familieMarxism cultural

„DE CE SUSȚIN REFERENDUMUL” Paul Hitter, pictor: „CPF versus PROPAGANDA”

de Paul Hitter, ActiveNews.ro, 31 august 2017

M-am tot gândit dacă să scriu despre Coaliția pentru Familie. Nu este un subiect foarte comod, dar hei, cineva trebuie să o facă și pe asta! Am văzut că cei de la CPF sunt prezentați ca niște monștri. Mi se pare cel puțin bizar, când adevărații monștri sunt de partea cealaltă a baricadei. Că este CPF sau că sunt oamenii liberi din această țară, că este BOR, sau că sunt golanii de cartier, cred că acest bastion trebuia cumva să se ridice.

Ce susține CPF? Din punctul meu de vedere, CPF susține nimic altceva decât lucruri care au dus societatea umană întotdeauna mai departe. CPF  susține armonia socială, nicidecum dizarmonia socială. CPF susține valori sănătoase, și mai presus de valori, calități. CPF susține lucruri care până acum 20 de ani erau firești, normale și chiar prețuite la nivel mondial. O societate sănătoasă nu se poate construi pe valori nesănătoase, sau cel puțin discutabile. Orientarea sexuală a unei persoane nu a constituit și nu poate constitui o valoare intrinsecă. De când orientările sexuale de tip nou au devenit calități? Când au fost ele în istoria umanității privite drept calități? Niciodată. Tolerate, în multe cazuri, dar ridicate la rang de calitate și de motor social niciodată.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Oponenții CPF, sub umbrela tot mai încăpătoare a „drepturilor omului”, nu fac altceva decât să aducă dezechilibru social și să creeze o societate experimentală, de model nou, societate ce va pune probleme inimaginabile membrilor ei majoritari.

Să ne uităm puțin la valorile promovate de oponenții CPF – Promiscuitate sexuală. Acest lucru, oricât de încântător ar fi, nu ne aduce decât belele. O spun nu eu, ci în general istoria. Deci, de când promiscuitatea sexuală a devenit o calitate?

Batjocorirea termenului de familie. Familia a însemnat de-a lungul istoriei cam același lucru. Legături de sânge, posibilitatea procreării, sentimente nobile, perspectiva unui viitor împreună, valori transmise de-a lungul unui arbore genealogic. Băieții ăștia vin acum și ne propun un model nou de familie. Ce îi recomandă? Nimic. Decât… orientarea lor sexuală, care, în viziunea lor, ar trebui să le acorde toate drepturile din lume. Privind către Occident, Occident în care societatea a admis astfel de căsătorii și a încurajat inclusiv adopțiile – căci, nu-i așa, scopul nu este căsătoria în sine-pe care ei o disprețuiesc de fapt, ci, pare a fi adopția de copiii, privind spre aceste societăți, putem vedea efectele acestor permisivități acordate de către majoritate. Copiii adoptați se luptă cu probleme psihice, li se încurajează orice fel de îndoieli legate de sexualitatea lor, ba chiar li se exacerbează sexualitatea de la vârste cât mai fragede.

Rezultatele acestor politici se văd de la o poștă, cu ochiul liber. Aceste rezultate îi „recomand㨠pe corifeii anti-CPF. Din păcate, recomandarea este negativă, nu pozitivă. De ce am crede ca în țara noastră rezultatul ar fi altul?

Mă întreb, și sunt sigur că așa se întreabă orice persoană cu rațiune și bun simț: ce fel de persoană ar dori să vadă un copil de 8 ani schimbându-și sexul? Ce fel de persoane consideră ca astfel de schimbări sunt benefice pentru mentalul fragil al unui copil? Ce fel de persoane consideră că un băiat de 7 ani se poate machia, îmbrăca în haine de fetiță, și că asta îl va desăvârși ca om?

Păi cum ce fel de persoane? Cei anti CPF. Progresiștii. Elitele. Ei așa se consideră, elite.

Dar să revenim la valorile promovate de cei anti CPF. Din observațiile mele, sentimentul anti național este încă  una din valorile promovate de ei. Națiunea Română? O latrină. Și pentru ce domnilor? Pentru că cei mai mulți dintre noi nu suntem dispuși să ne încredințăm sufletele, și mai ales copiii mâinilor primitoare ale acestei caste bazate pe amorul de alcov? Își disprețuiesc țara, strămoșii, valorile naționale, cultura națională, credința țării în care s-au născut, unii dintre ei chiar familiile și rudele. Disprețuiesc bătrânii și în general pe oricine nu este de acord cu ei, folosindu-se de eternul invectiv pe care îl adresează fără rezerve: nazist. Radical de dreapta, legionar.

Citindu-i, ai avea impresia că România este locuită în proporție de 80% de simpatizanți ai Gărzii de fier și ai lui Hitler. Nimic mai neadevărat. Hai să fim serioși. Pe bune, terminați cu prostiile astea. Ah, uitasem, ei sunt aceiași oameni care susțin că CPF este ba sponsorizată de Putin, ba sponsorizată de sectanții americani. Dar sunt și ultra-ortodocși. Te doare mintea. Sunteți penibili, de-a dreptul.

