homosexualitateviaţa de familie

Deputata Diana Tușa: „Parteneriatul civil sau tactica salamului”

Tusa_Adriana
Diana Tușa

Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților a respins miercuri, 5 martie 2014, proiectul de lege privind parteneriatul civil, inițiat de deputatul Remus Cernea, proiect care are drept scop stabilirea regimului juridic al parteneriatului civil, urmărind conferirea unui caracter legal conviețuirii dintre două persoane, ca alternativă la căsătorie.

Proiectul de lege propus de Cernea definea parteneriatul civil ca fiind „un contract încheiat fără niciun fel de discriminare între două persoane care decid să conviețuiască în baza afecțiunii, respectului și sprijinul reciproc și a egalității în drepturi”, deschizând în acest fel posibilitatea încheierii parteneriatului civil între persoanele de același sex.

Decizia privind respingerea proiectului a fost luată cu unanimitate de voturi.

În urma respingerii proiectului, deputatul Cernea a declarat, referindu-se la membrii Comisiei juridice:

“Oamenii aceia nu cunosc deloc legea, nu cunosc implicațiile unei astfel de propuneri legislative, dar au făcut paradă de faptul că sunt juriști, mascându-și în acest mod ignoranța și atitudinea conservatoare și retrogradă. Noi vom continua această bătălie, urmează un vot în plen, vom încerca să pledăm în plen ca lucrurile să se schimbe. Mai adaug un lucru, urmează alegerile europarlamentare. În țările în care au fost introduse astfel de legislații, au fost introduse de către partidele social-democrate, liberale, de către partidele verzi. Dar astăzi am văzut la pretinșii liberali și social-democrați din România o atitudine împotriva familiilor politice”.

Vă prezentăm mai jos declarația doamnei deputat Diana Tușa cu privire la această inițiativă legistivă, declarație prezentată în ședința Camerei Deputaților din 11 februarie 2014:

„Bună dimineața.

Declarația politică de astăzi se intitulează „Parteneriatul civil sau tactica salamului”.

Zilele acestea, suntem solicitați să răspundem uneia dintre cele mai importante provocări cu care ne putem confrunta în calitatea noastră de legiuitori.

Inițiativa legislativă privind parteneriatul civil, semnată de colegul nostru, domnul deputat Remus Cernea, ne obligă să ne verificăm limitele și să introspectăm serios setul de valori la care aderăm.

În ciuda aparențelor, parteneriatul civil nu este despre simple beneficii fiscale sau locative acordate cuplurilor hetero și homosexuale necăsătorite, ci despre însăși definiția familiei și, ca atare, despre soarta ei.

Pentru prima dată în istoria României, cineva încearcă să comute centrul de greutate al acestei instituții de pe căsătoria heterosexuală, monogamă, pe un simplu contract civil „nediscriminatoriu”, cu ghilimelele de rigoare, încheiat între două persoane, indiferent de sex.

Pretinsa necesitate de a recunoaște familiile compuse din cupluri aflate în concubinaj, conform expunerii de motive a autorului, nu este decât o minge ridicată la fileu grupurilor de lobby ale minorităților sexuale, căci după citirea propunerii legislative devine clar că parteneriatul nu le-ar fi de folos cu nimic cuplurilor heterosexuale.

Drepturile cerute deja sunt prevăzute în Codul civil recent dezbătut și adoptat în legislatura trecută, și, mai exact, sunt cele ale căsătoriei, cu unica excepție, a dreptului la filiație.

Putem spune, așadar, că legiferând parteneriatul civil, facem primul pas spre legiferarea căsătoriei între persoane de același sex, dar sub o altă denumire.

Din acest punct de vedere, propunerea domnului deputat Cernea este ilustrarea perfectă a tacticii salamului: se taie prima felie din bogata pradă numită familie, prin parteneriatul civil, după care vor urma la rând alte felii, decupate fie prin intermediul legilor, fie prin decizii judecătorești, până ce vom constata, prea târziu, că între parteneriat și căsătorie nu mai există nicio diferență și că legile care protejau familia naturală au rămas fără obiect.

