Sursa articolului: www.theblaze.com
de Matt Walsh (blogger, scriitor, orator)
Se pare că săptămâna 22-27 septembrie a fost una dintre cele mai bune pentru susținătorii avortului din Statele Unite.
Democrații au blocat o lege care ar fi interzis efectuarea avortului după săptămâna 20 de sarcină. Doar trei reprezentanți ai Partidului Democrat au votat legea care salvează copiii de la moarte în a cincea lună de viață intrauterină, în timp ce doi reprezentanți ai Partidului Republican, Susan Collins și Mark Kirk, au votat nonșalant împotriva acestei legi. Acești doi indivizi ar trebui să rămână fără loc de muncă la următoarele alegeri. Dacă ar fi după mine, i-aș arunca pe amândoi în spatele gratiilor, împreună cu aproape toți reprezentanții Partidului Democrat, sub acuzația de complicitate la uciderea cu premeditare a mii de copii nevinovați. Rețineți următorul aspect: dacă vă pronunțați în favoarea avortului în stadiul avansat al sarcinii, vă pronunțați în favoarea uciderii unor bebeluși care au șanse reale de supraviețuire în afara pântecului. Din păcate, adoptarea poziției radicale, extremiste, de-a dreptul nebunești la care au aderat cei doi politicieni este considerată de adepții curentului progresist ca fiind nu doar de mare actualitate, ci chiar obligatorie.
Adepții curentului progresist adoră să afirme despre ei înșiși că nu adoptă o poziție „pro-avort”, dar este din ce în ce mai evident că afirmația lor nu este altceva decât o mare minciună. Niciun om în sufletul căruia s-a înfipt, oricât de puțin, gheara mustrării de conștiință cu privire la avort, nu ar putea să se opună unei legi care dorește să protejeze viața copiilor ajunși în a cincea lună de viață în pântecele mamelor lor. De asemenea, niciun om care nu este un înfocat susținător al avortului, nu ar putea simți altceva decât repulsie față de noua modă absolut macabră ce a devenit virală pe internet, în data de 21.09.2015.
Se pare că această modă are și un nume – ea se numește #ShoutYourAbortion, iar scopul ei este acela de a încuraja femeile să se laude pentru „curajul” de a-și fi omorât proprii copii cu doar puțin timp înainte ca aceștia să se nască. Eticheta conținând denumirea acestei mode a făcut furori o zi întreaga pe rețeaua de socializare Twitter. Mii de femei au profitat de ocazie pentru a preamări cu mare mândrie „miracolul” pruncuciderii. Sunt convins că pruncii avortați s-ar fi alăturat cu tot dragul unei astfel de campanii, dar faptul că sunt cu toții morți – care în descompunere prin tomberoane, care disecați și tranșați precum puii în abatoare – îi cam împiedică să ia parte la o asemenea extraordinară acțiune de un înalt simț moral.
Se pare că toată nebunia legată de „mândria” pentru „curajul” de a fi avortat, a pornit de la o postare a unei femei, pe nume Amelia, care și-a povestit experiențele avortive pe Facebook. Aceasta povestește că avortul pe care l-a făcut anul trecut o face să-și simtă sufletul „inundat” de o „inexprimabilă și nemăsurată recunoștință” și că nu îi este rușine să afirme că avorturile o fac „fericită”. Postarea Ameliei a fost dată mai departe de încă o femeie, Lindy pe numele ei, care a folosit eticheta #ShoutYourAbortion pentru a-și relata, triumfătoare, propria poveste de infanticid. Aceasta povestește că avortul pe care l-a făcut cu câțiva ani în urmă, nu numai că i-a permis acesteia să se „împlinească profesional”, dar, în mod ciudat, a ajutat-o „să poată avea grijă mai bine de copiii pe care deja îi are”.”
