libertate de conștiințăMarxism cultural

Biserica Luterană din Austria decide să acorde binecuvântarea publică pentru cuplurile de homosexuali

Sinodul General al Bisericii Evanghelice Austriece (BEA), denumire a bisericii luterane, a decis pe 9 martie să permită cuplurilor de același sex să primească binecuvântarea în cadrul unei ceremonii religioase publice. Decizia a fost luată după săptămâni de discuții cu 45 de voturi pentru și 18 împotrivă. Fiecare parte a folosit Biblia pentru a-și motiva poziția. Cei care au fost pentru s-au referit la porunca de „a iubi aproapele” și la mila și bunăvoința pe care Dumnezeu le arată oamenilor. Aceștia consideră, de asemenea, că Biblia nu condamnă parteneriatele homosexuale. Potrivit documentului teologic publicat de Sinodul General, principalul obiectiv al deciziei este de a-i aduce mai aproape de Hristos pe cei care au avut de suferit în urma discriminării. La rândul lor, cei care s-au opus au făcut trimitere la Biblie unde căsătoria este definită ca uniune între bărbat și femeie, lucru menționat și în rezoluția din 1996 a aceluiași Sinod. De atunci Biserica Luterană s-a abținut constant să sugereze că relațiile homosexuale ar trebui să primească binecuvântarea publică.

Ce s-a modificat între timp? În 2010 în Austria a fost legalizat parteneriatul civil între persoanele de același sex. În ianuarie 2018, urmare a deciziei Curții supreme, Austria a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

Deși introduce și prevederi pentru protejarea libertății de conștiință, se așteaptă ca decizia Sinodului General să provoace serioase disensiuni sau chiar schismă în cadrul BEA. Biserica Luterană nu a mers atât de departe, încât să aprobe oficierea în biserici a căsătoriilor între persoanele de același sex și susțină că parteneriatele homosexuale sunt echivalentul căsătoriei și își menține, încă, înțelegerea noțiunii de căsătorie ca o uniune între un bărbat și o femeie, așa cum este definită în Biblie. În același timp, Sinodul BEA nu numai că nu menționează că relațiile homosexuale sunt un păcat grav potrivit învățăturilor creștine, ci le consideră demne de a fi binecuvântate. Mai mult, decizia sinodului îi încurajează pe homosexuali să se căsătorească, deoarece binecuvântarea publică va fi oferită doar cuplurilor care s-au căsătorit civil. Persoanele de același sex care sunt în parteneriat civil beneficiază în Austria încă din 2007 de o slujbă de binecuvântare privată din partea Bisericii Luterane. În ceea ce privește ceremonia propriu-zisă, aceasta seamănă mult cu slujba de oficiere a căsătoriei creștine, incluzând foarte multe din elementele acesteia.

Fiecare comunitate luterană din Austria are dreptul de a alege să implementeze sau nu decizia sinodului, iar preoții pot alege să țină sau nu astfel de slujbe. Se pune, însă, întrebarea pentru cât timp vor avea acest drept? Vocile din tabăra pro au salutat decizia sinodului. Reverenda Veronika Obermeir-Siegrist din Linz consideră că „în Austria legea nu mai discriminează cuplurile homosexuale și Biserica trebuie, de asemenea, să pună pe primul plan iubirea”. Episcopul Michael Bünker apreciază decizia simodului un „pas înainte pentru drepturile cuplurilor homosexuale”. În condițiile în care refuzul preoților de a oficia căsătorii între persoane de același sex va fi considerat „discriminare”, este de așteptat ca, în timp, libertatea de conștiință să fie suprimată.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Nu toate bisericile protestante din Austria sunt, însă, de acord cu decizia BEA. Alianța Protestantă din Austria, din care face parte și BEA, refuzat să comenteze decizia sinodului, pe care anumit-o „o chestiune internă”, însă, la nivel european, Alianța Protestantă a publicat liniile directoare după care a trebui să se ghideze bisericile protestante în relația cu agenda LGBT. Potrivit acestora, „îndepărtarea de modelul de familie dat de Dumnezeu nu este o opțiune pentru credincioșii protestanți”. Dieter Reichert, pastor al comunității din Windischgarsten, fost director al Crucii Albastre, s-a declarat șocat de modul în care BEA a deviat de la cuvântul lui Dumnezeu. „Homosexualitatea este menționată ca păcat atât de Vechiul cât și de Noul Testament. Decizia sinodului BEA legalizează, practic, acest păcat”, a declarat pastorul Reichert, care vede posibilă o schismă în cadrul BEA. Preotul presbiterian Bernhard Aigner de la Biserica Protestantă din Marchtrenk apreciază decizia BEA ca incompatibilă cu cuvântul Sfintei Scripturi în ceea ce privește căsătoria și consideră că, astfel, BEA a decis să se situeze deasupra cuvântului lui Dumnezeu.

Sursă: lifesitenews.com



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


One Comment

  1. Niste rataciti,impreuna cu capii lor,care nu cunosc adevaratul Cuvant a lui Dumnezeu.iubesc pacatul,deaia accepta toate scarboseniile astea.rusine! Mai rau ca animalele au ajuns oamenii,scarbos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button