OPINIE: Ușor-ușor, suveranitatea trece de la popor și reprezentanții lui aleși la Curțile de Justiție, inițial gândite ca garanți ai acestei suveranități

(…) În vechile monarhii suveranitatea era a regelui și se funda pe voința lui Dumnezeu, al Cărui uns era regele și în fața Căruia răspundea acesta;

Ulterior, în republica modernă, suveranitatea emană de la popor, în numele căruia o exercită – mai bine sau mai prost – reprezentanții săi și în fața căruia acești reprezentanți răspund politic.

În prezent, o bună parte din suveranitate trece ușor-ușor, de facto, pe nesimțite, de la popor, către Curțile care aveau rolul de a fi garanții și paznicii legii fundamentale care confereau această suveranitate celui dintâi – constituții, tratate – fie că vorbim de tribunalele și curțile constituționale naționale, fie că vorbim de cele supra-statale: CEDO și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

De când cu activismul judiciar și interpretarea „dinamică” a dreptului, aceste Curți tind să intre din ce în ce mai puternic în domeniul rezervat legiuitorului și executivului, adică al celor care exercită suveranitatea poporului și care răspund politic în fața acestuia.

Curțile constituționale nu sunt alese de popor și nu dau socoteală în fața nimănui. Asta reprezintă, pe de o parte, o garanție a independenței față de politic a judecătorilor care le compun; pe de altă parte, însă, ajunge să devină un instrument de uzurpare a suveranității poporului din momentul în care judecătorii încep să intre prin actele lor în teritoriul politicului, fie comportându-se ca un legislator pozitiv –de exemplu, când prin deciziile pe care le dau legiferează de facto, fie când cenzurează politicile guvernamentale sau parlamentare ca neconforme cu Constituția, dar în virtutea unei interpretări a acesteia care-i transformă înțelesul originar până într-acolo încât s-ar putea spune că, implicit, Curtea a înlocuit, de la sine putere și neîmputernicită de popor, vechea Constituție cu una nouă.

Rolul Curților este ca, în verificarea sau cenzurarea actelor de legiferare și politicilor curente ale parlamentului și guvernului, să aplice constituția națiunii așa cum este ea, iar nu să o schimbe fără mandat din partea cuiva și fără să răspundă pentru actul său de legiferare.
Rolul reprezentanților poporului (parlament și, indirect, guvern) este să exercite suveranitatea în numele acestuia, legiferând și punând în aplicare politici în limitele constituției, pentru care răspund politic în fața poporului.

Atunci când Curțile fie schimbă prin interpretare semnificația originară a normei constituționale, adică schimbă de facto constituția, pentru a bloca o lege sau act guvernamental pentru care legiuitorul sau guvernul a fost mandatat prin vot, fie dispun prin decizie legiferarea într-un anumit sens, intrând în sfera legiuitorului, în acel moment, fără a reprezenta pe cineva, fără mandat și fără a răspunde politic, pentru că nu sunt alese și nu vin la judecata poporului, Curțile trasează în mod suveran politicile și direcția unei țări exercitând suveranitatea în nume propriu.

De ce? Pentru că în felul descris, Curțile preiau de la cei care reprezintă legitim poporul din atributele suveranității (legiferare și guvernare) și le exercită fără mandat; în schimb, reprezentanții poporului sunt siliți să legifereze și să guverneze în albia impusă de Curți, deci punând în practică voința Curților mai mult decât voința celor pe care-i reprezintă, în condițiile în care ei vor răspunde, iar nu Curțile, în fața poporului.

Cu alte cuvinte, legislativul și executivul tind să ajungă în situația de a reprezenta doar de jure poporul, de facto punând, însă, în practică, politica Curților.

Curțile își impun viziunea lor prin intermediul deciziilor ce obligă legislativul și executivul să legifereze/acționeze într-un fel sau să se abțină de la a legifera/acționa cum și-au asumat conform mandatului primit de la alegători; în acest fel, Curțile se comportă, de facto, suveran, în timp ce poporul va trage la răspundere politică pe reprezentanții săi, dar a căror putere de reprezentare este limitată de deciziile Curților.

Poate că ce am expus mai sus vi se pare legitim și sună a controlul puterilor în stat, dar nu este așa.

Pentru ca tot ce am spus să fie legitim, trebuie să înlocuim „Curțile” cu „Constituția”.

Câtă vreme Constituția, legea fundamentală asumată de popor prin voința specific manifestată, este cea care cenzurează prin mâna Curților politicile și actele legislativului și executivului, adică actele și acțiunile reprezentanților poporului, totul este în regulă.

Când însă Curțile se autoînvestesc cu puterea de a interpreta înțelesul Constituției într-un mod diferit de cel originar (sub pretextul „evoluției dinamice” a societății, de exemplu), atunci ele o desființează și o înlocuiesc de facto și, din garante ale constituției, devin izvor de putere constituantă, din garante ale suveranității devin izvor de suveranitate.

Cu alte cuvinte, uzurpă suveranitatea poporului și și-o însușesc de pe o poziție monarhică, pentru că nu poporul le alege și nu poporul le împuternicește să ia deciziile pe care le adoptă.

Curțile devin astfel un noul monarh, doar că într-o formă mai perversă: 

  • nu sunt unse de Dumnezeu și nici recunoscute de popor ca unse de Dumnezeu.
  • nu își asumă fățiș acest statut.
  • nici măcar nu cred că sunt conștiente de acest statut (ceea ce le face și mai puțin responsabile pentru actele lor)
  • nu sunt recunoscute de popor ca monarh, pentru că nu-și personalizează și nu-și asumă puterea.
  • situația seamănă, întrucâtva, cu cea a deturnării democrației populare într-o dictatură “populară”, când suveranitatea poporului prin alegeri este doar aparentă, decizia emană din alte surse de putere, colective dar restrânse și – fără a fi oculte – mai puțin transparente și deloc cenzurabile prin vot popular; sau mai aduce cu situația deformării puterii imperiale romane de către garda pretoriană (în fond, și Curțile tot niște gardieni sunt, ai suveranității poporului în fața reprezentanților săi, al căror risc de exces de putere trebuie controlat), care din garant al suveranității ajungea să dicteze monarhului, devine de facto izvor de decizie și de suveranitate.
  • practic, în ipoteza aceasta, nu mai vorbim despre democrație, ci de un fel de elitocrație judiciară care devine titular al suveranității, nefiind cenzurabilă și dependentă de votul popular și, prin urmare, mai puțin responsabilă.

Mențiuni:

  • expunerea e făcută pe fugă și s-ar putea să fie nu doar neclară, ci și neriguroasă. Poate voi avea timp să revin asupra ei.
  • mizele postării nu sunt Dragnea, abuzul în serviciu și o anume decizie a CCR șamd, ci intuiția unei transformări de putere în curs la nivel european –atât ca supra-stat, cât și ca state naționale
  • actualul val de contestare a establishmentului la nivelul UE pe de o parte face mai vizibil incompatibilitatea de viziuni dintre populație și elite, pe de altă parte transpare faptul că simplul vot și declarația de intenție a celor votați că vor respecta voința alegătorilor într-o direcție sau alta nu e suficientă, pentru că se activează mecanismele judiciare
  • nu spun că suntem deja în situația sus descrisă, ci doar că există o tendință de limitare a puterii democratice exercitate de puterile alese și mandatate de cetățeni și de preluare, în mod corespunzător, a acestei zone de putere de către Curți prin intermediul deciziilor de interpretare a constituțiilor, tratatelor, convențiilor.
  • deseori această tendință se manifestă pe paliere diferite și disipat (Curțile naționale limitând guvernarea sau forțând legiferarea locală în virtutea unor decizii a unei Curți supra-statale de interpretare a tratatelor constituționale la nivel european), transferul de suveranitate realizându-se lent, subtil și insidios.
  • spre exemplu, politica statelor în materie de azil politic, imigrație, sancțiuni penale, instituționalizarea cuplurilor de același sex sunt constrânse de interpretări date de CEDO Convenției Europene a Drepturilor Omului deseori din ce în ce mai departe de intenția originară a statelor semnatare.

Sper ca data viitoare să reușesc să scriu un pic mai aplicat și mai limpede.

Sau să realizez că mă înșel.

Sursa: Faceboook (sublinierile aparțin redacției)

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

,


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com



Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.