Coroborat cu presiunile făcute de asociația Planned Parenthood și de toți cei implicați în Industria Pruncuciderii, acest episod a fost mai mult decât suficient pentru a propulsa campania de măcel în masă a copiilor nenăscuți. Progresiștii și-au dat seama că tocmai li s-a oferit o armă drăguță și „cu lipici” în lupta lor împotriva „taboo-ului” ce împresoară măcelăria de nenăscuți. Ca urmare, rețeaua de socializare Twitter a fost rapid inundată cu mesaje dintre cele mai incisive, transmise de femei profund zguduite emoțional și afectiv, dar și sărăcite sufletește. Iată cum sună mesajele lor:
„Am făcut două avorturi. Nu sunt obligată să ofer explicații nimănui pentru ele. Viața mea are mai multă valoare decât o posibilă viață.”
„Da, am făcut un avort la [vârsta de] 20 de ani. A fost cea mai bună hotărâre cu putință pentru noi, la acea vreme. Nu mă voi mai rușina de avortul făcut (#ShoutYourAbortion)”.
„Iată povestea avortului meu (#ShoutYourAbortion): am rămas însărcinată într-un moment în care nu îmi doream acest lucru. Am hotărât [să fac avort] și nu datorez nimănui nici o explicație pentru decizia mea.”
„Am suferit o întrerupere de sarcină la vârsta de 22 de ani pentru că eram MULT prea tânără pentru a crește un copil. N-am regretat această hotărâre nici o secundă.”
„Alegerea de a nu deveni părinte atunci când eu însămi încă eram copil, a fost o dovadă de înțelepciune și milă. Le transmit dragostea mea tuturor celor ce efectuează avorturi, dar și persoanelor care încă sunt stigmatizate de o astfel de experiență. #shoutyourabortion”
„Nu mi-am dorit niciodată copii, așa că am făcut avort. Duc o viață împlinită, fără vină, fără rușine, fără scuze. #ShoutYourAbortion”
„[Mișcarea] #ShoutYourAbortion este foarte importantă – avortul este o intervenție chirurgicală normală; discuția liberă despre acest subiect nu este decât una din modalitățile de a pune capăt stigmatului la care sunt condamnate femeile care recurg la o asemenea intervenție.”
„Am făcut 3 avorturi și, de la vârsta de 14 ani, am fost încontinuu măcinată de sentimentul de rușine. Acum am 43 de ani. Azi rup tăcerea și lepăd rușinea.”
„Ai făcut avort pentru că așa ai vrut? Nu trebuie să oferi explicații, nu trebuie să te ascunzi. Este corpul tău, este alegerea ta. De fiecare dată #ShoutYourAbortion”.
Blogurile și site-urile liberale s-au alăturat și ele petrecerii avorturilor. Site-ul de știri Buzzfeed transmitea cu efervescență faptul că mișcarea „Shout Your Abortion” reușește să „îndepărteze stigmatul vinovăției” față de cruzimea strivirii craniilor unor ființe umane aflate în imposibilitatea de a se apăra. Site-ul revistei Elle și-a exprimat entuziasmul cu privire la oportunitatea oferită femeilor, prin intermediul acestei campanii, de a „discuta despre libertatea de alegere, dintr-o nouă perspectivă.” La rândul ei, publicația HuffPost a profitat de o asemenea ocazie pentru a aduce critici dure la adresa activiștilor pro-viață care „îndrăznesc să arunce stigma rușinii și a nimicniciei” asupra brutalului măcel al pruncilor. Site-ul MIC.com s-a declarat „inspirat” de campania #ShoutYourAbortion, iar publicația The Independent susține că o asemenea manifestație de celebrare a morții și egoismului este nu numai „importantă”, ci și „încurajatoare”. Postul MTV afirmă despre campania „Shout Your Abortion” că a „corectat o mare greșeală”, netezind astfel femeilor calea către distrugerea propriilor lor copii – un act pe care aceștia îl descriu, cu o creativitate macabră, ca pe o modalitate de „îndepărtare a obstacolelor biologice”.
Dacă rețeaua Twitter ar fi existat pe vremea naziștilor, cu siguranță le-ar fi fost mult mai ușor să elimine toate acele enervante interdicții cu privire la eradicarea violentă a evreilor. Vreo campanie #ShoutYourGenocide pe undeva, cândva?
