Daniel Uncu: „Tragedia amorsată de Noua Stângă este în plină desfășurare”

de Daniel Uncu, Facebook

„O tragedie, cu vocatia incendierii establishmentului neomarxist

Tragedia in care Noua Stanga a aruncat Europa si America este pe cat de profunda, pe atat de atotcuprinzatoare. Si, atunci cand folosesc termenul, nu o fac din ratiuni de stilistica.

Insinuarea utopiei stangiste in realitatea cetateanului occidental si al celui Est-european s-a realizat respectiv, prin ocuparea treptata a mediilor de influenta academica si, apoi, politica – in Vestul Europei si prin forta armata si, apoi, prin teroarea reeducarii si incarcerarii politico-ideologice – in Estul si Centrul Europei.

In ceea ce priveste SUA, starea de fapt, de-a dreptul incredibila pentru neinitiati (!), l-a facut pe Jonah Goldberg – cercetator la „American Enterprise Institute” din Washington DC si editorialist la „Los Angeles Times” si „National Review” – sa constate in celebra sa carte „Fascismul Liberal. Istoria secreta a stangii americane de la Mussolini la politica semnificatiei”, ca liberalismul american modern, de stanga, are tulburatoare si grave asemanari valorice, principiale si institutionale cu fascismul mussolinian national-socialist (Mussolini fiind un socialist convins, un om de stanga, admirat de Lenin). Ca si cu nazismul, de altfel, – national-socialismul german (Deutscher Nationalsozialismus) – care a constituit ideologia Partidului National-Socialist al Muncitorilor Germani, condus de Adolf Hitler.

Aceasta stanga, care acum isi aroga atributul de „progresista” sau „liberal-progresista” reuseste, pe langa efectele nefaste care se produc in materia deconstructiei identitare a Occidentului in general si a Europei in special, sa readuca in prim plan o contrareactie a celor care pur si simplu nu ii ingurgiteaza retorica halucinanta. O retorica ce isi trage seva, constient sau nu, din retorica si real-politik-ul fasciste, naziste, bolsevice, comuniste si neomarxiste. O retorica cu insertii totalitare, ascunse sub perdeaua indigesta prin insasi ipocrizia ei desantata, a unitatii in diversitate prin acceptarea alteritatii si a iubirii de oameni. Pe cat de frumos si de frecventabil, pe atat de fals si de mincinos.

Caci iubirea aproapelui, acceptarea alteritatii se termina brusc, in termenii progresist-unionali, exact atunci cand incepe discutia despre atentate teroriste savarsite de extremisti musulmani pe strazile capitalelor europene, despre esecul multiculturalismului, despre migratia necontrolata, devenita un drept imuabil si nesupus nici unei norme si nu un privilegiu acordat tertilor de catre tari suverane in conditiile propriilor legi interne, despre diabolizarea pe criterii de rasa (!) a populatiei albe si/sau crestine, considerata „suprematista” si „oprimanta” doar pentru ca este alba si, inca, majoritara in Europa si SUA, despre morala publica ciuruita de atacul zelotilor minoritatii LGBTQ+, despre socialismul democratic a la Bernie Sanders, care vrea sa distruga definitiv visul american, despre sabotarea constanta a spatiului de securitate euro-atlantic prin initiative ridicole si neproductive precum formarea unei armate europene care sa apere batranul continent de … Statele Unite, despre dezastrul produs in tari precum Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, Italia si altele de moneda unica a dnei Merkel&Co., despre concubinajul energetic anti-american si anti-european germano-rus, despre transformarea Uniunii Europene intr-un leviathan birocratic, cu tendinte autoritariste sub stindardul zdrentuit al sloganului „Mai Multa Europa”, despre…

Asa cum spunea Margaret Thatcher, in materia unificarii europene de extractie progresista, avem de a face cu „un proiect utopic clasic, un monument al vanității intelectualilor, un program al cărui destin inevitabil este eșecul: numai amploarea daunelor finale a ramas in discutie”. Ceea ce se intampla, printre altele, acum in Franta reprezinta un exemplu concludent si extrem de violent al acestei contrareactii, care evoca daunele finale la care se referea in urma cu mai bine de 25 de ani dna Thatcher. Aceste daune incep sa nu mai fie acceptate de Vest si cu atat mai putin de Est. Stanga neomarxista pare sa piarda din elan, chiar daca deocamdata domina peisajul politic in cadrul establishmentului bruxellez.

Tragedia, la care ma refeream la inceputul acestui eseu, se poate contura plecand exact de la aceasta dominare actuala a Noii Stangi. Afirm acest lucru, constatand un lucru fast, mai intai de toate: anume, ca alegerile generale sau/si prezidentiale din unele tari europene si nu numai, au adus la putere partide sau figuri politice marcante, cu vederi eurosceptice sau conservatoare. Aceste schimbari in structura doctrinara a puterii politice la care asistam din cand in cand sunt supuse, insa, unei presiuni fantastice, a liberalismului de stanga, progresist, presiune care poate duce la un moment dat la confruntari de strada. Exemplul „vestelor galbene” franceze este emblematic. Asa cum, tentativa de asasinat asupra actualului presedinte de Dreapta al Braziliei, produsa in septembrie acest an in timpul unui miting electoral, este un alt exemplu graitor. Ambele momente prefigureaza un posibil viitor extrem de apropiat, in care protipendada neomarxista va fi contestata nu doar in forme plebiscitare, ci si in forme ale violentelor de strada. La randul ei, America presedintelui Trump sta pe un butoi de pulbere, alimentat de democrati si de miscarile stangii progresiste din universitati, de ONG-uri, de „elite” intelectuale si de establishmentul corporatist, caruia ii convine de minune logica inregimentarii maselor de angajati in conformismul si uniformitatea corecta politic a Noii Stangi. Caci nu de creativitate si initiativa este nevoie in corporatii, ci de executanti manipulabili.

Revenind la migratie, problema a acestei ipocrizii deconstructiviste identitar, propavaduite de elitele unionale, consta in faptul ca dorinta presupusa a migrantilor – care in proportie de 70-90%, in functie de tara luata in calcul – de a avea o viata mai buna pune in pericol civilizatia europeana, care incumba generic cadre legale, cutumiare, relationale, confesionale, educationale si de siguranta a cetateanului. Dreptul international in materia refugiatilor este una, iar permeabilizarea granitelor prin imigratie necontrolata si, mai grav, sustinuta (!) prin acorduri de de tip Pactul ONU pentru Migratie, este cu totul alta. Amintesc doar ca acest Pact reglementeaza confuzii grave, cu buna stiinta, intre refugiati politici si de razboi si „refugiati economici”. Exista legislatie distincta pentru diverse tipuri de migranti, tocmai din motivul ca statele se ocupa de ei in mod distinct, pastrandu-si prerogativele suveranitatii statale.

In conditiile in care majoriatea zonelor sfasiate de conflicte armate, inflamate sectar-religios, sunt, ne convine sau nu, dominate de religia Islamica, un atare Pact, care urmeaza sa fie semnat saptamana care vine la Marrakesh, coroborat cu refuzul establishmentului politic european de a insera in suspendatul Tratat Constitutional al UE, orice referire la radacinile crestine ale Europei, anxietatea fata de un asemenea document devine cat se poate de logica, de justificata si de potential violenta.

O ultima precizare.

Tragedia amorsata de Noua Stanga este in plina desfasurare si ea capata pe zi ce trece noi valente dezastruoase, fie si numai daca ar fi sa luam in considerare completa ratare a obligatiei statelor vest-europene fata de asigurarea sigurantei cetateanului. Cele aproape 150 (!) de atentate si atacuri teroriste de extractie islamista, savarsite pe teritoriul european in ultimii 6 ani si cele peste 200 dejucate de serviciile secrete ale tarilor europene, imi sugereaza ca lucrurile vor capata, prin contrapondere si prin iesirea din anestezie fata de domnia raului, o turnura de-a dreptul incendiara.”