Afirmarea libertății ca destinație finală în sine și nu ca vehicul și instrument face foarte ușor loc nihilismului

de Cristina Popescu, Facebook
Problema cu libertatea este că, deși este esențială și are valoare în sine – un „bun” hard al omului – nu este mai puțin adevărat că este doar o valoare-instrument, o valoare-vehicul: e important și ce direcție îi dăm.
Valorile-finalitate, valorile-scop centrale ale individului și, la alt nivel, ale unei societăți sunt cele care vor da această direcție.
Afirmarea libertății ca destinație finală în sine și nu ca vehicul și instrument face foarte ușor loc nihilismului, tocmai pentru că – în lipsa unui țel care să inspire sau către care să se aspire – nu se ajunge nicăieri altundeva decât spre satisfacerea instinctelor și simpla viețuire și cădere sau putrezire în același loc; treaba asta nu duce, cu alte cuvinte, decât spre „nimic”.
La nivelul unei societăți, de asemenea, dacă se pune în centru nimicul, fie sub forma relativismului (toate sunt egale, nimic nu e superior), fie sub forma distrucționismului (sau deconstrucției) ori a afirmării ca valoare supremă a simplei libertăți a individului de a dispune de sine, libertatea nu va fi decât lubrifiantul care va face ca alunecarea generală și obștească spre nihilism și degradare să meargă uns.