Crăciunul, sărbătoarea pro-viață
Azi, oamenii cu mulți copii sunt priviți compătimitor sau chiar insultați („Nu ați auzit de contracepție?”).
Dar, cu 2.000 de ani în urmă, în rândul israeliților, cei priviți ca niște paria erau tocmai soții lipsiți de copii. Sf. Antim Ivireanul evocă tradiția orală a Bisericii care povestește că, înainte de a o naște pe Maica Domnului, Ioachim și Ana, părinții ei, erau tratați la Templu ca cei din urmă oameni: „În vremurile cele de demult… care om nu făcea coconi era hulit și urât de toți, măcar de ar fi fost din neam cât de mare și bogat; și când ducea darurile lui la biserică le primea preotul pre urma tuturor și sta la biserică mai jos decât toți și bucate nimeni nu mânca cu el, ci-l ținea toți ca pre un urgisit de Dumnezeu“.
Motivul? Întregul popor al lui Israel privea spre viitor, așteptând împlinirea numeroaselor profeții care spuneau că un salvator se va naște. Din acest punct de vedere, neputința de a naște copii însemna stagnarea istoriei și împiedicarea împlinirii profețiilor și implicit a acțiunii mântuitoare a lui Dumnezeu în lume prin Trimisul Său.
Cu atât mai mult decât neputința de a procrea, refuzul de a o face ar fi echivalat cu împotrivirea față de voința lui Dumnezeu de a Se manifesta în istorie și sabotarea șanselor de salvare ale unui întreg popor.
Dar în vremurile acelea nimeni nu se gândea la un copil ca la o „opțiune”. Singura opțiune în cazul unei sarcini era viața.
Copilul Iisus s-a născut în urma unei sarcini „neplanificate” a unei adolescente care astfel își risca reputația și chiar viața: Fecioara Maria. Dacă ea ar fi refuzat acest incomod dar al vieții, istoria umanității ar fi arătat cu totul altfel. Nimeni nu ar mai fi schimbat inimile propovăduind iertarea, pacea și o chemare la o transfigurare a omului mai înaltă decât tot ce fusese până atunci. Nimeni nu ar mai fi adus mesajul că stăpânul și sclavul, bărbatul și femeia, bogatul și săracul sunt deopotrivă fiii Domnului, oameni pe deplin egali între ei.
Ce ne învață această istorie? Că nicio sarcină nu este neplanificată. Că fiecare om vine cu potențialul de a contribui cu ceva în lume și în planul de mântuire al lui Dumnezeu.
Dar a fost și meritul dreptului Iosif, logodnicul Mariei, că și-a asumat femeia și pe copilul ei.
Iar aceasta ne arată că voința divină reflectată în legea firii este că viața rodește cel mai bine – și este cel mai bine primită – doar în sânul familiei. Femeia, familia și viața sunt indisolubil legate: prima are puterea de a spune „Da!” vieții, de a o naște și nutri, iar a doua are puterea – și menirea – de a ocroti și crește viața.
Astfel, Crăciunul ne aduce vestea bună în favoarea vieții și a familiei. A fi creștin înseamnă prin excelență a fi pro-viață. Înseamnă a avea încredere că oamenii și întregul univers sunt parte dintr-un plan divin și etern. Înseamnă însă și chemarea de a ne asuma sacrificiul pe care îl reprezintă deschiderea către viață, cu încrederea că va fi întotdeauna urmat de o mare răsplată – nu doar pentru noi, ci pentru întreaga comunitate, pentru popor.