educaţie sexuală

Statele Unite: Părinții șocați de excursia organizată elevilor la un sex-shop – directoarea școlii afirmă că a fost „frumos”

Screen-Shot-2015-06-02-at-7.46.04-PM-620x345

Publicația The Blaze relatează că aproximativ 12 elevi din Minneapolis, Minnesota, cei mai mici în vârstă de 11 ani, au fost duși într-o excursie școlară sponsorizată privat, la un sex-shop, acest lucru provocând furie în rândul părinților.

Directoarea școlii private Gaia Democratic School din Minneapolis, Starri Hedges, a luat copii de gimnaziu și de liceu într-o excursie la magazinul “Smitten Kitten” ca parte a orelor de educație sexuală.

Unul din părinți, Lynn Floyd, a numit această excursie „o majoră încălcare a încrederii”, adăugând că părinții nici măcar nu au fost anunțați în prealabil că această excursie va avea loc. Ambele ei fiice, în vârstă de 11 și 13 ani, au fost în această excursie.

„Pur și simplu nu poți să ștergi acele imagini”, a spus mama.

Cu toate acestea, directoarea școlii a spus despre această excursie că a fost „frumoasă”, conform Star Tribune.

„Ceea ce mi s-a părut frumos la această excursie a noastră a fost faptul că elevii au putut vorbi cu acești educatori sexuali fără nicio jenă”, a declarat aceasta.

Conform relatărilor, elevii au fost feriți de conținutul considerat pornografic pe durata vizitei la Smitten Kitten , însă jucăriile sexuale și alte produse pentru adulți erau la vederea copiilor.

Unii elevi chiar și-au cumpărat prezervative, conform relatărilor. Magazinul vinde, de asemenea, cărți și DVD-uri și găzduiește workshop-uri.

Grant Wilson, managerul Business License din Minneapolis a declarat pentru Star Tribune ca școala a afișat o „judecată slabă” și că va cerceta dacă magazinul a încălcat vreo lege referitoare la materialele pornografice explicite și minori.

Iată câteva detalii cu privire la codul orașului:

„Conform codului din Minneapolis, copiii mai mici de 18 ani nu trebuie să fie expuși la „materiale pornografice provocative, fie scrise, fotografice, tipărite sau audio, menite a dăuna minorilor”.

Directoarea a adăugat că a fost „prima excursie de acest fel și, probabil, ultima”, părându-i rău de asta, deoarece „copiii s-au distrat”.

Hedges a apărut într-o filmare postat pe YouTube în care explică misiunea școlii Gaia Democratic.

Traducere: Elena Dolea

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie și de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteți afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *