Adopția, o alegere nobilă: „Mama e mama, chiar dacă nu i-a ținut pe copii în burtă, ci doar în inimă”
de Roxana Batariuc, din București, profesor de religie
(material preluat de pe grupul www.facebook.com/groups/Antiparenting/)
Cunosc pe cineva care mi-a povestit asta. V-o pun și eu vouă. Nu vrea nici laude, nici compătimiri, așa cum se întâmplă, sâcâitor de des, atunci când oamenii află că… pruncii se nasc in diferite moduri: prin naștere naturală, prin cezariană sau de sub tricou. Da, de sub tricou! Așa cum au ieșit și ai mei, în lipsă de alte variante.
– Cum, Mami, nu ne-ai purtat in burtică? Păi noi azi am văzut o femeie care avea bebe în burtică! Tu de ce nu?
– Dragii mamii, n-a putut mama să vă poarte în burtică, dar v-am purtat în inimă. Mi v-a dat Domnul în brațe că doar Lui îi spusesem de mulți ani ce dor îmi era de voi!
Știam că va veni o zi ca asta, o zi a întrebărilor, o zi a explicațiilor, încă de-atunci, pe când i-am ținut pentru prima dată în brațe și în suflet, aveau doar trei zile de viață – și trei zile de când purtau pe ei stigmatele abandonului. Femeii îi trebuie nouă luni pentru a face nu numai în trup ci și în suflet culcuș pentru puiul său. Un timp al așteptării, un timp al pregătirii, un timp al obișnuinței cu gândul și bucuria că e mamă. La mine a durat câteva minute. I-am luat în brațe, i-am privit, i-am mângâiat și am început să fiu…
De câte ori de-atunci nu mi-am făcut scenarii despre cum va trebui cândva să le-o spun fără să-i doară tare, că mama e mama, chiar dacă nu i-a ținut în burtă, ci doar în inimă, chiar dacă nu-i hrănește din ea ci cu tot ce e ea.
Iată însă, că n-apuc să zic nimic din cele ce mi le închipuisem de-atâtea ori că le voi spune lor când va veni vremea să întrebe, că… Hop! mi se dau jos din brațe, și cum stăteam eu în genunchi pe covor, mi se bagă fata sub tricou, apoi fuga și băiatul.
Încep a chicoti pe sub tricoul meu și drăguța de ea zice:
– Gata! Acum am încăput!
Le-am prins căpșoarele așa cum le întrevedeam prin tricoul meu întins la maxim, ca pielea de pe burtă la 9 luni…m-am aplecat și i-am sărutat, așa, prin materialul din bumbac natural. Era joacă pe ei și veselie…le simțeam trupușoarele înghesuindu-se acolo, le simțeam căldura respirației și bătaile inimilor le auzeam. Cu fiecare mișcare pe care-o făceau, tricoul lua forma corpului lor…am stat așa, cu ei fixați la burta și în inima mea. Și inima bătea tare și tot tare se și bucura..
Cine-o mai zice că nu i-a ținut mami în burtă, s-o creadă el!…Știm noi mai bine taina noastră!
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