Stigma cade întotdeauna și exclusiv asupra faptelor, evenimentelor sau fenomenelor rușinoase. Însă adepții curentului progresist nu vor permite sub nici o formă ca avortul să fie pus, văzut sau perceput într-o asemenea lumină. Cuvinte sau idei incorecte din punct de vedere politic, steaguri ale alianțelor, glume – toate acestea pot fi fără milă puse sub amprenta stigmei. Ați putea crede că această regulă se aplică și în cazul avortului, nu-i așa? Dați-mi voie să vă dezamăgesc. De ce? Pentru că, mai nou, actul de a-ți omorî copilul în pântec la vârsta de 5 luni de viață intrauterină trebuie să fie întâmpinat cu aplauze la scenă deschisă.
Există persoane care par a fi șocate de faptul că Mișcarea Pro-Avort a ajuns să se coboare la un asemenea nivel, așa cum există oameni care sunt șocați de faptul că un număr atât de mare de membri ai Partidului Democrat se declară în favoarea uciderii unor copii aflați într-un stadiu avansat al vieții intrauterine și cu toate șansele de a se naște vii, dar ce pot face acești oameni?
Dacă adepții acestui veritabil cult al morții doresc să-și facă prozeliți, atunci viitorii lor discipoli vor trebui să fie nu numai pe deplin convinși de necesitatea și corectitudinea politică a avortului, ci și entuziasmați de ideea de a omorî copii nenăscuți. Este evident faptul că tot acest „entuziasm”, precum și această falsă fericire, afișate de mamele care au avortat, nu au decât rolul de a masca un profund sentiment de vină și disperare. Dar ce contează? Industria Avorturilor nu este câtuși de puțin interesată de suferința acestor femei. Nu. Singurul element important este prezentarea măcelului în culori cât mai vii și strălucitoare.
Niciun om nu poate avea o atitudine moderată pentru prea multă vreme față de acest subiect, indiferent de tabăra căreia îi aparține – fie va condamna avortul cu o furie egală celei a Inchiziției față de vrăjitoare, fie îl va sărbători și ridica în slăvi cu religiozitate. Oricine încearcă să adopte o poziție neutră, va sfârși, în mod inevitabil, în una dintre cele două tabere. Va deveni extremist. De ce? Pentru că avortul, în sine, este o măsură extremă. Este masacrarea a aproape-nou-născuților. Istoria a demonstrat, de-a lungul timpului, că nu există decât două feluri de oameni: cei ce se opun în mod radical dezumanizării și uciderii unor grupuri întregi de oameni, și cei care sunt complet în favoarea dezumanizării și uciderii acelor grupuri de oameni.
Este evident că industria avorturilor și-a amplasat deja tabăra în cel de-al doilea segment, și că va face tot posibilul pentru a atrage cât mai mulți adepți cu un simț moral la fel de atrofiat. Cu numai doi ani în urmă, adepții avortului au născocit ideea unei campanii denumite „1 din 3”, în cadrul căreia aceștia le încurajează pe femei să-și spună, fiecare, povestea „plină de inspirație” a propriului avort. La scurtă vreme după demararea acestei campanii, o femeie, pe numele ei Emily Letts , devine noua emblemă a progresiștilor după ce se filmează în timp ce își avortează copilul. De-a lungul întregii proceduri chirurgicale, femeia este toată numai zâmbete și chicoteli, afirmând cât de fericită și de „norocoasă” este ea. Imediat după intervenție, în timp ce abia era scoasă în scaunul cu rotile din sala de operație, a exclamat cu putere: „Super!” și „Ce bine!”. În același timp, copilul ei, proaspăt avortat, cel mai probabil era transportat către un centru de cercetare, în scop experimental. Tânăra se laudă cu avortul ei chiar în timpul procedurii, iar înregistrarea video a acelui avort a primit aprecieri pozitive din partea canalelor media online. Ba, chiar a câștigat premiul cel mare din cadrul concursului „Cel mai bun videoclip menit să înlăture stigmatul aruncat asupra avortului”. Ei, bine, toate comentariile alăturate campaniei #ShoutYourAbortion (n.tr. “Nu te mai rușina de avortul făcut”) – ce a luat naștere pe rețeaua de socializare Twitter – sunt apă de ploaie în comparație cu așa ceva.
