Schimbarea la față a Americii: Reince Priebus, un creștin ortodox practicant, va fi șef de cabinet la Casa Albă

10411867_1172630386097593_8801619966786503129_n

Noul șef de cabinet de la Casa Albă este fostul Șef al Convenției Naționale Republicane, Reince Priebus [se pronunță rains pribăs], cel care l-a sprijinit pe Trump în campanie.

Acesta este capabil să suplinească lipsa de experiență și de conexiuni politice ale noului președinte american, urmând să aibă un rol esențial în promovarea agendei președintelui în cadrul noului legislativ american. Este prieten bun cu Paul Ryan (foto dreapta jos), republicanul care în prezent este Purtător de Cuvânt al Camerei Reprezentanților.

Comentatorii arată că Priebus a fost cel care a asigurat în teritoriu victoria republicanilor, pregătind terenul pentru aceasta. De asemenea, a fost cel care a reparat multe din gafele făcute în discursul public sau în alt fel de Trump și de alți colegi de partid.

Cel mai probabil, aceasta va garanta păstrarea lui Ryan în același post pentru încă un mandat și o colaborare foarte bună între executiv (administația Trump) și legislativ (Congresul SUA, format din Senat și Camera Reprezentanților).

366d658a00000578-3698588-image-a-103_1468980537341

Într-un material realizat despre el la televiziunea CNN (video jos), Priebus a declarat ca cele trei lucruri îl ajută să treacă ziua cu bine sunt Liturghierul Ortodox, pe care îl ține deschis în permanență pe o masă din biroul său, platforma Partidului Republican și… programul de meciuri al echipei de baseball Milwakee Brewers!

Priebus este primul șef republican care a sprijinit prezența membrilor săi de partid la Marșul pentru Viață care are loc anual în Washington, DC. Declarând că nu vrea decât să îi sprijine pe colegi să-și manifeste convingerile, el a preluat de fapt rolul de leader informal în această chestiune și i-a încurajat să participe, asigurându-le transportul și participând el însuși la eveniment.

Revenind la convingerile politice, se mai spune că Priebus ar fi artizanul celei mai pro-viață platforme republicane (cea din 2016, pe baza căreia partidul a obținut cele mai multe locuri în Congresul SUA).

Iată ce declara el în 2013 (video mai jos):

În primul rând, nici nu știu dacă aș folosi cuvântul „toleranță”. Nu mă înnebunesc după acest cuvânt. Nici nu cred că e o problemă cu el. Dar cred că a fost foarte politizat și i s-a dat un înțeles care poate merge exact în direcția opusă.

Eu cred că avem principii solide, Încă mai cred – și pot să vă spun că și partidul crede la fel în continuare – că instituția căsătoriei este destinată uniunii dintre un bărbat și o femeie.

Partidul nostru crede că viața începe la concepție.

Cred că aceste chestiuni sunt de bază și nu se vor schimba.

Ceea ce am spus – și nu cred că aceasta ar trebui să fie interpretată deloc ca o afirmație controversată – este că eu cred că atât pastorii și toți creștinii, cât și toți ceilalți ar trebui să fie de acord că orice principiu trebuie să se încadreze în conceptele de har, iubire și respect.

Nu este limbaj codificat. Este limbajul Noului Testament.

Iar aceasta nu ar trebui să ridice o problemă în partid. Asta am spus…


VIDEO: Liderul Convenției Naționale Republicane explica în 2013 atitudinea partidului său față de conceptele de „toleranță” și de „căsătorie”.

Citește și Schimbarea la față a Americii: La discursul de nominalizare ca vicepreședinte, Mike Pence a adus un omagiu emoționant familiei sale

Citește și Schimbarea la față a Americii: Cum arată platforma Partidului Republican, care a obținut cele mai multe mandate pentru Congres

 

 

 

No comments yet.

Lasă un răspuns