A se vedea teribilul exemplu al țărilor precum Franța, Spania și Anglia, unde atacul a mers până acolo încât guvernele nu doar au legiferat căsătoria pentru toți, inclusiv filiația prin adopție sau fecundarea artificială pentru cuplurile de același sex, dar au înlocuit chiar și cuvintele „mamă” și „tată” din registrele de stare civilă cu termenele – pretins neutre – „părinte A” sau „părinte B”.

Greu de imaginat o agresiune mai gravă la adresa firii și a cetățenilor, în ultimă instanță.

Și pentru că tot a venit vorba de cetățeni, noi suntem aici pentru a-i reprezenta pe români, care cred, în majoritatea lor, că familia înființată pe căsătoria dintre două sexe este primul și cel mai important centru al vieții sociale.

Familia astfel construită s-a dovedit cadrul optim de formare a noii generații, iar rolul esențial jucat de această instituție în trecutul, prezentul și viitorul dorit al țării a fost consfințit prin noul Cod civil, în 2009.

Menționarea clară a familiei naturale, monogame și nucleare, ca valoare exclusivă, protejată de lege, nu poate fi interpretată ca o ofensă adusă cuiva, ci este doar recunoașterea juridică a unei realități. Ea reprezintă o măsură care a devenit absolut necesară, în contextul unei stări de criză a familiei, cu tot mai multe familii destrămate și copii crescuți de un singur părinte.

Stimați colegi, noi avem datoria să facem legi care să respecte valorile și credința celor care compun acest popor.

Nu avem nicio obligație de a urma recomandări sau modele față de care suntem străini, așa cum eronat se pretinde chiar în expunerea de motive a Propunerii legislative privind parteneriatul civil.

Experiența nefastă a celor 50 de ani în care comunismul a impus legi cu forța, fără a ține cont de specificul românesc, cred că sunt de ajuns.

Nu mai este nevoie să traumatizăm alte generații în numele unui iluzoriu progres adus prin rețete alienate.

O astfel de rețetă este cea a marxismului cultural, al cărui reprezentant este domnul Cernea. Ea presupune distrugerea familiei, a miturilor și simbolurilor, și, în final, însăși deconstrucția conduitei umane, prin îndepărtarea completă a pilonilor pe care aceasta se sprijină.

Creștin-democrația se împotrivește, desigur, discriminării, adică tratamentului nedrept și nejustificat, întrucât este o doctrină politică ce pune accent pe valoarea persoanei umane, dar faptul că omul este prețuit, ca persoană, în orice situație, nu înseamnă a accepta senin oricare comportament și oricare solicitare, chiar aparent legitimă și, mai cu seamă, a le transforma, prin legiferare, într-o formă de normalitate.

Încercarea de legiferare a parteneriatului civil este o încercare de a demonstra că e suficient să adopți un set de legi pentru ca oamenii să gândească și să simtă altfel, și că poți redesena, oricând, după bunul-plac, idealurile și valorile general-umane. Este o teză revoluționară, specifică stângii radicale.

Ca politicieni responsabili însă, refuzăm categoric ideea că realitatea este un simplu construct ideologic care poate fi modificat prin simpla schimbare a limbajului legii. Și aceasta, mai cu seamă, întrucât căsătoria, înainte de a fi un contract privat, este o normă socială a cărei definire și stare ne privesc pe toți.

Pentru binele copiilor noștri, să lăsăm familia ceea ce a fost întotdeauna, structura fundamentală a societății, care se întemeiază prin uniunea, prin căsătorie, între un bărbat și o femeie. Nu pentru că aceasta ne dorim noi, susținătorii ei, și dorim să impunem, chiar dacă suntem majoritari, ci pentru că aceasta este legea firii.

Vă mulțumesc.”


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *