Agenda înmulțirii „identităților sexuale”

În luna ianuarie 2013, New York Times a publicat un articol cu privire la cea mai recentă expansiune a identității sexuale în rândul studenților din cadrul unor universități din Statele Unite. Ei promovează o nouă identitate sexuală ce neagă orice realitate.

Conform acestor studenți, care par să nu aibă nimic mai bun de făcut decât să se reinventeze, categoria sexuală LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transexuali) nu mai este suficient de cuprinzătoare.

„Generația LGBTQIA” dorește recunoașterea și a altor categorii sexuale cum ar fi cei cu înclinații „queer”, intersexuale și asexuale. Conform publicației New York Times, această listă nu este nici pe departe completă, fiind permanend adăugită, pe măsură ce studenții „trec dincolo de statutul binar bărbat / femeie”, heterosexual / homosexual și resping normalitatea.

Majoritatea oamenilor nu sunt la curent cu incursiunile teoriei de gen – ideologie care a dat naștere „Generației LBGTQIA” – sau cu pericolele pe care le aceasta le implică. Confuzia se datorează în parte faptului că există mai multe teorii diferite despre gen, fiecare dintre acestea fiind bazată pe o înțelegere greșită a ființei umane. Există diverse teorii – perspectiva de gen, identitatea și expresia de gen, inversiunea de sexe – care nu au o logică solidă și sunt într-o continuă schimbare, dând astfel o sarcină grea celor ce încearcă să le critice.

Termenul de „gen” a devenit omniprezent. Formularele pe care le completăm în mod curent și care anterior ne cereau să precizăm care este sexul nostru, acum solicitată genul nostru. Cei mai mulți oameni au presupus că „gen” reprezintă doar un sinonim decent pentru cuvântul sex, fiind de preferat din moment ce cuvântul sex are și un alt înțeles, și anume, de a defini actul sexual. Însă cei care impun folosirea cuvântul „gen”, nu o fac din motive de maniere, termenii gen și sex nefiind pentru ei sinonimi.

În trecut, cuvântul sex se referea la tot ceea ce însemna să fii bărbat sau femeie, iar cuvântul gen era un termen gramatical – unele cuvinte aveau gen – masculin, feminin sau neutru. Cu toate astea, în anii ’50, John Money, unul dintre angajații Universității Johns Hopkin, a promovat ideea că identitatea sexuală ar putea fi defalcată în elementele sale constitutive: ADN, hormoni, organe sexuale interne și externe – și gen, adică sexul cu care se identifica fiecare persoană. Acesta a susținut că o persoană ar putea avea un singur sex din punct de vedere fizic, dar s-ar putea identifica cu celălalt. Money a promovat așa-zisele operații de schimbare de sex, prin care bărbați ce credeau că posedă mintea unei femei, au fost modificați chirugical astfel încât să se asemene cu o femeie. Atunci când dr. Paul McHugh a preluat conducerea universității, acesta a solicitat un studiu privind rezultatul acestor presupuse modificări de sex și, constatând că acestea nu se aflau în concordanță cu psihopatologia clienților, a întrerupt practica. Din păcate, au existat alte spitale care au continuat să efectueze aceaste operații mutilante.

Money a venit și cu ideea că dacă un băiat s-ar naște cu organele genitale deformate, acesta ar putea fi castrat și crescut ca o fată, iar el nu ar observa niciodată diferența. Cu alte cuvinte, senzația de a fi bărbat sau femeie ar fi fabricată din punct de vedere social, în funcție de cum ne tratează cei din jur. Cu toate acestea, studiile efectuate pe acești băieți crescuți ca și o fată au revelat faptul că mulți dintre ei au respins modificarea și au cerut dreptul de a trăi ca și bărbați, chiar și fără organe genitale intacte. În 2006, cartea „As nature Made Him”, scrisă de John Colapinto, l-a dat în vileag pe Money, ca fiind escrocul ce a mascat eșecul celui mai renumit caz al său și care a făcut abuz de băieții care i-au fost aduși pentru a fi ajutați.

În continuare, acest articol descrie unele din principalele evoluții ale teoriei de gen.

