Marşul pentru Viaţă

După Marșul pentru Viață 2026 de la Târgu Mureș urmează cel de la Alba Iulia

Marșul pentru Viață 2026 de la Târgu Mureș, organizat de Protopopiatul Târgu Mureș, a reunit duminică, 22 martie 2026, aproximativ 1.500 de participanți de toate vârstele într-un gest comun de mărturisire a respectului pentru viața umană începând de la concepție.

În deschidere, părintele protopop Răzvan Șulea a transmis un mesaj din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, prin care ierarhul a afirmat că viața este un dar de la Dumnezeu, care trebuie ocrotit și prețuit încă din primul moment.

Biserica a fost dintotdeauna alături de om, promovând iubirea, sprijinul și responsabilitatea față de fiecare ființă umană, a mai transmis Părintele Arhiepiscop Irineu.

În continuare, prof. Mariana Alina Bexa, inspector școlar pentru disciplina Religie la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, a subliniat rolul educației în consolidarea valorilor fundamentale: respectul pentru viață, grija față de aproapele și responsabilitatea față de darurile primite.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Aceste valori prind rădăcină cu adevărat atunci când sunt trăite în comunitate, a subliniat inspectorul școlar.

Manifestarea, la care au participat și reprezentanți ai primăriei și prefecturii, a inclus momente artistice oferite de tânăra interpretă Larisa Codarcea.

Urmează Marșul pentru Viață de la Alba Iulia

Duminică, 29 martie 2026, va avea loc Marșul pentru Viață 2026 de la Alba Iulia. Evenimentul va începe la 14:30, în proximitatea Casei de Cultură a Sindicatelor, peste drum de Facultatea de Teologie Ortodoxă.

Traseul va fi: Strada Vasile Goldiș – Bulevardul Revoluției 1989 – Strada Cloșca – Strada Mihai Viteazul – esplanada dintre Catedrala Reîntregirii și Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, unde vor avea loc discursuri.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button