Alexis de Tocqueville: „Căutând o prea mare libertate și independență, sfârșim în cea mai mare sclavie”

Însă ceea ce ni se va părea cel mai ciudat, nouă care avem sub ochii noștri rămășițele atâtor revoluții, este faptul că însăși noțiunea de revoluție violentă era absentă din mintea părinților noștri. Nu era discutată, nu fusese concepută. Micile cutremure pe care libertatea publică le provoacă societăților cele mai bine așezate reamintesc zi de zi posibilitatea răsturnărilor și țin trează conștiința publică; însă în societatea franceză a secolului al XVIII-lea, care urma să se prăbușească în prăpastie, nimic nu prevestise încă faptul că ea se îndrepta în această direcție.
Citesc cu atenție caietele de doleanțe pe care le-au redactat cele trei ordine înainte de a se reuni în 1789: cel al nobilimii, cel al clerului și Starea a Treia. Observ că ici se cere schimbarea unei legi, colo a unui obicei, lucruri pe care mi le notez. Continui astfel până termin această muncă enormă și, când ajung să pun laolaltă toate aceste dorințe particulare, îmi dau seama cu groază că ceea ce se cere este abolirea simultană și sistematică a tuturor legilor și obiceiurilor în vigoare în țară; îmi dau seama imediat că va fi vorba de una dintre cele mai vaste și periculoase revoluții care au existat vreodată în lume. Cei care îi vor cădea mâine victime nu știu nimic; ei cred că transformarea totală si bruscă a unei societăți atât de complexe și de vechi se poate realiza fără șocuri, cu ajutorul și prin eficacitatea unică a rațiunii.
Nefericiții! Au uitat până și această maximă pe care părinții lor au exprimat-o atât de bine cu patru sute de ani mai devreme în franceza simplă și energică a acelei epoci: „Căutând o prea mare libertate si independență sfârșim în cea mai mare sclavie“.
Nu este surprinzător faptul că nobilimea și burghezia, excluse de atât de multă vreme de la treburile publice, erau atât de lipsite de experiență; însă ceea ce uimește și mai tare este faptul că toți cei care erau în fruntea treburilor publice – miniștrii, magistrații, intendenții – nu mai sunt nici ei deloc prevăzători. Cu toate acestea, mulți erau foarte competenți în meseria lor, cunoscând până în cele mai mici detalii funcționarea administrației publice sau judiciare din epocă. Însă în ceea ce privește această mare știință a guvernării, care ne învață să înțelegem mișcarea generală a societății, să înțelegem ce se petrece în mintea maselor și să prevedem rezultatele acestei situații, ei erau tot atât de novici ca și poporul însuși. Într-adevăr, doar funcționarea instituțiilor libere poate să îi învețe pe de-a-ntregul pe oamenii de stat această parte esențială a artei guvernării.