Avocatul familiei Măceșanu a cerut recuzarea procurorilor DIICOT, acuzați de favorizarea infractorului
Avocatul familiei Măceșanu, Aurel Moldovan, a depus vineri, 3 octombrie 2019, la Parchetul General, o cerere de recuzare a procurorilor DIICOT care coordonează ancheta în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu, despre care procurorii și experții consultați susțin că ar fi moartă.
Printre cei vizați de cerere se numără chiar noua șefă a DIICOT, Giorgiana Hossu. Avocatul familiei a cerut în repetate rânduri audierea mai multor martori, dar și reaudierea familie lui Dincă referitor la traficul de persoane, însă cererile au fost refuzate de procurori.
Avocatul familiei Măceșanu susține că anchetatorii DIICOT sunt vinovați de favorizarea infractorilor. El a mai anunțat că unul din fiii lui Gheorghe Dincă are dosar penal pentru trafic de arme.
Alexandru Cumpănașu susține că la dosarul cauzei există declarația unei femei care ar fi lucrat două luni ca menajeră a lui Gheorghe Dincă. Aceasta ar fi dat următoarea declarație:
„Am locuit cu Gheorghe Dincă două luni. Acesta se ocupa cu trafic de persoane. Eu aveam misiunea să le rujez, să le aranjez pentru ca după aceea, fiul său cel mare să le ia şi să le ducă în Italia cu acte false.”