Integrarea perspectivei de gen

Cu toate astea, înainte ca teoriile lui Money să fie discreditate în mod public, feministele de influență marxistă au combinat conceptul său de gen (roluri construite social), cu ideea că întreaga istorie este o istorie a luptei de clasă. Conform teoriei acestora, cea dintâi luptă de clasa a avut loc între bărbați și femei, femeile fiind întâia clasă asuprita. Presupunând că Money ar fi avut dreptate, iar diferența dintre bărbați și femei nu ar fi ceva natural, ci rezultatul unor roluri de gen construite social și impuse de un sistem patriarhal opresiv, atunci metoda de a anula oprimarea femeilor ar fi de a elimina toate diferențele dintre bărbați și femei. Acest lucru s-ar putea realiza prin adoptarea unei perspective de gen care cere ca orice recunoaștere socială a diferenței dintre bărbați și femei să fie eradicată și să se impună norme ca bărbații și femeile să participe la orice activitate socială în număr egal din punct de vedere statistic și să beneficieze, tot statistic vorbind, de egalitate de putere și de recunoaștere. Orice deviere de la o egalitate statistică absolută ar fi privită ca o dovadă de discriminare sexuală.

Deși egalitatea drepturilor, tratamentul egal în temeiul legii, egalitatea de șanse, învățământul egal, și accesul egal la bunurile sociale sunt obiective admirabile, bărbații și femeile se deosebesc. Dacă li se permite să acționeze în mod voluntar, aceștia nu vor ajunge la o egalitate absolută. Fiindu-le dată libertatea, un anumit procent din femei vor alege maternitatea ca prima vocație, fie părăsind câmpul muncii pentru a se dedica copiilor lor, fie prin alegerea unui loc de muncă care să le permită să petreacă mai mult timp cu familia. Astfel, vor exista mai puține femei cu munca remunerată, iar procentul acelora care vor munci vor efectua mai puține ore în domenii mai puțin solicitate și, per total, vor primi salarii mai mici. Feministele de gen sunt conștiente de acest lucru și au făcut presiuni asupra guvernului să instituie politici care ar obliga femeile să iasă din casă și să se alăture forței de muncă. În spatele perspectivei de gen există politici anti-maternale care se opun în mod fundamental femeii, copilului, și familiei.

Feminismul de gen a fost puternic influențat de femeile implicate în relații de același sex. Negarea diferențelor naturale între bărbați și femei redefinește căsătoria pentru a include cuplurile de același gen și pentru a susține adopția de către acest tip de cupluri. Dacă, precum susțin radicalii, toate discrepanțele între bărbați și femei sunt construcții artificiale, impuse de o societate patriarhală opresiva, atunci de ce ar trebui ca relațiile homosexuale să fie tratate diferit? Totuși, din moment ce bărbații diferă de femei, maternitatea este fundamental diferită de paternitate, copiii au nevoie de o mamă și de un tată, atunci există o mulțime de motive pentru a favoriza căsătoria între un bărbat și o femeie.

Expresia genului și identitatea sexuală

De curând, aceia care cer noi drepturi legate de gen au pus presiune asupra guvernului să adauge noi concepte precum „identitatea de gen” și „expresia genului” la legile împotriva discriminării. Aceștia afirmă că deși sexul este „atribuit” unui copil în urma observării organelor sale genitale, unii oameni nu acceptă această clasificare. De exemplu, un bărbat din punct de vedere biologic poate susține că, deși deține corpul unui bărbat, crede că dispune de creierul unei femei. Acesta ar putea dori ca trupul său să fie modificat chirurgical pentru a se asemăna cu cel al unei femei, sau pur și simplu să se îmbrace ca o femeie. El ar putea cere ca certificatul său de naștere și alte documente să fie modificate și să i se permită să se căsătorească cu un bărbat. Însă lucrurile sunt mult mai complicate decât atât. Unii bărbați care au suferit intervenții chirurgicale pentru a semăna cu o femeie simt încă atracție față de femei și susțin că sunt lesbiene. Unii „transsexuali” ar putea dori să fie acceptați drept „sexul opus” chiar și fără modificări chirurgicale.

În trecut, persoanele care doreau să fie, sau care chiar credeau că aparțin celuilalt sex, sau care respingeau îmbrăcămintea sau punctele de interes ale propriului sex și le adoptau pe cele ale sexului opus, se presupunea că sufereau de tulburări ale identității de gen (Gender Identity Disorder). De curând, această denumire a fost înlăturată de Asociația Americană de Psihiatrie în favoarea „disforiei de gen”, care reflectă ideea că nu e nimic în neregulă cu dorința de a fi genul opus, atâta timp cât acest fapt nu te face nefericit, iar dacă refuzul societății de a pretinde că aparții sexului opus te face nefericit, atunci societatea trebuie să se schimbe. Includerea conceptelor de identitate de gen și limbajul de expresie în legile împotriva discriminării ar interzice oamenilor, în mod esențial, să refuze a pretinde că unii oameni și-au schimbat sexul.