Citește și: Și-a filmat propriul avort apoi l-a postat pe Youtube (VIDEO)
Dar, chiar și așa, este clar cât de extrem de deranjant, revoltător, trist și patetic este să le vezi pe toate aceste femei, orbite de efervescența susținerii avortului, alături de docilii lor parteneri, fluturând pancarte cu inscripția „Iubesc Avortul”, într-o macabră paradă a așa-zisei „libertăți de alegere”. Dar… trebuie să ne bucurăm pentru ele, că se exprimă atât de liber. Desigur, nu și pentru avorturile lor sau pentru nerușinarea cu care își laudă „curajul” de a înfăptui această crimă. Adevăratul nostru motiv de bucurie constă în faptul că, în felul acesta, prin manifestările acestor femei, întreaga mișcare „pro-alegere” își descoperă adevărata față oricui a avut până acum orice urmă de îndoială cu privire la adevărata ei filozofie. Da, toate aceste campanii marca „Avorturile sunt cool!” mustesc de depravare și hidoșenie! Dar, cel puțin, în felul acesta reușim să vedem adevărata față a liberalismului modern. Asemenea creatorului ei, însuși Diavolul, doctrina progresistă adesea se prezintă într-un mod ultrasofisticat și modern. Abordează discursuri tâmpe și la modă precum „Toleranță pentru toată lumea”, „Dragostea învinge”, „Heteronormativitatea determină izolarea comunităților non-transsexuale” și așa mai departe. Dar la baza acestei doctrine nu se află altceva decât o mare dușmănie purtată însăși vieții.
În esență, liberalismul este un cult al morții. De multă vreme am propus să încetăm să-l mai numim „liberalism” și să începem să-i spunem pe adevăratul său nume: „satanism secularist”. Această denumire descrie esența acestui curent cu cea mai mare acuratețe. Este adevărat că adepții declarați ai satanismului sunt susținători înfocați ai avortului, iar unii dintre ei chiar afirmă că își practică ritualurile satanice care presupun sacrificii umane, chiar în interiorul clinicilor specializate în efectuarea avorturilor. Pentru sataniști/liberali, avortul este cel mai sacru și venerat act ritualic. Întreaga ideologie satanistă, precum și religia satanistă în sine, au apărut din chiar momentul în care Diavolul i-a întors spatele lui Dumnezeu, spunându-I „Nu Îți voi sluji Ție!”. Iar oamenii au reușit să găsească cea mai crudă și perversă modalitate de a întări refuzul satanic primar: masacrarea ritualică a celor mai prețioase și vulnerabile creații ale lui Dumnezeu – copiii.
Propagatorii avortului au o poziție pro-avort din principiu, nu dintr-o convingere pervertită. Ei consideră – au această credință – că prioritatea supremă o constituie individul. Din punctul lor de vedere, nu există nici o putere sau autoritate care să nu se supună Prea-Mărețului EU, așadar nimeni și nimic nu are dreptul de a se impune în fața MEA, și nimeni, nici chiar propriul meu copil, nu poate avea nici un drept asupra asupra vieții mele, a corpului meu, asupra iubirii mele sau a timpului meu. AL MEU, EU, MIE! Numai EU sunt buricul Pământului și centrul Universului, iar scopul suprem al vieții mele este să mă distrez, să duc un trai cât mai comod și să mă simt cât se poate de bine (mai ales din punct de vedere sexual). Nu există niciun alt adevăr în afara acestor deziderate. Nu există nici un alt Dumnezeu în afară de mine.
Oricare alt Prea-Mare EU n-are decât să trăiască în propriul balon de săpun al mulțumirii de sine și al auto-venerării, iar dacă se întâmplă ca doi Prea-Măreți EU să se ciocnească, aceștia preferă să fie mai degrabă politicoși unul cu celălalt, pentru că o interacțiune plăcută îi va face pe amândoi să se simtă bine. Acesta este motivul pentru care singurul verset biblic pe care adepții progresismului îl citează (în afară de a „nu judeca”, care nu este un verset biblic) este cel cel care spune „Iubește-ți aproapele că pe tine însuți.” Din păcate, progresiștii au distorsionat sensul versetului, înlocuind iubirea altruistă propovăduită de acest verset, cu iubirea egoistă de sine, și promovând-o pe aceasta din urmă ca fiind forma supremă de iubire. De asemenea, progresiștii susțin ideea conform căreia este mult mai practic să fim cu toții egali și să ne tratăm unii pe alții în consecință, pentru ca, în felul ăsta, să ne simțim bine cu toții. Pe de altă parte, aceștia ignoră cu desăvârșire partea din Sfânta Scriptură care spune foarte clar că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva, mai mult decât pe oricine altcineva și mai mult decât propria persoană, și că prin iubirea noastră față de Dumnezeu ajungem să ne iubim cu adevărat pe noi înșine și pe ceilalți. Din întreaga ecuație a iubirii, Progresivismul/Satanismul îl scoate pe Dumnezeu și lasă doar propria persoană, ceea ce elimină din start însăși sursa și scopul iubirii, transformând astfel iubirea în exact opusul ei.
Iată motivul pentru care celorlalți EU nu trebuie să li se acorde respect în mod obligatoriu sau implicit, sau să li se recunoască dreptul elementar la demnitate: atunci când unul din ei devine o povară – moment în care aceștia ne solicită să ne schimbăm, sau să oferim, sau să ne punem în slujba altora, sau să iubim în absolut orice mod -, brusc acesta se transformă într-un vierme scârbos de care trebuie să se descotorosească în cel mai scurt timp posibil. Cel mai bun exemplu în această privință este chiar avortul, cu atât mai mult cu cât copiii ce n-au fost lăsați să se nască sunt omorâți, tranșați și apoi livrați către laboratoarele de cercetare. Noi, Prea-Măreții EU, nu avem absolut nimic împotriva încercării de a ne prelungi propriile vieți, chiar dacă asta înseamnă să ne mâncăm proprii copii. Doar EU sunt singurul meu Dumnezeu, și ce scop mai nobil pot avea pe pământ, dacă nu prelungirea propriei mele existențe, nu-i așa?
Sigur că acest subiect transcende sfera avortului. De ce spun asta? Deoarece, conform ideologiei progresivismului, bătrânii și bolnavii ar trebui să aibă aceeași soartă cu cea a copiilor avortați – adică, ar trebui să moară. Copiii nenăscuți nu au nici un drept la viață. Asemenea, nici bătrânii și bolnăvii. Deviza progresiviștilor/sataniștilor: „Să scăpăm de toți!”. Și să nu aveți impresia că eticheta „bătrânii și bolnavii” vrea să însemne că numai bătrânii și bolnăvii ar trebui aruncați la gunoi. În Europa, eutanasierea copiilor deja a fost legalizată. Nu peste multă vreme, un copil care a scăpat de la moartea prin avort, va putea fi, pur și simplu, eliminat, prin includerea sa într-un program de crimă-prin-eutanasiere. Pentru a putea duce procedeul eutanasierii la bun sfârșit, s-ar putea să fie necesară prezența unui medic. Sau poate nu. Nu știu sigur dacă profesioniștii din cadrul Industriei Crimelor se specializează de obicei pe un singur mod de eliminare a vieții, sau mai sunt și specialiști policalificați printre ei.
Oricum, faptul că fanii avortului au renunțat, în cele din urmă, la sloganul „sigur, legal și rar”, începe să capete o logică. Sigur că-și doresc ca avortul să fie legal! Ba, chiar, în ciuda faptului că, de multe ori, femeile mor în urma intervenției chirurgicale avortive, activiștii pro-avort continuă să susțină mitul absolut ridicol si grotesc conform căruia injectarea inimii fătului cu substanțe avortive, când acesta încă se află în pântecele mamei sale, reprezintă o procedură avortivă cu un grad de 0% pericol pentru mamă. Dar „raritatea” cazurilor de deces în rândul mamelor ce-și avortează copiii nu este și nici n-a fost vreodată o prioritate pentru activiștii pro-avort.
