Au început Jocurile Paralimpice de la Paris: Ce sportivi reprezintă țara noastră
Miercuri noapte a avut loc la Paris evenimentul de deschidere a Jocurilor Paralimpice. Defilarea sportivilor a început de la Arcul de Triumf și a continuat pe bulevardul Champs Elysees până la Obelisc, în Place de la Concorde. 4.400 sportivi din 184 de țări vor concura la 22 de sporturi.
Purtător de drapel pentru România a fost Camelia Ciripan, jucătoare de tenis de masă.
România mai are un sportiv care participă la Jocurile Paralimpice de tenis de masă: Bobi Simion. Țara noastră mai este reprezentată la judo nevăzători – de Florin Alexandru Bologa și Daniel Vargoczki, și la ciclism – de Eduard Novak și Theodor Matican.
Medaliile pentru Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, create în colaborare cu bijutierul francez Chaumet, conțin câte o bucată de fier originală din Turnul Eiffel și includ gravuri și simboluri în limbajul Braille, pentru nevăzători, informează Glasul Cetății.
Jocurile Paralimpice de la Paris se încheie pe 8 septembrie.