„Dacă vrem să reconstruim națiunea, să rămânem uniți pentru a proteja fundația pe care a fost clădită: familia”
„Luna Pride” nu mai este promovată de guvernul SUA. Membră a Congresului propune declararea lunii iunie drept Luna Familiei
Mary Miller, membră a Congresului SUA, a introdus marți o propunere legislativă prin care luna iunie să fie declarată „Luna Familiei”. Inițiativa vine ca reacție la promovare excesivă a ideologiei LGBT în această perioadă a anului, anunță The Daily Wire.
„Familia americană este sub un atac constant din partea unei agende radicale care caută să rescrie realitatea, să redefinească căsătoria și să îi deruteze pe copii”, a declarat Mary Miller.
„Recunoscând luna iunie ca Luna Familiei, respingem mitul Pride și onorăm planul desăvârșit al lui Dumnezeu din veșnicie. Dacă vrem cu adevărat să ne reconstruim națiunea, trebuie să ne unim în apărarea familiei, fundația pe care a fost clădită această țară.”
Rezoluția vine în contextul unei poziționări ferme a Administrației Donald Trump împotriva politicilor gender. Președintele Trump a emis mai multe ordine executive care interzic procedurile medicale de schimbare de sex la copii, participarea bărbaților în sporturile de femei și accesul lor la spațiile destinate femeilor, precum și conținutul cu tematică sexuală sau de teoria genului în școli.
În paralel, Departamentul Educației din SUA a anunțat că nu va mai celebra Luna Mândriei LGBT (Pride) în iunie, înlocuind-o cu Luna Titlului IX, care celebrează 53 de ani de la adoptarea legislației anti-discriminarea pe criterii de sex în educație.
Rezoluția propusă de Mary Miller subliniază importanța familiei nucleare tradiționale, descrisă drept „temelia unei societăți sănătoase”, și afirmă că rolul mamelor și taților este „crucial și de neînlocuit” în creșterea copiilor. De asemenea, se precizează că „cel mai favorabil mediu pentru dezvoltarea copiilor este o casă în care trăiesc o mamă și un tată căsătoriți”.
Documentul menționează rata ridicată a divorțurilor și tendința tot mai frecventă a tinerilor de a amâna sau evita căsătoria și întemeierea unei familii.
Potrivit rezoluției, „multe politici fiscale și sociale încurajează concubinajul și penalizează cuplurile căsătorite”. De asemenea, rata natalității în SUA a scăzut sub nivelul necesar pentru menținerea populației și susținerea economiei.
Rezoluția critică promovarea Lunii Pride începând din 1999, în timpul Administrațiilor lui Bill Clinton, Barack Obama și Joe Biden.
De atunci, „americanii sunt expuși constant unor manifestări Pride care adesea denigrează familia tradițională”, scrie în rezoluția propusă spre adoptare Congresului SUA, iar cei care susțin căsătoria și familia naturală sunt desea marginalizați – fapt corelat cu creșterea criminalității, a consumului de droguri și a altor probleme sociale.
Propunerea legislativă îl citează și pe John Adams, al doilea președinte al SUA, care scria în 1798: „Constituția noastră a fost făcută doar pentru un popor moral și religios. Este complet nepotrivită pentru guvernarea oricărui alt tip de popor”.
Civilizația americană depinde de „continuarea căsătoriei și a familiei tradiționale”, se arată în draftul de rezoluție. Se solicită Congresului SUA (Camera Reprezentanților) să recunoască importanța familiei nucleare tradiționale, beneficiile căsătoriei pentru bărbați, femei, copii și societate și să nu mai recunoască luna iunie ca luna mândriei.






