pentru toate persoanele sărace din toate țările, deoarece fiecare stat va trebui să asigure tuturor cetățenilor un pachet minim de servicii de sănătate, indiferent dacă aceștia au sau nu asigurare medicală.
Pe lângă o serie de aspecte privind gradul angajamentului pe sănătate pe care guvernele statelor sunt dispuse să și-l asume, principalul motiv de dezacord asupra textului final al declarației îl reprezintă formulările „educație sexuală completă”, „accesul universal la servicii de sănătate sexuală și reproductivă” și „accesul universal la drepturile de sănătate sexuală și reproductivă . De la începerea mandatului Administrației Trump-Pence, SUA au făcut eforturi susținute pentru a elimina aceste formulări din textele documentelor ONU. Motivul este perfect întemeiat, deoarece susținătorii avortului, atât în SUA, dar și în lume au interpretat aceste formulări ambigue în sensul că „ONU garantează accesul la avort pentru toate femeile”. În acest context, în SUA și nu numai, lobby-ul pro-avort a definit avortul ca drept al omului -„un drept fundamental al femeilor”.
Facilitatorii negocierilor pe textul final al declarației, ambasadorii Georgiei și Thailandei, au propus o soluție de compromis. În ultima variantă trimisă statelor membre pe 7 august, la punctul 68 din declarație se menționează „accesul universal la serviciile/drepturile de sănătate sexuală și reproductivă”, dar este adăugată mențiunea „În conformitate cu Programul de Acțiune al Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare (PA al ICPD) și Platforma de Acțiune de la Beijing și toate amendamentele care au rezultat în urma conferințelor subsecvente, așa cum au fost adoptate de Adunarea Generală”. În toate aceste documente formulările disputate nu sunt interpretate nicidecum ca „drept la avort”.
De exemplu, în PA al ICPD prin „accesul la servicii de sănătate reproductivă și sexuală” sunt definite: „consilierea privind planificarea familială, îngrijirea prenatală, nașterea sigură și îngrijirea post-natală, prevenirea și tratamentul adecvat al infertilității, prevenirea avortului și gestionarea consecințelor avortului, tratamentul infecțiilor aparatului reproductiv, bolile cu transmitere sexuală și a altor afecțiuni de sănătate reproductivă; educația, consilierea, după caz, privind sexualitatea umană, sănătatea reproducerii și parentalitatea responsabilă. Serviciile privind HIV / SIDA, cancerul de sân, infertilitatea și nașterea. Descurajarea activă a mutilării genitale feminine (MGF).”
UE, dar și multe alte state unde lobby-ul pro-avort este dominat, au respins varianta propusă de facilitatori, deoarece prevederile adăugate blochează posibilitatea de promovare a avortului ca „drept fundamental universal” . În acest context, este greu de presupus că se va ajunge la un acord.
În aceste condiții, printr-o inițiativă fără precedent, SUA au trimis tuturor membrilor ONU o scrisoare semnată de secretarul de stat Pompeo și secretarul pentru sănătate și servicii umane Azar, prin care le cere să se ralieze eforturilor pro-viață la summitul UHC pentru „a se asigura că fiecare stat suveran are capaciatea de a decide cel mai bun mod de a-i proteja pe cei nenăscuți și familia, precum și de a apăra familia ca unitate fundamentală a societății, vitală pentru copii să se dezvolte și să ducă o viață sănătoasă”.
În document este exprimată „îngrijorarea profundă a SUA privind eforturile agresive făcute în anumite foruri ale ONU de a reinterpreta instrumentele internaționale în scopul creării dreptului internațional la avort și promovării unor politici internaționale de slăbire a familiei”.
În opinia SUA, „dovezi în aceste sens se găsesc în referirile din multe documente internaționale privind sănătatea globală unde educația sexuală completă, accesul universal la servicii de sănătate sexuală și reproductivă și accesul universal la drepturile de sănătate sexuală și reproductivă sunt interpretate în sensul diminuării rolului parental în cele mai sensibile și personale chestiuni privind familia, ultima expresie fiind interpretată în sensul promovării avortului, inclusiv prin exercitarea de presiuni asupra țărilor de a-și abandona principiile religioase și normele culturale transpuse prin legi care protejează viața copiilor nenăscuți”.
În scrisoare se arată că „aceste abordări subminează angajamentele privind dezvoltarea durabilă și atingerea obiectivului de sănătate pentru toți, iar eforturile de a promova astfel de politici nocive în formatele internaționale unde este dezbătută și reglementată sănătatea globală, cum ar fi ONU și organismele afiliate ca Organizația Mondială a Sănătății, sunt îngrijorătoare și trebuie combătute.” SUA sunt de părere că prin aceasta „se deviază atenția de la problemele reale privind sănătatea și sunt importate în dezbateri chestiuni care ar trebui să fie soluționate la nivel național, sub-național sau al comunităților, iar tonul acestor dezbateri este din ce în ce mai dezbinator, diminuând consensul asupra priorităților privind sănătatea globală.”
Având în vedere acest context, la Adunarea Generală pentru Sănătate din 2019 (Geneva 20-28 mai), o largă și eterogenă coaliție de state membre (Brazilia, Egipt, Ghana, Haiti, Indonezia, Irak, Nigeria, Arabia Saudită și SUA), care împreună însumează o populație de peste 1 miliard de oameni, au semnat o declarație comună care face un apel la promovarea unor programe și inițiative privind sănătatea femeii aliniate obiectivelor de dezvoltarea durabilă, dar subliniază și faptul că expresiile și termenii neclari menționați mai sus pot crea confuzie și au devenit asociați cu politicile pro-avort și anti-familie.
Pe acest model, în scrisoare SUA cer guvernelor să li se alăture și să:
„Ia în considerare semnarea unei declarații comune la summitul UHC asemănătoare cu cea de la Adunarea Generală pentru Sănătate”,
iar dacă vor fi interesate,
„Să transmită instrucțiuni diplomaților și atașaților de sănătate pe care îi au la Geneva și New York să colaboreze cu cei ai SUA și aliaților acestora la redactarea documentului, care să reflecte valorile comune”,
și, în final,
„Să încurajeze alte state din regiunea lor să se alăture acestei coaliții în creștere pentru a riposta contra eforturilor nocive de a reinterpreta instrumentele de drept internațional în vigoare de mult timp, așa cum cer politicile pro-avort și anti-familie și pentru a promova poziții proactive care vor proteja familiile și îmbunătății sănătatea tuturor oamenilor.