Alexandra Nadane la Gala TDIS: „Într-un sat în care oamenii nu și-au uitat rădăcinile spirituale, adolescenții fac mai ușor distincția între bine și rău”

PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a acordat distincții organizatorilor proiectului „Tabăra din inima satului” (TDIS). Alexandrei Nadane, care a format voluntarii și a contribuit la organizarea atelierelor pro-viață din aceste tabere, i-a acordat Ordinul Crucea „Episcop Elie Miron Cristea”, Clasa a II-a pentru mireni. Cu această ocazie, ea a susținut un discurs despre rănile tinerilor de azi și despre soluțiile de vindecare. O astfel de soluție a fost seria de tabere de vară „Tabăra din inima satului”. Redăm integral discursul ei.

Discursul Alexandrei Nadane la Gala TDIS

Vă mulțumesc din suflet că vara aceasta mi-ați oferit prilejul de a fi în „inima satului” din Banatul de Munte. Sunt foarte bucuroasă, iar bucuria aceasta nu este doar a mea. Vin din altă parte a țării și credeți-mă că mă bucur nu doar eu, ci și mulți alții din țară care privesc la ceea ce faceți dumneavoastră pentru copiii și adolescenții din sate. Le aduceți nădejde, și prind nădejde. Nădejdea că se poate, că nu totul e pierdut. Că într-o lume în care greu se mai poate uni o mână de oameni pentru același scop, proiectul „Tabăra din inima satului” a adus împreună Biserica, Școala, autoritățile locale și tinerii. Instituțiile și oamenii și-au unit forțele, au investit priceperea și talentele pentru a ajuta copiii și adolescenții. Ei sunt viitorul, iar fiecare dintre dumneavoastră ați udat o sămânță bună pe care o aveau în inimă, de la Dumnezeu, de la părinți. Iar, uneori, chiar ați plantat o nouă sămânță bună în inimile lor.

Spun asta pentru că toți voluntarii din sală țin legătura cu participanții la tabere și fiecare poate da mărturie despre cât s-au schimbat în bine viețile copiilor și adolescenților cu care au făcut activități vara aceasta.

Nu voi uita niciodată o discuție cu un tânăr care mi-a spus: „Am 17 ani. Am fost dependent de droguri. Îmi pare rău. Aș fi dorit ca viața mea să fie altfel, aș fi dorit să știu înainte tot ce am aflat în această tabără. Dar părinții mei sunt plecați la muncă în străinătate și am crescut singur. Nu mi-a explicat nimeni ce e bine și ce e rău, am experimentat singur”.

Aceasta e realitatea și orice bine pe care dorim să îl facem se poate întemeia doar pe realitate, nici pe mai puțin, nici pe mai mult.

În 2017, peste 250.000 de copii aveau unul sau chiar ambii părinți plecați la muncă în străinătate. În 2019, numărul lor este și mai mare. Acești copii, viitori adulți, cresc fără să primească toată dragostea, sprijinul și educația pe care ar putea să o primească din partea părinților lor. Și cu acești copii, care sunt elevi în școli, credincioși din parohii, membrii ai comunităților, ne-am întâlnit în tabere.

Așa că nu e de mirare că într-una din tabere întrebarea care s-a repetat cel mai mult pe bilețelele primite la finalul prezentărilor a fost:

„Cum să trecem peste lipsa de dragoste pe care o simțim din partea părinților noștri?”

E greu să răspunzi la o astfel de întrebare, e chiar imposibil: pentru că părinții acelor copii îi iubesc, de fapt. Dar ceva i-a dus departe sau altceva îi face să nu reușească să exprime ceea ce simt.

I-am încurajat să nu judece ceea ce resimt ca lipsă de dragoste, să-și iubească și să-și sprijine părinții. Chiar dacă aceste lucruri sunt greu de înțeles și de făcut de copii sau adolescenți, e singurul drum pentru a deveni adulți echilibrați, sănătoși, capabili să dăruiască dragoste copiilor lor, atunci când îi vor avea.

De aceea, cei care s-au ocupat de inițierea și organizarea taberelor au fost nu „părinți pentru o săptămână”, ci prieteni de suflet. Prietenilor de suflet le revine misiunea de a fi alături, cu dragoste, în educația și în apropierea de Dumnezeu a celor care acum înmuguresc în societate.

Ca reprezentant al Asociației România pentru viață, contribuția mea la acest proiect a fost legată de atelierele de educație pentru viață.

Am discutat cu adolescenții despre probleme cu care se confruntă: violență, bullying, dependențe, trafic de persoane, relații toxice, criza de sarcină.

După o prezentare, adolescenții dintr-o comunitate au vrut să pună întrebările nu direct, ci prin intermediul unor bilețele. Iar pe unul dintre bilețele scria:

„Ce să fac să nu mă mai tai pe mâini?”

