avort

Apel la mobilizare: Inițiativa Cetățenească Europeană „Unul dintre Noi” denunță negarea democrației

Pe parcursul anului, 2013 declarat de Parlamentul European ca „Anul cetățeanului”, Inițiativa legislativă cetățeneasca europeană pro-life „Unul dintre noi” a atras mai mult de 1.300.000 de cetățeni din întreaga Uniune Europeană. În România, numărul celor care formează Lista Poporului Vieții a depășit de 100.000.

Înainte de termenul limită de strângere a semnăturilor, 1 noiembrie, pe agenda sesiunii parlamentare de la Brussels este propus spre dezbatere și votare pe 22 octombrie un proiect de raport al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitate de gen 2013/2040 (INC), proiectul de Rezoluție Estrela, prin care sunt incluse măsuri de susținere financiară a programelor amenințând viața embrionului uman, adică în contradicție cu inițiativa „Unul dintre Noi”.

Autoarea de facto a textului Estrela este Vicky Clayes, președinta pentru Europa a Planned Parenthood (Federația Internațională a Paternității Planificate, cel mai mare business de avorturi și contracepție din lume (citiți aici câteva articole). Ea a recunoscut acest lucru în timpul prezentării de către Parlamentul European a unui raport privind accesul femeilor la metode moderne de contracepție.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Alături de alți observatori ai instituțiilor europene, dr. Gregor Puppinck, director al Centrului European pentru Lege și Justiție și co-inițiator al „Unul dintre noi” trage un semnal de alarmă:

„Acest proiect de rezoluție depășește competența Uniunii Europene, care permite statelor membre să legifereze problemele de bioetică. Finanțările politicilor europene de dezvoltare care încurajează avortul sunt problematice. De mai mulți ani, s-au discutat programele de avort sau sterilizare forțată sau avorturi selective în țări cum sunt China sau India.

Mai mult de 1,3 milioane de persoane din Europa, semnatare ale Inițiativei cetățenești europene „Unul dintre noi”, cer tocmai încetarea finanțării programelor Uniunii Europene care amenință ființele umane deja concepute.

Deputații europeni trebuie să țină cont de aceasta mobilizare masivă a cetățenilor din întreaga Europă și să o ia în considerare, altfel vor nega democrația. Cum este posibil să fie abordata astfel această problematică, atunci când cetățenii europeni cer Comisiei Europene să ia poziție față de aceeași problematică?”

În România, pentru Inițiativa cetățeneasca „Unul dintre noi”, susținută de Biserica Ortodoxă Romana, alături de participantele la Consiliul Consultativ al Cultelor și numeroase ONG-uri, au semnat mai mult de 100 000 de persoane.

Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene și Comisia Episcopatelor (Romano-Catolice) din Europa (COMECE) au susținut activ amendarea, în Parlamentul European a articolelor care privesc aspecte etice (în special problema finanțării cercetării pe embrioni umani) ale noului program cadru de cercetare 2014-2020 – Orizont 2020.

Toți acești semnatari îi interpelează pe politicienii români și pe cei europeni, ca să țină cont de opinia lor din acest moment până la votul din 22 octombrie și apoi până la termenul de terminare a fazei de strângere a semnăturilor, 1 noiembrie 2013.

CUM NE PUTEM OPUNE REZOLUȚIEI ESTRELA?

-cereți președintelui Parlamentului European să retragă proiectul de rezoluție de pe ordinea de zi a sesiunii plenare, deoarece textul nu se încadrează domeniul de competente ale Uniunii. (Markus Winkler este Șef de Cabinet: 0032 2 28 40 737, markus.winkler @ europarl.europa.eu )

-cereți Partidului Popular European (PPE) să respingă textul: joseph.daul @ europarl.europa.eu; 0032-2-2840662 (PPE, cel mai mare grup parlamentar din PE, se opune rezoluției, la fel EFD – Euroscepticii și ECR – Conservatorii; este de așteptat ca Socialiștii, extrema stângă și Verzii să voteze favorabil; poate și Liberalii)

-semnați Inițiativa legislativă cetățeneasca „Unul dintre noi”.

Pe FB (https://www.facebook.com/unuldintrenoi.bucuresti) găsiți informații despre cum am încercat să îi informăm pe europarlamentarii romani de la Brussels.

Mai jos, lista de contacte pentru europarlamentarii români.

Vă invităm să îi inundați cu mesaje!

Doamne ajută!

Cu mulțumiri,

Daniela Paun

coordonator Romania (pro bono publicum)

ICE „Unul dintre noi”

PPE (Populari)

marian-jean.marinescu@europarl.europa.eu,

sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu,

theodordumitru.stolojan@europarl.europa.eu,

iosif.matula@europarl.europa.eu,

iuliu.winkler@europarl.europa.eu,

oana.antonescu@europarl.europa.eu,

elena.basescu@europarl.europa.eu,

petru.luhan@europarl.europa.eu,

monica.macovei@europarl.europa.eu,

rares-lucian.niculescu@europarl.europa.eu,

cristiandan.preda@europarl.europa.eu,

traian.ungureanu@europarl.europa.eu,

csaba.sogor@europarl.europa.eu,

laszlo.tokes@europarl.europa.eu,

SOC (Socialiști)

corina.cretu@europarl.europa.eu,

victor.bostinaru@europarl.europa.eu,

minodora.cliveti@europarl.europa.eu,

georgesabin.cutas@europarl.europa.eu,

vasilicaviorica.dancila@europarl.europa.eu,

ioan.enciu@europarl.europa.eu,

catalin-sorin.ivan@europarl.europa.eu,

ioanmircea.pascu@europarl.europa.eu,

dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu,

claudiuciprian.tanasescu@europarl.europa.eu,

silviaadriana.ticau@europarl.europa.eu,

ALDE (Liberali)

adinaioana.valean@europarl.europa.eu,

norica.nicolai@europarl.europa.eu,

renate.weber@europarl.europa.eu,

ovidiu.silaghi@europarl.europa.eu, o.silaghi@gmail.com,

contact@hellvig.ro, eduard.hellvig@europarl.europa.eu,

Non-afiliați

adrian.severin@europarl.europa.eu,

tudorcorneliu.vadim@europarl.europa.eu,

dandumitru.zamfirescu@europarl.europa.eu,

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button