Purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă și familia, dați afară din două restaurante pentru că ea lucrează pentru Trump

Pe 23 iunie 2018, Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, a fost dată afară dintr-un restaurant împreună cu întreaga familie, pe motiv că lucrează pentru Trump.
Proprietarii și angajați restaurantului nu erau de acord cu politica lui Trump cu privire la armată, mai precis cu faptul că Președintele SUA a interzis acceptarea persoanelor transgender în armată.
Sanders s-a oferit să plătească ce comandase și nu apucase să mănânce și a plecat fără să protesteze.
Proprietara restaurantului a declarat ulterior că a fost nevoită să ia această măsură deoarece are mai mulți angajați de orientări sexuale diferite și aceștia i-au cerut să o facă.
Totuși, tatăl purtătoarei de cuvânt a anunțat de curând că socrii acesteia, care nu au votat cu Trump și au vederi foarte liberale, au încercat să ia masa fără ea într-un alt restaurant din apropiere. Ei au fost urmăriți și acolo de proprietara primului restaurant, care a organizat pe loc un mic meeting de protest, cerând îndepărtarea lor și de acolo, pe motiv că erau apropiați ai purtătoarei de cuvânt. El a declarat că una din rudele ei prin alianță s-ar fi adresat acestora în fața celui de al doilea restaurant, spunându-le:
Uite ce-i, nu-mi place Trump și nu îl sprijin. Sunt un liberal de departe, dar voi mă puneți într-o situație jenantă și nu ajutați cauza deloc.