Dana: „O operație în condiții de maximă igienă care s-a soldat cu cea mai mare mizerie în viața mea” / Mărturii despre criza de sarcină #18

Mă numesc Dana și am 38 de ani, acum. Prin ’98 eram studentă la Litere, anul II, în București, și aveam o relație de câteva luni cu un băiat. Era serioasă, pe cât putea fi de serioasă pe atunci. Am rămas însărcinată cu el și el era destul de entuziasmat. Sugera să ne facem o familie, lucruri din acestea…

Patru zile a durat apropierea lui. După patru zile, a plecat. Am rămas acolo singură, se termina semestrul. Să mă întorc acasă la părinți nu puteam. Mai ales în situația în care eram.

Am primit de la cineva un număr de telefon de la o clinică. Pur și simplu. Nu să merg la control, sau ecografie… Ci pentru chiuretaj. Am intrat, tot ce auzeam era doar „fetus”. Alt cuvânt nu cred că am reținut. Asistenta zâmbitoare, medicul optimist, anestezia eficientă… O operație simplă. Mi se spusese că eram în luna a treia. La vremea aceea, colegii de cămin au contribuit cu ce se putea. Cu toții eram în necunoștință de cauză. Se stabiliseră clar: „Asta e problema, trebuie rezolvată!”

Cred că erau și atunci ceva asociații de tip Pro Vita, de sprijin a femeii în criză de sarcină. Dar, lângă mine, toată lumea era buimăcită. Numai ce ieșiserăm din comunism. Au fost mult timp alături de mine. Adică, pur și simplu nu erau alternative. Nu puteam gândi altfel. Mă întrebau dacă mi-e bine, dacă am nevoie de ceva… de mâncare. Nu aveam idee despre nimic. Nu aveam la mână nici măcar o informație. Nici nu încercam să caut vreo informație despre ce înseamnă avortul.

Sufletește, ca femeie, știi ce se întâmplă, dar nu în termenii de azi. Generațiile de astăzi îmi par mult mai pregătite și mai coapte la minte la vârsta la care eu eram încă o copilă. Viața a continuat, dar nu chiar așa… Am avut diverse locuri de muncă, relații. Dar, chiar și după 10, 15 ani, am avut parte numai de evenimente, să spun așa, haotice. Începusem să cred că acel avort a fost cauza pentru toate ghinioanele. Abia în momentul de față pot spune că sunt conștientă ce înseamnă să faci avort. Mă gândesc… și când mă gândesc mi se face rău… Acum, aș fi avut un copil mare…

Motivele pe atunci erau clare pentru mine… Facultatea, bârfele… Părinții și reacția lor au fost totuși decisive. Au fost frâna. Și faptul că rămăsesem singură.

Nu știu despre mama mea dacă a făcut vreodată sau nu avort. Am doar un frate. Îmi amintesc că la un moment dat, din discuțiile pe care le „interceptasem”, aflasem opinia ei: femeile nu au voie să facă avort, excepție face ea, că e bolnavă de inimă! Ea ar avea, să spun așa, „privilegiul”. Deci, acesta era un lucru bun.

Tatăl meu mi-a fost cât de cât alături… Relația cu el e bună și în prezent. El mă ajută, mă susține cum poate… N-a fost așa virulent. Mi-a specificat clar că nu îi place cum stau lucrurile. Dar n-a vrut să îmi influențeze excesiv alegerile.

Durerea mea a fost mereu aceeași. Eu nu-mi propusesem să rămân însărcinată, nici să fac avort, nici să fiu părăsită.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com Mărturiile se vor publica la FemeiFericite.com sau AvorturiRegretate.ro Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.

Ani și ani am bătut la ușile psihologilor pentru consiliere. Suferisem 15 ani de depresie. La fiecare supărare, mică sau mare, îmi aminteam aceeași scenă.  Motivul… răsuna ca un ecou în capul meu: „Din cauza acelui avort!” Eram și la un pas de suicid. Nu puteam concepe că am puterea să merg mai departe. Nici relațiile, nici faptul că terminasem facultatea, nici munca, nimic nu mă mulțumea. Eram pur și simplu goală. Indiferent ce făceam, nu era pentru mine.

Eram așa vulnerabilă… N-am avut coșmaruri. Era în regulă când reușeam să adorm. Coșmarul meu începea când mă trezeam și nu aveam idee ce anume îmi lipsește. Nu-mi găseam un rost.

Paradoxal, acel avort a reprezentat pentru mine o operație în condiții de maximă igienă care s-a soldat cu cea mai mare mizerie în viața mea.

Dana S., 38 ani, București
16.02.2016

Sursa: AvorturiRegretate.ro

Citește aici mai multe mărturii despre criza de sarcină