Cam singurii oameni care încă mai sunt suficient de naivi încât să creadă că avortul este un fenomen „rar”, sunt conservatorii moderați, care consideră că avortul ar trebui să fie scos complet în afara legii, cu excepția situațiilor rare de viol sau incest. Se pare că, în astfel de cazuri, copilul rezultat pur și simplu are ghinion. În rest, toți ceilalți au adoptat o poziție absolutistă cu privire la acest subiect.
Pe de altă parte, adevărații partizani ai mișcării pro-viață consideră că avortul nu ar trebui să fie nici legal și nici scuzabil, sub nicio formă, indiferent de situație. De cealaltă parte a baricadei se află activiștii pro-alegere, care susțin că avortul nu ar trebui să fie sub nicio formă restricționat, indiferent de situație. „De ce ar trebui ca femeia să aibă posibilitatea de a alege numai ‘în anumite situații’? ”, întreabă ei. „De ce ar trebui ca ei, Zeificata EU, să îi fie permisă exercitarea propriei autonomii numai în ‘anumite’ situații?”
Dacă avortul este legal și acceptabil pentru că viața copilului este nesemnificativă iar binele mamei este de o importanță absolută, de ce să încercăm să scădem frecvența cu care viața acestor ființe neînsemnate (n.tr. copiii nenăscuți) este eliminată prin măcelărire, tocmai pentru a proteja stilul de viață al Persoanei-Mai-Importante-Decât-Nenăscutul? Logic ar fi ca, din contră, să creștem frecvența avortului, nu-i așa?”
Dacă acceptăm premisa fundamentală a ideologiei progresive/sataniste, atunci încercarea de a limita avortul ca fenomen devine un nonsens. Avortul este dreptul suprem al femeii și cea mai pură formă de manifestare a feminismului. De aceea, a încerca să îi „scazi frecvența”, este ca și cum un catolic devotat ar spune că nu dorește să primească Sfânta Împărtășanie decât uneori. Acesta este încă un motiv pentru care progresivistii/sataniștii nu mai stau să dezbată problematica „statutului de persoană”, a dreptului de a fi sau a nu fi recunoscut ca persoană. Poate că progresiștii vor mai vehicula această idee ca argument de bază, dar nu reprezintă un element esențial al cauzei pentru care ei militează. Dacă entitatea nenăscută este o persoană, sau un om, sau un elan, sau un extraterestru, pentru ei nu contează. Nu contează, pentru că avortul este nu doar acceptabil, ci și lăudabil, din simplul motiv că femeia vrea să facă avort și punct. Acesta este singurul „argument” (dacă poate fi numit așa) pe care echipa campaniei #ShoutYourAbortion l-a tot utilizat, aproape obsesiv.
Au fost unii și alții, pe ici, pe colo, care au adus câteva argumente raționale, dar destul de slabe din punct de vedere al capacității de convingere, încercând să demonstreze că fetușii sunt „adunături de celule” și așa mai departe, dar cei mai mulți au spus doar atât: „Știi ceva? Eu am avut chef să avortez copilul, așa că l-am avortat. Și punct.” Aceasta este noua lor modalitate de apărare a răului (cu toate că nu este deloc nouă – de fapt, este veche de când lumea). Și trebuie să recunoaștem că este o mișcare destul de inteligență. Până la urmă, toate dovezile „științifice” în favoarea avortului pot fi și au fost complet devalidate, iar argumentele de tip pragmatic (suprapopularea, sărăcia, boala) funcționează într-o oarecare măsură, dar, în același timp, sunt nu doar prea abstracte, dar și mult prea asemănătoare ideilor pe care Naziștii le-au pus în aplicare pe evrei. Așa că s-au mulțumit să păstreze o metodă absolut stupidă și oribilă din punct de vedere moral dar, în același timp, extrem de simplă și chiar atrăgătoare la nivel primar: „avortul e bun pentru că vreau să-l fac, iar eu trebuie să obțin ceea ce vreau”. Nu este tocmai un silogism aristotelic, dar, se pare că, în zilele noastre, este destul de convingător.
Traducere din limba engleză: Diana Orzan
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
