sfaturi pentru tineri

Adevărul despre vorbitul și trimisul SMS-urilor în timp ce conduci

condus

Ai condus vreodată în spatele cuiva știind că își folosește telefonul mobil? Celălalt  șofer probabil conducea foarte încet, mergea de-a lungul mai multor benzi  de trafic în același timp, era inconștient de prezența celorlalți șoferi și conducea haotic. Aproape trei sferturi dintre șoferii care au participat la un studiu  au raportat că văd aproape întotdeauna alți șoferi vorbind la telefon sau trimițând mesaje în timpul condusului (Nationwide,2009). Patru din cinci posesori de telefoane mobile au admis că au folosit telefoanele mobile în timp ce conduceau (Nationwide Insurance, 2008). În 2009, aproape  6.000 de persoane au fost omorâte și jumătate de milion au fost rănite în accidente datorită neatenției la volan (NHTSA, 2010).

Oamenii nu se deconectează de lumea exterioară atunci când se urcă la volan. Ei continuă să își folosească telefoanele mobile pentru a comunica cu ce dragi și a-și conduce afacerile. Totuși, creierul nostru nu este capabil să se concentreze în întregime pe  mai multe activități simultan.  Creierul are o încărcătură cognitivă – o anumită cantitate de activitate mentală de care se poate ocupa o dată.  Dacă trimiți mesaje sau ești captivat de o conversație telefonică în timp ce conduci, creierul tău rămâne cu mai puțină încărcătură cognitivă pe care să o concentreze asupra condusului. În consecință, modul în care conduci nu este atât de bun pe cât ar trebui să fie. Este adevărat, dacă ai mulți ani de experiență în conducere, aceasta o să îți permită să folosești mai puțină încărcătură cognitivă. Totuși, cel mai probabil, persoanele tinere, care au mai puțină experiență în conducere  sunt cele care își folosesc telefonul mobil în timp ce conduc. Pe de altă parte,  oamenii mai în vârstă au mai multă experiență în conducere,  dar mai puțină în folosirea tehnologiei.

Unii oameni susțin că a folosi telefonul mobil în timp ce conduci nu este diferit  de a conversa cu un pasager din mașina ta.  Însă, cercetările (Drews, Pasupathi, & Strayer, 2008)  susțin contrariul. Pasagerii dintr-o mașină împart același context. Conversația decurge influențată de nevoile conducătorului auto. Pasagerii pot să îl informeze pe șofer de anumite condiții ale drumului sau să suspende conversația atunci când aceasta constituie un pericol. De asemenea, putem să le cerem pasagerilor să aștepte atunci când este nevoie să ne concentrăm energia mentală pe condus.  Pe de altă parte, persoana de la celălalt capăt a conversației telefonice nu face parte din acest context și nu i se poate cere să aștepte în același mod.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Multe studii susțin că folosirea telefoanelor mobile în timpul condusului este foarte riscantă. Mesajele text sau conversațiile, fie că sunt pe un telefon prevăzut cu dispozitiv hands-free sau nu, încetinesc timpul de reacție mai mult decât influența alcoolului sau a drogurilor( Drews et al., 2009; Strayer, Drews, & Crouch, 2006).

Mesajele text iau privirea conducătorului auto de pe drum  pentru cea mai lungă perioada de timp,  în comparație cu cei care vorbesc la telefon sau nu îl folosesc deloc.  Conducătorii care trimit mesaje text apar și ca fiind cei mai predispuși la schimburi haotice ale benzilor de sens, având percepții greșite asupra pozițiilor și distanțelor din trafic( Hosking, Young, & Regan, 2009).  De asemenea, șoferii care își folosesc telefonul mobil în timp ce conduc, sunt  predispuși la accidente de patru ori mai mult decât cei care nu o fac, arată studiile.

Ținând cont de aceste studii, cum pot oamenii specializați să îi convingă pe tineri să nu conducă și să folosească telefonul mobil în același timp? O cale este de a le arată tinerilor un anunț video al serviciilor publice britanice, care ilustrează într-un mod clar efectele dezastruoase ale condusului neatent.

De asemenea, putem să le demonstrăm tinerilor efectele folosirii telefonului mobil asupra timpului lor de reacție prin exercițiul următor: pune-i pe tineri să stea într-o linie,apoi cere-le să pună mâna liberă pe umărul persoanei din fața lor. În primul rând, încearcă să le măsori  timpul de reacție trecând prin dreptul lor în timp ce fiecare strânge umărul celuilalt rând pe rând. Calculează timpul în care ajunge atingerea până la ultimul din linie. Apoi, cere-le tinerilor să sune pe cineva de pe telefonul mobil. În timp ce vorbesc la telefon, cere-le să repete strângerea umărului celui din față lor, și calculează cât va dura de dată această acțiunea. În mod normal, va dura cu câteva secunde mai mult ca atingerea să ajungă până la ultimul. În ultimul rând, cere-le să trimită un mesaj text cuiva în timp ce întreprind aceeași activitate. Măsoară-le timpul de reacție în timp ce trimit mesajul și  strâng umărul celuilalt, observându-le în același timp comportamentul. Majoritatea tinerilor nu o să privească în sus când trimit mesajul. Amintește-le tinerilor că simulează trimisul unui mesaj în timp ce conduc, și că trebuie să privească la drum. În majoritatea ocaziilor, atingerea nu mai ajunge la sfârșit, atenția tinerilor fiind compromisă de trimiterea mesajului text.  După această demonstrație, discută cu ei despre ceea ce poate însemna diferența constatată în dreptul timpului de reacție atunci când se află în trafic. Să sperăm că aceste exerciții le vor demonstra tinerilor pericolele din spatele condusului distras și neatent.

Sursă: Psychology Today

Traducere: Rebeca Bunculeț

foto: http://www.freedigitalphotos.net

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button