Să mai răsfoim… din valorile celor anti-CPF… ah da, stilul de viață al acelei orientări sexuale! Da, ei au un stil de viață! Care ne este prezentat drept VALOARE!!! Care este stilul de viață? Păi este legat de: epilări ale bărbaților, efeminări ale bărbaților, bărbați îmbrăcați foarte lasciv și uneori cu haine de femeie, bărbați care poartă gentuțe, bărbați care se chinuie să își modifice vocea când vorbesc ca să pară mai efeminați, bărbați care aduc comportamentul hipersexualizat în stradă. Femei tunse precum bărbații, femei îmbrăcate precum bărbații, femei care vor să pară dure, femei masculinizate, femei cu mușchi, femei care își doresc să aibă penis.. Sa revenim la stilul de viață… alcoolism, căci se știe, chiar ei o recunosc că din cauza depresiei, cei mai mulți se refugiază în pahar, droguri, căci atunci când moralitatea este laxă, intră și drogurile în rol, în general totul este permis, nimic interzis, si orice defect este prezentat drept calitate.

Cum privim în viitor? Alegem modelul lor? Îl putem alege și breveta? Este o asemenea alegere benefică pentru viitorul României și viitorul cetățenilor majoritari ai României?

De când politica aceasta a devenit rațiune de stat și mai ales, căror scopuri servește această politica?

De când, o minoritate ajunge să dicteze asupra unei majorități? Nu cumva, sub umbrela tot mai primitoare a „drepturilor omului”, se încearcă distrugerea unei societăți funcționale, cu membri funcționali, și crearea unei societăți cu adevărat monstruoase, unde „calitățile și valorile” sunt cele enumerate mai sus? Nu cumva familia, cea care a fost întotdeauna în contrapondere puterii statale, chiar este amenințată? Nu cumva aceasta minoritate este pur și simplu folosită pentru a distruge orice fel de rezistență în fața puterii statului? Nu cumva o societate tot mai bezmetică, în care lucrurile cele mai scabroase primează, va debusola tot mai mulți indivizi, iar această debusolare convine de minune unor interese obscure?

Nu îți trebuie prea multă inteligență, nici cultură, doar spirit de observație, pentru a vedea cu ce s-a soldat acest experiment în Occidentul luminat. Atât vă cer, priviți spre Occidentul pe care îl admirați, dar învățați să luați de acolo doar lucrurile care ne duc mai departe. Ei se duc în jos. Nu este necesar să facem chiar toți pașii pentru a ne duce în jos alături de ei. Economic am fost tot timpul la pământ. Moral și Spiritual? Abia ne reveniserăm după 40 de ani de comunism. Să  fim întelepți măcar de data asta și sa luăm de la ei doar ce ne folosește.

Lor, celor anti CPF, nu le cer decât un lucru. Să își demonstreze apartenența la poporul Român și să accepte că acest pas al legalizării căsătoriilor și adopțiilor de copiii-căci ele sunt strâns legate – nu este benefic și nici măcar important acum pentru societatea Românească. Demonstrați-vă iubirea pentru viitorul României, căci de multe ori vă luați blana de oaie și susțineți că iubiți România. Arătați-ne că o faceți. Până acum nu ați demonstrat nimic. Decât că ieșiți mânați de un ambasador sau altul, o dată pe an și petreceți deșănțat. Dragii mei, asta nu înseamnă nimic. Dansul pe melodii lascive sau pe muzica electronică, purtatul de ruj sau tocuri, ce faceți în patul vostru, efectiv nu înseamnă nimic. Nu vă putem crede. Sunteți agresivi în primul rând, foarte-foarte agresivi. Sub umbrela iubirii afișate și a curcubeielor se afla multă-multă URĂ. Incitați la URĂ și vreți să închideți gura oricui nu gândește ca voi. Acceptați că în unele locuri nu veți fi acceptați. La fel cum nici un om nu este acceptat în orice situație și de către toată lumea. Este ceva uman.

Fiți oameni deci, nu ideologii. Apropo, încetați să vă purtați precum niște adolescenți… cu butonul de Report nu schimbați nimic. Decât… se va șterge textul, îmi vor bloca contul 3-5 zile, apoi eu voi pune textul pe un blog și va fi acolo , de unde îi vom da iar Share. Cu fiecare pas de acest fel nu faceți nimic decât să vă demonstrați micimea și slăbiciunile. Căci, din păcate pentru voi și lupta pe care o duceți, căruța voastră scârțâie din toate încheieturile, mai are un pic și rămâneți în drum.

În concluzie, monștrii nu la CPF sunt, ci, mai degrabă între voi. CPF nu face nimic altceva decât să susțină un model de familie, care s-a dovedit cel mai propice dezvoltării indivizilor. Inclusiv voi faceți parte din astfel de familii. De acolo vă trageți, vreți nu vreți. Și voi, în sinea voastră iubiți CPF, pentru că eu știu că sunteți indivizi evoluați, inteligenți și nu doriți altceva decât propășirea speciei umane în cele mai bune condiții, creșterea copiilor în cele mai bune condiții. Știți și voi că ce vă doriți este o utopie. Utopiile sunt frumoase, dar inevitabil rămân utopii. Și chiar dacă funcționează pentru o scurtă perioadă de timp își dovedesc indubitabil apoi neputința. Hai și voi la Referendum!


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură și violență. Dar, după cum confirmă și CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă și libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără și avortul sau atracția pentru persoane de același sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de amenințarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button