În timp ce feministele de gen au luptat pentru a elimina tot ceea ce ele considerau a fi un stereotip, transsexualii adoptă adesea un stil vestimentar și comportamental care reflectă concepte stereotipice limitate, aproape caricaturale, a ceea ce înseamnă a fi bărbat sau o femeie. Unii dintre aceia care trec prin așa-zise schimbări de sex încearcă să își șteargă trecutul și pretind că au întruchipat dintotdeauna sexul pe care l-au dorit. Totuși, multora le este greu să mențină această continuă amăgire. Respingerea realității identității sexuale de către o persoană și căutarea unei operații mutilante este semnul unei grave tulburări psihologice. A accepta ideea unei schimbări de sex nu e nici o binefacere, nici o necesitate.

Statutul de „GenderQueer”

Concepția de „GenderQueer” reprezintă o ideologie bazată pe o răzvrătire împotriva tuturor restricțiilor cu privire la identitate, comportament, și activitate sexuală. Comunitatea GenderQueer cere dreptul de a se afișa ca bărbat, femeie sau fără gen, de a-și schimba identitatea în orice moment și de a face sex cu persoane de orice gen. Conform lui Riki Wilchins, autoarea cărții „GenderQueer: Voices from beyond the sexual binary”, (GenderQueer: Vocea de dincolo de dualismul sexual), „Genul este noua frontieră: zona în care te poți răzvrăti, poți crea o nouă individualitate și unicitate, sfida normele sociale cele vechi, expirate și depășite și, bineînțeles, poți aduce pe părinți și diverse alte personaje autoritare, în mod ocazional, în pragul nebuniei.” Conform articolului din New York Times citat mai devreme, universitățile progresiste alimentează această rebeliune. De exemplu, Jack (născut Judith) Halberstam, profesor transsexual din cadrul Universității din California de Sud, este autorul cărții „Gaga Feminism: Sex, Gender, and the End of Normal”. Societatea nu este obligată să încurajeze o astfel de rebeliune împotriva realității.

Orientarea sexuală

Deși cei ce susțin teoria de gen insistă că identitatea de gen diferă de orientarea sexuală, cele două concepte sunt legate între ele. Orientarea sexuală descrie persoanele în funcție de cei de care sunt atrase – propriul sex, sexul opus, sau ambele (bisexuali). Persoanele ce simt atracție față de același sex (SSA) sunt cei mai fățiși purtători de cuvânt ale diferitelor teorii de gen. Multe din persoanele SSA, însă nu toate, au suferit de tulburări de identitate sexuală în copilărie, și multe continuă să imite sexul opus în materie de îmbrăcăminte sau comportament. Aceștia sunt de părere că au fost discriminați pentru că nu s-au conformat normelor sexuale. De asemenea, ei se opun „heteronormalității” – convingerea că heterosexualitatea este norma standard, iar orice altă combinație este anormală.

O mică parte din persoanele cu atracții homosexuale decid să se supună unei așa-zise operații de schimbare de sex. De exemplu, din ce în ce mai multe femei ce se autoidentifică cu bărbații, implicate în relații de același sex, au optat pentru operații de îndepărtare a sânilor și pentru injecții cu hormoni masculini. Acest lucru, și cazul tot mai des întâlnit al bărbaților care, după ce au suferit intervenții chirurgicale pentru a semăna cu o femeie, sunt în continuare atrași de femei și, prin urmare susțin că sunt lesbiene, a iscat un conflict în rândul diferitelor tipuri de feministe. Unele evenimente organizate de acestea sunt strict dedicate femeilor, adică acelora care s-au născut femei și trăiesc ca femeile.

Indiferent de forma sa, teoria de gen este o negare a realității diferenței între sexe. Aceia care au adoptat această teorie în viața lor se revoltă împotriva propriei naturi, ceea ce duce la sentimente de înstrăinare. Decât să recunoască că teoria lor este fatalmente eronată, aceștia numesc „homofob”, „heterosexist” sau “bigot”, pe toți cei ce susțin realitatea. Ei au pretenția că cei ce grăiesc adevărul despre căsătorie, familie, maternitate și nevoile copilului, să fie reduși la tăcere.

Nu trebuie să cedăm în fața acestui tip de intimidare. Avem dreptul de a scoate în evidență inadvertențele și incoerențele din teoria lor despre gen. Un prim pas este acela de a nu spune „gen”, când ne referim la „sex”.

Dale O’Leary este o scriitoare americană cu un interes deosebit față de problemele psihosexuale, și autoarea volumelor: „One Man, One Woman” și „The Gender Agenda”.Ea postează pe blogul: What Does The Research really Say?