După ce l-am citit, am spus: „Draga sau dragul meu tânăr, e foarte dureroasă situația prin care treci. Cu siguranță îți lipsește mult dragostea celor din jur, dar, te rog, ai încredere și vino să vorbim după prezentare”. Apoi am explicat că e nevoie de o discuție personală, pentru că motivele, situațiile diferă și e greu de dat un răspuns general. Iar ei au răspuns: „Bine, dar vă rugăm să ne spuneți și nouă răspunsul. Nu e singurul caz. Mai avem colegi care sunt în aceeași situație. Vrem să-i ajutăm și nu știm cum”.

Realitatea este că, în mod firesc, copiii și adolescenții au nevoie să poată vorbi cu un adult responsabil și deschis despre problemele lor și să primească sprijin.

Dacă acest lucru se întâmplă, diferența este observabilă. Se simte diferența când ajungi într-un sat în care oamenii nu și-au uitat rădăcinile spirituale și țin la educația morală a copiilor lor. Când au o problemă, adolescenții știu să se raporteze într-un mod corect la ea, să facă distincția între ce e bine și ce e rău – pentru că au întrebat și s-au sfătuit.

Există subiecte care sunt dificil de abordat. Dar ele trebuie abordate în maniere adecvate, ținând cont de sensibilitatea, vulnerabilitatea și firea fiecărui copil sau adolescent.

Un exemplu este dependența de pornografie. E o problemă foarte actuală, care are dimensiuni uriașe față de acum 10 ani, nu mai vorbim față de acum 30 de ani. Media de vârstă a începerii accesului la materiale pornografice este 10-11 ani băieții și 12-13 ani fetele – poate e șocant, dar e real.

Peste tot pe unde au pătruns ecranele și copiii au smartphone-uri – iar în România asta înseamnă chiar „peste tot”, pornografia e la unul sau două click-uri distanță. De cele mai multe ori, copiii ajung accidental la ea și, neștiind cum să reacționeze potrivit, ajung în scurt timp dependenți.

Iar această dependență nu este una plăcută, așa cum s-ar putea crede de cineva care nu o trăiește. Rar am văzut adolescenți mai frământați și problematizați de o dependență mai mult decât cea de pornografie, care simt că este o ucidere sufletească a tuturor persoanelor la care privesc, care persoane sunt percepute ca obiecte, nu ca oameni.

Frământarea și lupta cu sine însuși sunt și mai acute în cazul în care copilul sau adolescentul are rădăcini bune. Este suficient ca cineva să se deschidă în mod sincer și deschis și încep mărturiile altora că nu mai au pace în sufletul lor, că regretă foarte mult ce li se întâmplă, că au nevoie de ajutor să scape, că duc o luptă descurajantă, iar unii se întrebau dacă pot să scape vreodată de dependența de pornografie.

Dragostea, sprijinul, îndrumarea le aduc înapoi liniștea, seninătatea și le întăresc alegerile bune. De aceea, suntem datori să le oferim!

Și o concluzie deschisă spre viitor: Proiectul „Tabăra din inima satului a răspuns într-un mod foarte folositor nevoilor tinerilor din comunități și îi felicit din toată inima pe organizatori și simt nevoia să le mulțumesc personal pentru că m-au invitat. Și pe mine m-a ajutat!

Cum anul 2020 este „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” în Patriarhia Română, iată un prilej foarte bun de a continua aceste tabere foarte bune!

Vă rog să îmi îngăduiți că anunț și aici că sâmbătă, 28 martie 2020, va avea loc a X-a ediție națională a Marșului pentru viață. Tema acestei ediții va fi „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”.

În perioada 1-31 martie 2020 se va desfășura Luna pentru viață, cu aceeași temă, „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, care va cuprinde activități pro-viață organizate la nivel local în cât mai multe domenii: educație, cultură, artă, sport, implicare socială etc.

În 2019, au fost peste 670 de localități din România și Republica Moldova în care s-au desfășurat activități pro-viață, iar unele sunt de aici, din Banatul de Munte. Dar pentru 2020 ținta este 1001++ localități și, dacă nu v-am lăsat singuri astă vară, sper că nici dumneavoastră nu ne veți lăsa singuri la primăvară!

Ca un post scriptum, vă anunțăm că tocmai compilăm împreună cu Studenți pentru viață București o listă de 1001++ activități posibile. Îi rog pe aceia dintre dumneavoastră care vor să se sfătuiască despre activități pro-viață să ia legătura cu noi.

Cu nădejdea că fiecare bine pe care îl faceți contribuie la dezvoltarea unei culturi care să prețuiască darul vieții, spre folosul tuturor copiilor și părinților, vă felicit și vă mulțumesc încă o dată. Dar sper că nu pentru ultima dată!

Mai ales că nu mi s-a dat ce mi s-a promis – adică dicționarul dialectului bănățean. Că, după ce i-am zis cuiva să vină să facă ceva și a răspuns „vin dăloc”, eu am înțeles că nu vrea cu nici un chip să facă și tocmai mă pregăteam să mă înfurii. Apoi am înțeles că „vin dăloc” înseamnă „vin imediat” și m-am dezînfuriat dăloc, cred că înțelegeți ce înseamnă asta…

Sursa: AlexandraNadane.ro