Cristina Manea: „Voi continua să susțin dreptul la viață indiferent câte înjurături o să-mi iau de la femeile puternice stăpâne pe viața și trupul lor”
Gândurile unei profesoare din Cluj, mamă a patru copii, despre Marșul pentru viață:
Am participat azi la Marșul pentru viață, o fac în fiecare an când am ocazia. Da, da, am mărșăluit azi alături de „creștinopații” aceia care cred că un copil este „unic din prima secundă” (aceasta a fost tema marșului în acest an), care cred că fiecare ființă are dreptul la viață. M-a impresionat că anul acesta 80% dintre ei au fost tineri și foarte tineri, ce îmbucurător și plin de speranță. Marșuri similare sunt peste tot în lume.
În seara asta am citit reacții la știrile despre marș. M-am îngrozit. O femeie propunea ca cei care participa la astfel de marșuri să fie băgați în pușcării cu ideile lor naziste cu tot. „Să-ți fie rușine, bolșevică mică”, mi-a spus ea, „o urăsc pe mama ta, care nu ți-a spus cât de groaznic a fost comunismul și câte femei au murit”. Asta m-a înfuriat la culme. Cum să nu știu, fac parte dintr-o familie cu patru decreței, cunosc femei care au fost anchetate de securitate chiar în timp ce erau pe masă și medicul le salva viața după avortul ratat de-acasă. A fost o perioadă neagră, interzicerea avortului nu e o soluție.
România a plătit-o cu vârf și îndesat prin cele 22 milioane de avorturi făcute după revoluție. Într-o societate în care toți activiștii clamează drepturile oamenilor și pe-ale animalelor, cele mai puține drepturi le are copilul nenăscut.
În luna ianuarie, statele New York și Virginia au promulgat o lege care legaliza avortul până la naștere. Un jurnalist îl întreba pe guvernatorul Virginiei într-un interviu la radio: „Și totuși, mister governor, dacă fătul de nouă luni supraviețuiește, ce facem cu el?” „Îl lăsăm să moară dacă mama dorește”, a răspuns încurcat politicianul. A urmat o tăcere sumbră.
Ca reacție, Trump a ieșit în Congresul American cu un discurs în care afirmă că trebuie protejată viața încă de la începutul ei. În timp ce republicanii aclamau, democratele pro-avort, îmbrăcate în alb în semn de protest, stăteau nemișcate cu niște fețe de înmormântare. Pe mine, una, m-au trecut fiori când le-am văzut fețele alea reci și împietrite în timp ce mă gândeam că, de-acum înainte, pentru un copil nenăscut de nouă luni, cel mai nesigur loc de pe Pământ devenise pântecele propriei mame. În America sunt multe mișcări pro-avort, tot mai agresive (vezi „Shout your abortion”, care îndeamnă femeile să se laude cu avorturile lor, sau pseudo-teoloaga care a lansat ideea „justiției reproductive”, un fel de legitimare etico-creștină a avortului).
Azi multe doamne miloase pentru soarta copiilor abandonați și nedoriți (deci neavortați), m-au întrebat pe mine, bolșevică, câți copii am adoptat. Nu m-am gândit încă la posibilitatea asta, dar am niște prieteni buni care, pe lângă cei patru copii ai lor, îl cresc pe-al cincilea, salvat de la avort și nedorit de mamă. L-am întâlnit azi la marș pe tatăl celor cinci copii și mi-a spus că cel mic a făcut ieri patru luni. Prietenii mei care au vrut să adopte nu au putut, deoarece aveau copii și se acordă prioritate celor fără copii.
Voi continua să particip la marșul pentru viață și voi continua să susțin dreptul la viață al oricărei ființe indiferent câte înjurături o să-mi iau de la femeile puternice stăpâne pe viața și pe trupul lor.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
